Bere contaminată: două persoane au decedat
Două persoane au decedat după ce au consumat, se presupune, bere contaminată cu un produs chimic, utilizat ca antigel. Primul deces s-a produs în 7 ianuarie, iar al doilea, miercuri. Poliția a deschis o...
Poliţia braziliană anchetează moartea suspectă a două persoane care au consumat bere contaminată cu un produs chimic în statul Minas Gerais (sud-est), au precizat autorităţile locale.
Cea de-a doua victimă, decedată miercuri, face parte dintre cele 18 cazuri suspecte de intoxicare cu dietilen glicol, produs chimic utilizat cel mai adesea ca antigel, în lichidul de frână sau în lichidul de răcire al motorului. Primul deces suspect s-a produs pe 7 ianuarie.
Poliţia civilă din Minas Gerais a arătat că acest produs a fost identificat în trei loturi de bere Belorizontina, produsă de fabrica de bere artizanală locală Backer.
Probe de bere contaminate au fost identificate atât în sticle aflate la domiciliul consumatorilor, precum şi în depozitele fabricii, notază agerpres.ro.
Scandalul a izbucnit la sfârşitul lunii decembrie, când spitalele din Minas Gerais au început să primească pacienţi care prezentau simptome asemănătoare, în special insuficienţă renală sau probleme neurologice.
Potrivit Agenţiei braziliene de supraveghere sanitară ANVISA, dietilen glicolul este un „solvent organic extrem de toxic care provoacă insuficienţă renală şi poate fi mortal dacă este ingerat”.
Ministrul Agriculturii a ordonat suspendarea tuturor operaţiunilor fabricii şi retragerea de la comercializare a tuturor produselor puse pe piaţă începând cu octombrie.
-
-
-
-
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții29.03.2026, 10:32
-
Dieta săracă în zahăr în copilăria timpurie, asociată de reducerea riscului de boli cronice
Acest obicei previne apariția bolilor cronice, iar efectele sunt pe termen lung. Scade riscul de diabet și hipertensiune arterială.
"Adorm brusc și paralizez de la o glumă. Totul a pornit de la o gripă". Suferă de o tulburare gravă de somn: Am avut comoție cerebrală de 2 ori
Piloerecția sau de ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment
De ce ai senzația că ți se ridică părul pe cap. Ce ascunde, de fapt, acest sentiment.
Anca Sigartău, tratamentul care i-a topit tumoarea de 8 cm în 30 de zile: Nu știam că are așa putere! Au zis că mai trăiesc 1 an
Medicii i-au spus că mai are un an de trăit, dar a făcut ceva total neașteptat și tumora a dispărut! Povestea incredibilă a Ancăi Sigartău te va lăsa fără cuvinte.
Ai amețeli când te ridici brusc? Află dacă e doar hipotensiune sau ceva mai grav
Amețeala la ridicare poate fi un simptom inofensiv, dar dacă apare des sau este însoțită de alte simptome, nu o ignora.
Ce înseamnă dacă ai mereu mâinile și picioarele reci. Cum îți poți îmbunătăți circulația
Poți ridica degetul inelar fără să ridici și degetul mic? Uite de ce NU o poți face. De ce se mișcă DOAR împreună
Poți ridica degetul inelar fără să ridici degetul mic? Iată de ce este atât de greu.
Apendicele nu este un organ inutil: ce spun studiile despre rolul său în imunitate și longevitate
Primul semn că intestinul tău este iritat
Testul pentru HPV pe care îl poți face acasă cu un tampon. E la fel de precis ca cel de la medic
Revoluție în screening-ul pentru HPV: testele cu tampoane vaginale, la fel de precise ca examenul cu specul.
10 boli care nu dor, dar pot fi fatale
Doar trei nopți de somn insuficient pot distruge inima
De ce obosești după fiecare masă? Nu e doar digestia! Iată adevăratul motiv
Te simți epuizat(ă) după fiecare masă? Nu ești singur(ă)! Iată de ce.
Impactul percepțiilor pozitive asupra declanșării și evoluției declinului cognitiv la vârstnici
Ion Iliescu primește suport respirator. Ce înseamnă, de fapt, "plămânul artificial" și cât de grav e
Ion Iliescu, pe "plămân artificial". Ce se întâmplă, de fapt, cu fostul președinte. De ce e încă la ATI și ce înseamnă, de fapt, suportul respirator.
Ce înseamnă dacă ai gust amar în gură. Semnul pe care ți-l dă corpul
Ce înseamnă dacă ai un gust amar în gură. Care sunt cauzele și ce semnal îți dă corpul. De ce nu ar trebui ignorat acest simptom.
Sepsis: boala care îți poate salva viața, dar îți poate distruge creierul. Ce trebuie să știți despre sindromul post-sepsis
Ce se întâmplă în corp dacă ai deficit de calciu: simptome și riscuri
De ce ai o stare de amețeală fără să amețești, de fapt. Nu ignora acest semn
De ce ai o stare de amețeală fără să amețești, de fapt? Semnul pe care ți-l transmite corpul.
De ce îți amorțesc mâinile și picioarele? 5 cauze ascunse și când trebuie să mergi la medic
Fumul incendiilor agravează problemele de piele. Nimeni nu vorbește despre asta
Dermatologii trag un semnal de alarmă. Un efect neașteptat al incendiilor de vegetație asupra tuturor oamenilor.
Ce înseamnă dacă îți e poftă de ceva sărat. Semnul dur pe care ți-l dă corpul
PFAS, substanțele cancerigene care ne otrăvesc sângele. Apa poate declanșa cancer și infertilitate
Substanțe toxice în apă. "Poluanții eterni", legați de cancer și infertilitate. Pericolul ascuns în sângele tău.
