EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
Adoptarea stilului de viață vestic, cu accent pe alimente ultraprocesate și un grad ridicat de igienizare în primii ani de viață, ar putea fi în strânsă legătură cu apariția unor boli inflamatorii intestinale sau hepatice.
Dr. Răzvan Iacob, medic primar gastroenterolog în cadrul Centrului de Hepatologie al Institutului Clinic Fundeni, a explicat în exclusivitate pentru Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News cum factori precum dieta, poluarea cu microplastice și lipsa antrenamentului imunologic în copilărie pot contribui la declanșarea acestor afecțiuni.
Predispoziția genetică, activată de factori de mediu
"La ora actuală concepția este că există o predispoziție genetică care se află la bază și pe care acționează niște trigger de mediu, niște factori de mediu. S-a discutat foarte mult că ar fi vorba de factori legați de dietă, în principal legate de consumul de alimente din acestea superprocesate, alimente pe care le cumpărăm de la supermarket, le punem în microunde și le consumăm.
Alimentația aceasta de tip vestic ar fi unul dintre triggerii importanți care duce la apariție acestor boli și pe măsură ce și societatea românească se apropie de societatea vestică din punct de vedere al nivelului de trai și la noi începe să fie din ce în ce mai adoptat acest stil de viață", a explicat dr. Răzvan Iacob, medic primar gastroenterolog în central de Hepatologie al Institutului Clinic Fundeni, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.

Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți - FOTO: Freepik@julos
Rolul microplasticelor în apariția bolilor digestive
O altă ipoteză investigată în prezent se referă la prezența microplasticelor în organism. Expunerea constantă la aceste particule ar putea influența direct sistemul digestiv și imunitar.
"Există din ce în ce mai multe concepte legate de consumul de microplastice. Această poluare cu microplastice cu care ne confruntăm la ora actuală s-ar putea să aibă un rol important în edopatogenia acestor boli.
Sunt și discuții legate de factori de risc care acționează foarte precoce în viața pacientului, care țin de stilul de igienă în primii ani de viață, care țin de acest stil de hiperprotecție, să spunem, prin care încerci să te ferești și care conduce la a nu se antrena suficient de bine în sistemul imunitar și multe alte verigi care sunt și în curs de cercetare", a explicat dr. Răzvan Iacob, medic primar gastroenterolog în central de Hepatologie al Institutului Clinic Fundeni, în exclusivitate la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.
Vezi mai multe în VIDEO:
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
-
Ai mătreață sau scalp uscat? Cum faci diferența09.10.2026, 13:55
-
Ai mâinile și picioarele reci mereu? Când merită să cauți cauza09.10.2026, 12:49
-
Ce se întâmplă cu creierul când stai toată ziua în casă09.10.2026, 11:49
Fața ascunsă a dependenței, subiectul săptămânii la DrPsy
EXCLUSIV Cum aleg medicii tratamentul care îți poate salva viața în cancer
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
EXCLUSIV Echinocțiu de toamnă 2025. Vlad Ciurea explică cum ne afectează micșorarea zilei starea și sănătatea
EXCLUSIV Ce înseamnă, de fapt, menopauza. Dr. Virginia Țârlea: Orice femeie trebuie să știe asta
EXCLUSIV Urgențe urologice: semnele care cer intervenție imediată. Dr. Bogdan Pârlițeanu explică
Vraci, vindecători și mistere. Medicina populară românească explicată
EXCLUSIV Campania RESPIR 2025: GINA, standardul de aur pentru pacienții cu astm sever
EXCLUSIV Colica biliară: simptome și cauze. Alimentele care o provoacă. Dr. Oana Dolofan: Durerea iradiază în umăr sau în spate
EXCLUSIV Monturile și traumatismele gleznei. Dr. Codrin Huszar (SANADOR) explică
EXCLUSIV Terapia hiperbară: cine o poate face. Dr. Mihai Băican: Funcționează ca un plămân extern
EXCLUSIV Sarcina și urgențele obstetricale, ce trebuie să știe viitoarele mame. Dr. Ingrid Gheorghe (SANADOR): Impact major
EXCLUSIV De ce NU trebuie să te bazezi pe AI pentru diagnostic. Dr. Tudor Ciuhodaru: Orice întârziere, letală
EXCLUSIV Boala varicoasă, complicații. Dr. Anca Chitic: Potențial letal foarte mare
EXCLUSIV Radiografia sistemului medical. Ce vrea ministerul și care sunt așteptările cadrelor medicale
Noile terapii pentru cancer care prelungesc viața pacienților. Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică
Cancerul care se poate moșteni. Dr. Eliza Gangone (SANADOR), avertisment pentru părinți
Vârsta la care este indicată colonoscopia. Dr. Eliza Gangone (SANADOR): Chiar dacă NU ai simptome
EXCLUSIV Dependența explicată de dr. Adrian Atasiei: criterii, diferența dintre consum ocazional și comportament compulsive
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
