COVID-19: care sunt celulele mai vulnerabile în fața virusului
În căutarea unui tratament pentru COVID-19, cercetătorii caută să vadă care sunt celulele mai vulnerabile în fața virusului.
Cercetătorii au descoperit că COVID-19 exploatează o proteină care ajută de obicei la combaterea virusurilor. Aceștia urmăreau, în studiul lor, care sunt celulele din plămâni, nas și intestine mai vulnerabile la coronavirus în speranța creării unui tratament. Au observat, scrie dailymail.co.uk., că COVID-19 are nevoie de două proteine particulare pentru a avea acces în celulele țintă. Una e cea care ajută de obicei la combaterea virusurilor: interferonul. O a doua proteină umană - o enzimă numită TMPRSS2 - ajută apoi la activarea unei alte proteine permițând coronavirusului să intre în celula țintă dacă sunt prezente atât aceste proteine de legare, cât și cele de activare.
Descoperirile, își pun speranța oamenii de știință, ar ajuta la dezvoltarea de noi tratamente medicamentoase - sau la identificarea medicamentelor existente care ar putea fi regândite - pentru a combate COVID-19. "De îndată ce ne-am dat seama că rolul acestor proteine a fost confirmat biochimic, am început să căutăm unde sunt acele gene în seturile noastre de date existente. (...) Am fost într-adevăr într-o poziție bună pentru a începe să investigăm care sunt celulele pe care acest virus le-ar putea viza de fapt", a spus imunologul Jose Ordovas-Montanes de la Spitalul de Copii din Boston.
-
Ce risc ascund foarfecele și mașinile de tuns12.10.2026, 20:55
-
Menstruație regulată, dar simptome mai severe? Cine e mai predispusă12.10.2026, 19:41
-
-
-
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
"Nu este un vaccin, este o injecție": diferența care poate schimba încrederea oamenilor în știință
Milioane de oameni cred că vaccinul COVID nu este un vaccin real. Care e adevărul, de fapt?
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
Creierul afectat de COVID-19. Trunchiul cerebral, cheia simptomelor pe termen lung
Ceața cerebrală din Long COVID, descifrată. De ce milioane de oameni au pierderi de memorie
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
