Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea cu schemă completă, chiar în cazul variantei Delta, are o eficiență de peste 90% în prevenirea formelor severe
Medicul infecționist Valeriu Gheorghiță a declarat că, deși 30% din populația României e vaccinată împotriva COVID, ”suntem mult sub media europeană”.
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID, a declarat, la un post TV, că România este ”mult sub media europeană” în ce privește vaccinarea anti-COVID. Acesta a subliniat, încă o dată, beneficiile pe care le aduce imunizarea.
”Suntem mult sub media europeană, din acest motiv trebuie ca în perioada următoare să încercăm să înțelegem că e momentul potrivit să ne vaccinăm. Ne uităm la ce se întâmplă în vestul Europei, în Statele Unite. Este păcat să pierdem beneficiile pe care le-am obținut până la acest moment, să pierdem situația epidemiologică favorabilă și să înregistrăm o creștere importantă a numărului de cazuri. (...) Ne gândim la riscul individual. Vorbim de riscul de a dezvolta o formă gravă de boală, de a ajunge la spital și de a-mi pierde viața din cauza infecției cu Sars-Cov-2. Vaccinarea cu schemă completă, chiar în cazul variantei Delta, are o eficiență de peste 90% pentru prevenirea formelor severe. Vorbim de o reducere de 25 de ori a riscului să ajung la spital în cazul în care mă îmbolnăvesc. Implicit, vaccinându-mă eu și cei din jurul meu circulația virusului se va reduce semnificativ. (...) Protecția față de boala simptomatică este de circa 70 până la 90 la sută. Chiar cu varianta delta, reduce de 25 de ori riscul de a ajunge la spital”, arată Antena 3.
Autoritățile sanitare din Italia au imunizat deja 60% din populația cu vârsta de peste 12 ani, a informat duminică Ministerul Sănătății, care a explicat că în această țară au fost inoculate în total peste 68,5 milioane de doze de vaccin aprobate de agențiile italiană și europeană ale medicamentului.
Protecţia pe care o oferă vaccinarea împotriva infecţiei cu coronavirus şi a îmbolnăvirii potenţial severe este foarte probabil să scadă în timp, astfel încât campaniile de vaccinare vor continua în următorii ani, au declarat oamenii de ştiinţă grupului de consiliere al guvernului britanic. "Este foarte probabil ca imunitatea indusă de vaccinul faţă de infecţia cu SARS-CoV-2 şi boala potenţial severă (dar probabil într-o măsură mai mică) să scadă în timp", conform unui rezumat al unui document examinat de Grupul de consiliere ştiinţifică pentru situaţii de urgenţă al guvernului (SAGE).
"Prin urmare, este probabil că vor exista campanii de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 pentru mulţi ani de acum înainte, dar în prezent nu ştim care va fi frecvenţa optimă necesară revaccinării pentru a-i proteja pe cei vulnerabili", au spus oamenii de ştiinţă.
-
-
Sindromul ovarului polichistic poate afecta mai mult decât fertilitatea07.07.2026, 22:37
-
-
Carnea de stridie ar putea ține mai multe boli grave la distanță07.07.2026, 20:46
-
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
Long-COVID, subdiagnosticat. Simptomele infecției pe termen lung, ignorate
Asta s-a aflat acum despre COVID. Persoanele infectate sunt afectate grav.
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Ce se întâmplă dacă ai avut COVID. Legătura dură cu AVC și Parkinson
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
EXCLUSIV COVID, infecție bianuală. Dr. Simin Aysel Florescu: Vom avea de două ori pe an. În sezonul rece, concomitent cu gripa
Medicii au explicat la ce să ne așteptăm în ceea ce privește boala COVID. Ce trebuie să știm despre infecția cu SARS-CoV2.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
Scădere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19 în România
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
EXCLUSIV Medicamentul banal pentru răceli sau infecții, nociv pentru sănătate. Anca Crupariu: Efect dramatic
Casa Albă a publicat că originea COVID este un laborator și-l acuză pe Fauci
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Alertă COVID-19 în România. 4.846 de cazuri noi raportate într-o singură săptămână
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
