EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Reprezentanții Agenției Europene a Medicamentului susțin că majoritatea cazurilor de COVID cu tulpina Omicron sunt forme ușoare.
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declarat joi că majoritatea cazurilor de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 în Uniunea Europeană par a fi 'uşoare'.
”Cazurile par să fie în cea mai mare parte uşoare, dar trebuie să adunăm mai multe dovezi pentru a determina dacă spectrul de gravitate al bolii cauzate de Omicron este diferit de cel al tuturor celorlalte variante care au circulat până acum', a declarat Marco Cavaleri, şeful strategiei vaccinale a EMA.
Varianta Omicron pare să aibă o rată de reinfectare mai ridicată pentru persoanele vindecate de boală sau vaccinate, dar să provoace simptome mai puţin severe, a indicat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
La rândul lor, companiile Pfizer şi BioNTech au insista pe eficacitatea contra Omicron a vaccinului lor actual.
'În acest stadiu, nu dispunem de date suficiente despre impactul acestei variante asupra eficacităţii vaccinurilor aprobate, dar scrutăm în permanenţă orizontul pentru a strânge date în această privinţă', a mai spus Cavaleri. EMA a aprobat până acum patru vaccinuri, două tratamente cu anticorpi şi a dat autorizare de urgenţă pilulei dezvoltate de laboratorul Merck. În plus, agenţia a anunţat recent că a început examinarea accelerată a vaccinului anti-COVID-19 al companiei franco-austriece Valneva, care utilizează o tehnologie mai clasică decât vaccinurile aprobate până acum în Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Acest material ține COVID la distanță, potrivit medicilor. Are proprietăți antivirale naturale.
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.