Realitate și ficțiune
Modul în care oamenii rețin informații este cu adevărat uimitor. Dar și mai suprinzător este faptul că informațiile pot fi denaturate sau interpretate greșit, fără ca noi să ne dăm seama....
Iar noi avem nevoie de acces la informații corecte pentru a putea lua decizii mai bune. De aceea este important să ne străduim să corectăm aceste mituri și concepții eronate.
CONCEPȚIILE ERONATE SUNT PESTE TOT ÎN JURUL NOSTRU
Există concepții eronate legate de numeroase aspecte cotidiene ale vieții noastre.
Ardeiul iute, de exemplu. Mulți dintre noi presupun că semințele sunt cea mai picantă parte a ardeiului, motiv pentru care le scoatem adesea atunci când le pregătim pentru gătit. Total neadevărat! De fapt, semințele conțin o cantitate mică de capsaicină, unul dintre compuși care induc senzatia de iuțeală. În realitate, cea mai mare parte a condimentelor se află în partea albă spongioasă din interiorul ardeiului.
Atunci când ne uităm la cer, s-ar putea să vedem nori care sunt formați din picături de apă sau cristale de gheață minuscule, dar când vedem un „nor” care se ridică dintr-un coș, de multe ori presupunem automat că este fum. Turnurile de răcire ale centralelor electrice nu emit fum, ci vapori de apă. Acești vapori sunt apă în formă gazoasă, în timp ce fumul este rezultatul arderii și are o compoziție mai complexă - include particule solide și substanțe toxice.
Unele concepții greșite sunt relativ inofensive și au un impact redus asupra vieții noastre, dar există și concepții eronate pe care ar trebui să le luăm în serios.
CONCEPȚII ERONATE DESPRE TUTUN
Toată lumea știe că fumatul provoacă boli grave și creează dependență. De aceea, cea mai bună alegere este întotdeauna să nu fumezi. Absolut nimic eronat aici! Totuși, există mituri legate de tutun care i-ar putea împiedica pe adulții care nu renunță la țigări și nicotină să facă alegeri informate cu privire la alternativele existente.
Și în legătură cu nicotina există concepții eronate. Nicotina este unul dintre motivele pentru care adulții fumează, alături de alți factori, precum gustul și ritualul. Nicotina creează dependență și nu este lipsită de riscuri, dar ea nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. Nivelurile ridicate de substanțe chimice nocive și potential nocive din fumul unei țigări aprinse sunt adevărata cauză principală a acestor boli.
Anumite persoane nu ar trebui să utilizeze produse care conțin nicotină. Printre acestea se numără femeile însărcinate sau care alăptează și persoanele cu boli de inimă, hipertensiune arterială severă sau diabet. Minorii, de asemenea, nu trebuie să folosească, nici să aibă acces la produse care conțin tutun sau nicotină.
Nu toți fumătorii adulți știu care este diferența fundamentală între țigări și produsele fără fum. O țigară aprinsă eliberează peste 6.000 de substanțe chimice, dintre care aproximativ 100 au fost clasificate de autoritățile de sănătate publică drept nocive sau potential nocive. Aerosolul generat de produsele fără fum este fundamental diferit de fumul de țigară deoarece tutunul nu este ars în cazul aerosolului. Prin eliminarea procesului de ardere și a fumului, nivelurile de substanțe chimice nocive generate pot fi reduse semnificativ în comparație cu țigările.
Cea mai bună opțiune pentru fumătorii adulți este să renunțe complet la tutun și la produsele cu nicotină, dar realitatea este că mulți nu o fac. Pentru acești oameni, sunt disponibile o serie de alternative fără fum, fundamentate științific, care reprezintă o alegere mai bună decât continuarea fumatului.
*Articol susținut de Philip Morris România
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
Cei 5 milioane de fumători români merită o soluție pragmatică - alternativele fără fum
Inovația și cercetarea – soluții pentru sănătate la nivel global. Tehnologia din spatele alternativelor fără fum
„În aerosolul inhalabil, cu 90% mai puțini HPHC-uri decât în fumul unei țigări”.
Ce ne poate învăța o bucătărie despre reducerea efectelor negative
În ultimul deceniu, multe emisiuni populare de gătit au oferit inspirație pentru entuziaștii artei culinare.
DOs & DON’Ts la festival: cum să trăiești vibe-ul, fără să-ți pară rău mai târziu
EXCLUSIV Sunt 6.000 de substanțe în fumul de țigară, iar peste 100 sunt asociate cu cancerul. Ce înseamnă un viitor fără fum? Bundoi: Arderea este problema
Tutunul și impactul lui asupra bugetelor de sănătate publică
Atracția de tehnologie sau ce nu știai despre dependență
EXCLUSIV Antioxidanții, "mătura" substanțelor chimice nocive. Reduc bolile și îmbătrânirea. Giovanni Li Volti: Sunt ca niște vânători de comori!
Ce rol joacă antioxidanții din produsele cu potențial redus de risc în protejarea sănătății celulare și a organismului împotriva stresului oxidativ.
Nicotina, între adevăr științific și mituri mediatice
Alternativele fără fum: Cea mai bună alegere pe care o poate face un fumător
De ce este arderea o problemă?
Ce e mai nociv: fumul sau nicotina?
Inovația ne poate ajuta să eradicăm fumatul
Cum sunt evaluate științific produsele fără fum: o privire în culisele cercetării Philip Morris International
Vara și excesele. Cum să te bucuri de vacanță în timp ce eviți excesele
Vara poate stimula atât setea de aventură, cât și pofta de mâncare.
Cum să-ți pregătești pielea pentru plajă. Redu riscurile cu cele mai simple soluții la îndemână!
Vara este o stare de spirit. Zilele sunt mai lungi și mai vesele.
7 din 10 români sunt de acord cu taxarea diferențiată a alternativelor fără fum
Știința arată calea: Cum putem salva milioane de vieți
EXCLUSIV Ce înseamnă "reducerea riscului" în cazul fumatului. Bundoi: NU fumați și lăsați-vă de fumat! Dacă nu poți renunța, e momentul să faci o schimbare
Tutunul încălzit este alternativa la țigările clasice. Studiile arată că impactul acestora este mult mai mic asupra sănătății.
Cât de multe știm cu adevărat despre fumat?
Dreptul la informare
Tehnologia din spatele alternativelor fără fum
EXCLUSIV Marea diferență dintre țigara clasică și tutunul încălzit. Ce este gudronul și ce inhalezi, de fapt, când fumezi țigări normale. Bundoi: Asta cauzează bolile
Care e diferența dintre țigara clasică și tutunul încălzit. Ce este gudronul și ce se întâmplă, de fapt, când fumezi țigări normale.
