Alimentele care îți afectează inima. Duc la insuficiență cardiacă
Alimentele care îți afectează inima. Duc la insuficiență cardiacă. Le consumi zilnic și cresc riscul de boli cardiace cu 46%.
Aditivul găsit la orice pas, asociat cu decesele din cauze cardiovasculare. Crește dramatic inflamația din organism.
Expunerea la DEHP, un ftalat comun, are un impact major asupra sănătății globale, avertizează cercetătorii de la NYU. Un nou studiu global atrage atenția asupra riscurilor grave pe care le presupune expunerea zilnică la ftalați — substanțe chimice utilizate frecvent în fabricarea produselor din plastic. Potrivit cercetătorilor de la NYU Langone Health, expunerea la di-2-etilhexil ftalat (DEHP), un ftalat comun, ar fi contribuit la peste 356.000 de decese provocate de boli cardiovasculare în anul 2018, în rândul persoanelor cu vârste între 55 și 64 de ani.
"Prin evidențierea legăturii dintre ftalați și una dintre principalele cauze de deces la nivel global, concluziile noastre se adaugă unui volum vast de dovezi care arată că aceste substanțe chimice reprezintă un pericol imens pentru sănătatea umană", a declarat Sara Hyman, autoarea principală a studiului și cercetătoare asociată la NYU Grossman School of Medicine.
Analiza arată că aproximativ 75% dintre decesele legate de expunerea la DEHP s-au produs în regiunile cu industrializare accelerată, precum Asia de Sud, Asia de Est, Pacificul și Orientul Mijlociu. India a înregistrat cel mai mare număr de decese — peste 103.000 — urmată de China și Indonezia.
"Există o disparitate clară între regiunile lumii în ceea ce privește riscurile cardiace asociate cu ftalații. Rezultatele noastre subliniază necesitatea urgentă a unor reglementări globale care să reducă expunerea la aceste toxine, în special în zonele cele mai afectate de industrializare rapidă și consum masiv de plastic", a declarat Dr. Leonardo Trasande, autorul senior al studiului și profesor de pediatrie și sănătate publică la NYU.
DEHP este utilizat frecvent în produse precum ambalajele alimentare, tuburile medicale și alte materiale plastice flexibile. Studiile anterioare au arătat că această substanță poate provoca inflamații cronice la nivelul arterelor, crescând astfel riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Ftalații, în general, pot pătrunde în organism prin ingestie sau inhalare, fiind prezenți în produse cotidiene precum cosmeticele, detergenții, ambalajele din plastic, jucăriile sau produsele de curățenie.
Pe lângă pierderile umane, autorii studiului estimează că impactul economic al deceselor asociate cu DEHP a fost de aproximativ 510 miliarde de dolari în 2018, dar ar putea ajunge chiar până la 3,74 trilioane de dolari.
Un aditiv din plastic, asociat cu peste 356.000 de decese cauzate de boli de inimă - FOTO: Freepik
Studiul, publicat în revista Lancet eBiomedicine, este primul care oferă o estimare globală a mortalității cardiovasculare asociate cu ftalații. Cercetătorii au folosit date de sănătate și mediu din peste 200 de țări și teritorii, analizând inclusiv mostre de urină care conțineau metaboliți ai DEHP. Datele privind mortalitatea au fost furnizate de Institute for Health Metrics and Evaluation din SUA.
Dr. Trasande subliniază totuși că analiza nu demonstrează o relație cauzală directă între DEHP și bolile cardiace. Studiul nu a inclus alte tipuri de ftalați și nici alte grupe de vârstă, ceea ce înseamnă că numărul real al deceselor ar putea fi considerabil mai mare.
Echipa de cercetare de la NYU intenționează să urmărească modul în care reducerea expunerii la ftalați poate influența mortalitatea globală în anii următori. De asemenea, se are în vedere extinderea studiului către alte riscuri de sănătate asociate cu aceste substanțe, precum nașterile premature.
"Este doar începutul. Avem nevoie de politici globale ferme pentru a reduce pericolul pe care aceste chimicale îl reprezintă, în special în țările aflate în plină dezvoltare industrială", a mai spus Dr. Trasande, care conduce și Centrul pentru Investigarea Pericolelor de Mediu din cadrul NYU Grossman School of Medicine.
Alimentele care îți afectează inima. Duc la insuficiență cardiacă. Le consumi zilnic și cresc riscul de boli cardiace cu 46%.
Boala extrem de frecventă care se comportă ca o tumoră. Macină tot corpul până îl distruge.
Dieta care îți ucide inima în tăcere. Alimentele care transformă arterele în bombe gata să explodeze.
Regula 80/20 este soluția propusă de nutriționiști pentru reducerea colesterolului. Ce presupune, de fapt, această regulă.
Simptomul banal al bolii cardiace. Nu este durerea în piept, dar e un mare semnal de alarmă
Bolile de inimă, diagnosticate diferit. Testul privind valoarea colesterolului nu mai este de actualitate.
Mirosul fatal al colesterolului ridicat. Simptom banal poate semnala o boală periculoasă
Acest supliment simplu și natural îmbunătățește supraviețuirea pacienților cu insuficiență cardiacă.
Inima femeilor este mult mai afectată decât cea a bărbaților. Medicii trag un semnal de alarmă.
Cum să îți reduci ritmul cardiac de repaus și de ce este importantă valoarea.
Sindromul Wolff-Parkinson-White este o afecțiune cardiacă tăcută. Poate rămâne ascunsă până la bătrânețe.
Diabetul are un impact major asupra întregului organism, inclusiv a inimii. Cum trebuie, de fapt, să reduci riscul de infarct.
Acest antioxidant poate preveni degradarea inimii.
Deficitul care îți afectează grav inima. Duce la complicații majore și nu îți dai seama.