De ce unii tineri fără comorbidități fac forme grave de COVID. STUDIU
O echipă de cercetare internaţională a identificat tipare genetice care ar putea explica de ce unele persoanele tinere şi sănătoase dezvoltă forme de COVID-19 grave şi potenţial...
Autorii cercetării, publicată în revista Science Translational Medicine, amintesc că, deşi COVID-19 a provocat un număr enorm de decese în lumea întreagă, mulţi dintre determinanţii moleculari ai acestei boli rămân un mister. De pildă, comunitatea ştiinţifică încă investighează de ce unii pacienţi dezvoltă insuficienţă pulmonară şi ajung la ATI, în timp ce alţii suferă doar o formă uşoară de boală sau chiar una asimptomatică.
Pacienţii cei mai vulnerabili în faţa COVID-19 sunt vârstnicii şi cei cu comorbidităţi (diabet, cancer etc.), idee care a ghidat campaniile de vaccinare. Totuşi, pot să apară şi alte cazuri critice, inclusiv la adulţii mai tineri fără comorbidităţi şi care aparent nu se deosebesc între ei sub aspectul condiţiei medicale.
Pentru a înţelege acest fenomen, Raphael Carapito, de la Universitatea din Strasbourg (Franţa), şi colegii săi din cadrul unei echipe de cercetare au efectuat o analiză multiomică - detectarea simultană a variaţiilor genetice şi a expresiei proteinelor - combinată cu inteligenţa artificială pe o cohortă de 72 de pacienţi francezi cu vârste sub 50 de ani, care au fost spitalizaţi cu COVID-19 şi nu aveau comorbidităţi.
Au fost examinate probe de sânge de la 47 de pacienţi COVID-19 în stare critică ce au necesitat ventilaţie mecanică la ATI, de la 25 de pacienţi care nu erau în stare critică şi 22 de indivizi sănătoşi. Pacienţii în stare critică au prezentat un proces inflamator mai puternic, o coagulare sangvină sporită şi o intensificare importantă a activităţii a cinci gene.
Semnătura genetică mai proeminentă legată de forma critică de COVID-19 a fost o expresie sporită a genei ADAM9, semnătură validată şi de o cohortă separată de 81 de cazuri critice de COVID-19 şi de 73 de cazuri vindecate. Cercetătorii au mai descoperit că inactivitatea genei ADAM9 în celulele epiteliale pulmonare infectate cu SARS-CoV-2 a încetinit replicarea acestui coronavirus, fapt ce sugerează că această genă ar trebui studiată mai aprofundat ca posibil obiectiv terapeutic.
''Oferind o viziune asupra unei întrebări importante fără răspuns în pandemia aflată în desfăşurare, rezultatele acestui studiu pe 72 de pacienţi ar putea servi ca bază pentru investigarea unor noi strategii de diagnostic, prognostic şi tratament a bolii'', notează revista Science Translational Medicine, arată Agerpres.
-
-
Vitamina D toamna: cine riscă un deficit și de ce excesul poate face rău10.10.2026, 14:00
-
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
XEC, noua variantă COVID. Se răspândește rapid
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Long COVID persistă mult după vindecare. De ce se întâmplă lucrul acesta
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Ce trebuie să știe cei care au avut COVID. Pericolul ascuns care îi atacă
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
COVID, impact asupra creierului. Reduce nivelul de cortizol
Acesta este efectul dramatic pe care COVID îl are asupra creierului. Efectele sunt iremediabile.
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
COVID-19 a demonstrat că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
