Premierul Florin Cîțu: Vaccinarea obligatorie anti-COVID ar trebui să fie o ultimă variantă
Premierul Florin Cîțu a declarat joi seara, 23 septembrie, că vaccinarea obligatorie împotriva COVID este ”ultima variantă”.
Premierul Florin Cîţu este de părere că vaccinarea obligatorie ar trebui să fie "ultima variantă" pentru stoparea pandemiei, după celelalte măsuri anunţate, şi susţine că, în cazul în care se va ajunge la această decizie, trebuie stabilit ce se întâmplă cu cei care, în ciuda obligativităţii vaccinări, vor refuza să se imunizeze.
"Opţiunea mea e ca toată lumea să se vaccineze, de aceea am făcut toate eforturile în acest an pentru a avea şi vaccin, a avea şi centre de vaccinare, personal calificat ca lumea să se poată vaccina. Eu nu sunt adeptul restricţiilor, nu vreau să introducem restricţii sau să închidem iar economia. Avem o variantă, aceasta cu certificatul verde, în care românii vor putea să ţină activităţile economice deschide, dar în siguranţă. (...) Dar există şi întrebări despre ce facem cu personalul medical, cu profesorii, personalul din instituţiile publice. (... ) Varianta pe care am propus-o şi cu care am început noi a fost de a testa (...) şi să plăteşti costul testului. Vaccinarea obligatorie ar trebui să fie o ultimă variantă dacă acestea nu merg", a declarat Cîţu, joi, la Digi 24.
Întrebat ce se întâmplă dacă nici aceste măsuri - certificatul verde şi testarea - nu funcţionează, iar categorii precum profesorii şi medicii vor refuza în continuare să se vaccineze, premierul a arătat că trebuie decis ce se întâmplă cu cei care nu vor să se imunizeze anti-COVID nici dacă acest lucru devine obligatoriu.
"Este discuţia aceasta despre vaccinarea obligatorie, dar eu vreau să duc discuţia după primul pas. Introducem vaccinarea obligatorie - şi aici nu mi s-a răspuns încă foarte clar: ce facem dacă cineva refuză? Ce decizie luăm? Sancţiune salarială, desfacem contractul de muncă, este penal? Cum mergem mai departe? Aici sunt discuţiile, pentru că e uşor să vii cu vaccinarea obligatorie, să impui această măsură, dar vreau să ştiu ce facem, cum mergem mai departe. Sunt multe astfel de decizii în România, cu amenzi, de exemplu, care de multe ori sunt ignorate. Ce facem cu cei care nu doresc să se vaccineze, dacă sunt medici sau cadre didactice? Dacă trebuie să dăm afară 30% dintre medici pentru că nu vor să se vaccineze?", a punctat Florin Cîţu.
Cîţu a adăugat că există posibilitatea să fie introdus în Parlament un proiect de lege privind vaccinarea obligatorie a anumitor categorii de persoane. "Trebuie să mergem în Parlamentul României cu un proiect de lege. Nu poate să fie o ordonanţă de urgenţă, Ministerul Justiţiei insistă că aceasta este varianta pe care ar trebui să mergem. Acolo, în Parlamentul României, trebuie să vedem dacă cei de la USR se vor rupe de cei de la AUR şi vor merge pe aceste variante, pentru că dacă rămân lângă AUR şi ţin această campanie antivaccinare va fi complicat, după aceea trebuie să vorbim cu cei de la PSD să voteze acest proiect de lege", a precizat premierul.
În ceea ce priveşte categoriile care ar putea fi obligate să se vaccineze, el a enumerat printre altele, personalul medical şi cadrele didactice.
"Este clar, personalul medical şi cadrele didactice ar putea să intre în această categorie. Sunt şi alte categorii în sectorul public care intră în contact cu clienţi, cu persoane fizice care ar trebui în această categorie, (...) poate că şi în MApN şi în MAI sunt categorii care trebuie să fie incluse în această zonă", a mai declarat Florin Cîţu, potrivit Agerpres.
EXCLUSIV Creierul, afectat dramatic de pandemia de COVID. Valentin-Veron Toma: Sunt mai multe forme de psihoză, de demență. E o accelerare a unor fenomene care păreau să fie într-un ritm mai lent
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Spray-ul nazal pentru alergii care poate preveni COVID-ul, răceala și alte infecții respiratorii
Formele ușoare de COVID-19, impact asupra inimii
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV Remdesivir, tratamentul injectabil pentru COVID. Prof. dr. Simin Aysel Florescu: Administrarea se face în spitale
Acesta este unul din cele mai eficiente tratamente împotriva COVID. Tratamentul se administrează în primele zile de la debutul bolii.
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
Sipavibart, medicamentul care previne COVID de la AstraZeneca, a primit o aprobare de la EMA
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
SUA restrânge condiţiile de acces la vaccinurile anti-COVID-19. Cine mai are voie să se vaccineze
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
