Alzheimer în familie. Ce risc ai să faci și tu boala?

Boala Alzheimer este considerată o „criză" personală pentru sănătate, dar este și o preocupare pentru familia persoanei diagnosticate. Ce înseamnă asta pentru copiii sau frații pacientului cu Alzheimer? Sau, mai direct, ce înseamnă pentru tine faptul că ai o rudă diagnosticată cu alzheimer?

„Oamenii cred că dacă tatăl, mătușa sau unchiul lor au avut boala Alzheimer, sunt condamnați, dar nu, nu este adevărat", spune dr. Gad Marshall, profesor asistent de neurologie la Harvard Medical School. „Chiar dacă istoricul familial adaugă la riscul general, la care se adaugă și vârsta, asta înseamnă doar că riscul este mai mare, dar în realitate nu este cu mult mai mare dacă luați în considerare cifrele absolute", spune expertul.

Riscul și istoricul familial, calculat în funcție de vârstă

Studiile privind istoricul familial spun că, dacă aveți o rudă apropiată care a fost diagnosticată cu boala Alzheimer - cea mai comună formă de demență la adulții în vârstă - riscul crește cu aproximativ 30%. Aceasta este o creștere a riscului relativă, adică o majorare cu 30% a riscului existent.

Dacă aveți vârsta de 65 de ani, riscul de a fi diagnosticat cu Alzheimer este de 2% pe an, deși acest lucru înseamnă, de asemenea, o probabilitate de 98% pe an de a nu dezvolta Alzheimer. În cifre absolute, un risc anual de 2% înseamnă că două din 100 de persoane de 65 de ani vor dezvolta demență, în fiecare an.

Istoricul familial ridică riscul anual de 2% cu aproximativ 30% (din el), ceea ce înseamnă că riscul ajunge, de fapt, până la 2,6% pe an. Asta înseamnă că vor fi, de la 20 de cazuri într-un grup de 1.000 de persoane inițial, 26 din 1.000 de persoane, sau cu șase cazuri mai mult la fiecare 1.000 de oameni cu vârsta de 65 de ani. „Deci, creșterea absolutaă este relativ mică", explică dr. Marshall.

Vârsta crește riscul de Alzheimer mai mult decât istoricul familial. Oamenii de peste 70 au un risc de 5% de a fi diagnosticați – de mai mult de două ori decât cei care au între 60 și 70 de ani). Istoricul familiai ridică această valoare cu 30%, de la 5% la 6,5%. „Din nou, schimbarea absolută este relativ mică", arată medicul.

Testarea genetică nu este de ajutor

Atunci când o rudă este diagnosticată cu demență mai târziu în viață, membrii familiei se întreabă adesea dacă ar trebui să fie testați pentru „gena Alzheimer". Răspunsul expertului, scurt și la obiect este: nu! "Nu vă va fi de ajutor, deoarece nu vă va spune dacă veți dezvolta boala, ci vă va spune doar dacă aveți un risc mai mare sau mai mic", explică dr. Marshall.

Pentru boala Alzheimer care debutează mai târziu în viață - marea majoritate a cazurilor - o genă numită apolipoproteina E (APOE4) este asociată cu un risc mai mare de demență. Dacă moșteniți o copie a APOE4, riscul dvs. se înmulțește. Dacă aveți două copii, riscul dvs. este de 10 până la 15 ori mai mare (acest lucru este rar).

Dar având APOE4 nu înseamnă că veți dezvolta automat demență. Dintre persoanele care au îmbătrânesc fără să facă Alzheimer după 70 de ani, aproximativ 25% au una sau mai multe copii ale genei de risc. Nu vă protejează nici absența APOE4: aproximativ 35% dintre persoanele cu Alzheimer nu au vreo genă de risc.

Asta înseamnă că, dacă testarea genetică arată că aveți una sau mai multe copii ale APOE4, nu vă va spune ce vreți să știți: veți face cu siguranță boala Alzheimer - sau nu? Știind că aveți gena de risc ar putea să insufle frică și să vă influențeze negativ deciziile de viață, punctează expertul.

Experții în genetică descurajează testarea la persoanele cu rude apropiate care au dezvoltat boala Alzheimer mai târziu în viață. „Faptul că aveți gena spune doar că aveți un risc mai mare, dar nu înseamnă că veți face obligatoriu demență", subliniază dr. Marshall.