Diabet, complicații renale: vitamina D și omega-3 nu-și dovedesc utilitatea
Diabeticii ajung la complicații renale în proporție de aproximativ 40%. Cel puțin până acum nu s-a dovedit că vitamina D sau omega-3 ar ajuta.
Suplimentele de acizi grași vitamina D și omega-3 (adesea vândute sub formă de ulei de pește) nu ajută persoanele cu diabet zaharat de tip 2 să elimine boli renale cronice, potrivit concluziilor din cel mai mare studiu clinic până în prezent a suplimentelor din această populație de pacienți.
Lucrarea a fost publicată vineri, 8 noiembrie 2019, în JAMA și prezentată concomitent la o conferință a Societății Americane de Nefrologie din Washington, D.C.
„Am fost plini de speranță pentru ambele aceste intervenții, vitamina D și uleiul de pește, dar nu par a fi deosebit de eficiente în acest scop”, a spus dr. Ian de Boer, autorul principal al lucrării. Este profesor de medicină la University of Washington School of Medicine și director asociat al Kidney Research Institute, o colaborare a UW Medicine and Northwest Kidney Centers.
40% dintre diabetici fac complicații renale
Din cei 28 de milioane de americani care trăiesc cu diabet zaharat de tip 2, de Boer a spus că aproximativ 40% dezvoltă boli renale cronice, o afecțiune în care rinichii nu pot elimina în mod adecvat deșeurile și lichidul din organism. Aceasta perturbă sănătatea unei persoane în diferite moduri și poate progresa până la insuficiență renală. De asemenea, crește mult riscul de evenimente cardiovasculare și deces.
Studiile anterioare pe modele de animale și de culturi celulare au sugerat că suplimentele de vitamina D și ulei de pește au proprietăți antiinflamatorii și alte proprietăți care ar putea preveni sau încetini evoluția diabetului de tip 2 spre boala renală cronică. Cercetările au descoperit, de asemenea, asocieri între declinul renal al omului și nivelurile mai scăzute de vitamina D și un aport alimentar mai scăzut de pește.
"Mulți oameni folosesc suplimentele sperând că există efecte benefice asupra rinichilor și cardiovasculare", a spus De Boer. "Am dorit ca acest studiu să clarifice dacă aceste suplimente au vreun beneficiu renal real la adulții cu diabet. Chiar dacă nu este rezultatul pe care l-am sperat, închiderea unui capitol este utilă atât pentru pacienți, cât și pentru clinicieni și cercetători."
Cerctătorii au conceput un studiu de cinci ani privind funcția renală la 1.312 adulți cu diabet zaharat tip 2. Adulții (bărbați cu vârsta de peste 50 ani, femei cu vârsta de peste 55 ani) nu aveau boli cardiovasculare aparente sau cancer, iar majoritatea nu au aveau la început semne de boală renală.
Participanții au prezentat probe de sânge și urină pentru a stabili o rată estimată de filtrare glomerulară - eGFR, o măsură a performanței de filtrare a deșeurilor rinichilor - și prezența proteinei în urină. Au fost apoi repartizate aleatoriu la una din cele patru grupuri de tratament:
370 de persoane au primit suplimente de acizi grași vitamina D și omega-3 (ulei de pește)
333 au primit vitamina D și un placebo cu ulei de pește
289 au primit un placebo cu vitamina D și o capsulă de ulei de pește
320 au primit doi placebo
Probele de sânge și urină au fost colectate la doi ani și din nou la patru sau cinci ani după randomizare. În medie, funcția renală a scăzut cu aproximativ 15% pe parcursul studiului. Gradul de declin nu a variat semnificativ printre participanții care au fost repartizați la grupul ce a luat vitamina D sau placebo, ori acizii grași omega-3 sau placebo. De asemenea, nu au existat diferențe semnificative în excreția de proteine din urină.
Studiul evalueaza beneficiile generale si riscurile acestor suplimente, iar efectele asupra functiei renale sunt o parte importanta a puzzle-ului. „Studiul de față răspunde la o întrebare cheie care ajută la promovarea sănătății publice”, a spus dr. JoAnn Manson, autorul principal al studiului și directorul principalului proces VITAL. Este șef de medicină preventivă la Brigham and Women’s Hospital și profesor de medicină la Harvard Medical School.
sursa, aici.
-
-
-
Ce trebuie să știi despre vopsirea părului la menopauză11.07.2026, 17:16
-
De ce recidivează cancerul. Adevărul dureros despre metastaze11.07.2026, 15:41
-
Otrava din cafea care ne îmbolnăvește. Ce greșeală facem când ne bem cafeaua
Cofeina, aliat neașteptat împotriva kilogramelor și diabetului
Infecțiile E. coli în piciorul diabeticului: cauze și rezistență la antibiotice
Dieta Yo-Yo, efect negativ asupra rinichilor. Fluctuațiile de greutate, impact în cazul pacienților cu diabet de tip 1
Acest obicei extrem de frecvent îți distruge rinichii. Poate duce la efectare renală gravă.
Cinci semne ale diabetului. Apar devreme. Detaliile la care să fii atent
Aceste cinci semne ale diabetului apar în faza de debut a bolii. Sunt semne minore, dar esențiale.
Cum recunoști hipoglicemia? Semnele de alarmă și alimentele care îți salvează viața în 15 minute
De ce crește glicemia după 40 de ani? Explicația unui medic diabetolog
Acest test simplu îți arată dacă ai pre-diabet. Nu dă semne! Mulți află când deja au diabet
9 obiceiuri care îți pun digestia în mișcare în 7 zile. Scapi de balonare și disconfort
Diabetul insipid: forma de diabet pe care puțini o cunosc. Nu toate tipurile de diabet sunt legate de zahăr
Semnal de alarmă pentru diabetici: boala îți poate distruge dinții și implanturile dentare mai repede
Diabetul, o epidemie tăcută. Aproape jumătate dintre cazuri rămân nediagnosticate la nivel global
Proteina care îți perturbă microbiomul intestinal. Are un efect negativ asupra sănătății digestive
Proteina care îți perturbă microbiomul intestinal. Are un efect negativ asupra sănătății digestive.
Simptomul banal care poate semnala diabetul. Apare noaptea
Acest simptom banal care apare noaptea poate fi un semn al diabetului. Nu este vorba de urinarea nocturnă.
Burta de cortizol și fața umflată de la stres: adevărul șocant și ce NU îți spune nimeni
Diabet tip 2 în remisie: metode eficiente și riscuri de recidivă explicate de specialiști
Obiceiul simplu care îți protejează metabolismul: de ce medicii recomandă mersul după masă
Alimentația pe bază de plante, sigură și completă. Este benefică pentru sănătatea cardiometabolică
Ce trebuie să știi dacă nu mănânci carne. Adevărul te va surprinde. Nutriționiștii au dat verdictul.
