Înălțimea, indicator de obezitate la copii

Copiii care sunt relativ înalți pentru vârsta lor au un risc mai mare de a dezvolta obezitate, susține un studiu.
Cercetătorii au observat în urma analizării datelor a 2,8 milioane de copii, examinați inițial între 2 și 13 ani, că acei copiii mai înalți pentru vârsta lor aveau mai multe șanse să aibă un indice de masă corporală mai mare decât copiii mai mici. Potrivit analizei, dacă printre cei mai slabi copii la început, prevalența obezității la cel de-al doilea examen a fost de 5 ori mai mare la copiii mai înalți decât la copiii mai mici (3,1% față de 0,6%).
Asocierea dintre înălțimea cea mai mare și obezitatea la cel de-a doua consultație a fost cea mai puternică la copiii care au fost examinați inițial când erau mai mici de 7 ani. ”Întrucât aproximativ jumătate din această asociere este independentă de indicele de masă corporală inițială a copilului, utilizarea înălțimii poate fi o modalitate simplă de a clasifica mai exact care copii vor deveni obezi”, susțin specialiștii, într-un comunicat.
Studiul, AICI.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-