Mirosul și efectul său nebănuit. Ce se întâmplă când dormim
Mirosul ar îmbunătăți memoria, iar asta ar avea aplicații clinice, susține un nou studiu.
Miros, somn, memorie. Un studiu al cercetătorilor din Israel – de la între Universitatea Tel Aviv și Institutul de Știință din Weizmann – susține că mirosul are abilitatea de a evoca amintiri din trecut. În cercetare, publicată în revista Current Biology, s-a folosit o tehnică numită reactivarea țintită a memoriei ca să ajute voluntarii din studiu să îmbunătățească memoria pe termen scurt, potrivit medicalnewstoday.
32 de participanți la studiu au fost expuși la mirosul unui trandafir în timp ce le-au cerut să-și amintească locația cuvintelor de pe ecranul unui calculator, fie cele din partea stângă, fie cele din partea dreaptă. Conform sursei citate, echipa a testat memoria participanților despre locațiile cuvintelor, înainte de a trage un pui de somn de 2 ore. În timpul somnului, cercetătorii i-au expus, din nou, vreme de o oră, la același miros.
"Memoria subiecților a fost semnificativ mai bună pentru cuvintele prezentate pe partea afectată de miros decât memoria pentru cuvintele prezentate pe cealaltă parte. (...) Pentru stocarea de memorie pe termen lung, informațiile trec treptat de la hipocamp - o regiune a creierului care servește ca tampon temporar pentru amintiri noi - la neocortex. Dar modul în care se întâmplă această tranziție rămâne un mister nesoluționat", a explicat Ella Bar, cea care a condus studiul, potrivit sursei citate.
Rezultatele studiului arată că oamenii pot îmbunătăți memoria cu ajutorul mirosului și aceasta ar putea avea și aplicații clinice. Cercetătorii spun că tehnica lor ar ajuta la restabilirea memoriei persoanelor care au suferit o leziune cerebrală - un accident vascular cerebral, tulburări de stres posttraumatic (PTSD).
-
De ce se îngrașă părul. Produsele pe care le folosești greșit27.11.2025, 22:45
-
Insuficiența cardiacă stângă: simptome care nu trebuie ignorate27.11.2025, 20:41
-
-
Infecţiile cu HIV sunt adesea depistate prea târziu în Europa27.11.2025, 19:15
-
Boala celiacă: semne timpurii și simptome ascunse27.11.2025, 17:46
Infecția cu virusul herpes simplex 1, legată de apariția bolii Alzheimer
Cea mai banală infecție care îți devorează creierul. Duce la Alzheimer.
Acest test îți spune dacă faci Alzheimer. Ai curaj să vezi rezultatul?
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni
Cum se schimbă mintea vârstnicilor odată cu demența. Lucrul trecut cu vederea pe care nu îl mai pot stăpâni.
Bâlbâiala nu e un defect de vorbire! Ce se întâmplă atunci când te bâlbâi te va uimi
Alimentația bogată în alimente procesate, asociată cu semne timpurii ale bolii Parkinson
Alimentul care duce la Parkinson. Topește creierul.
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme
Un semnal neobișnuit care ar putea indica o tumoră cerebrală. Testul simplu al bătăilor din palme.
Testul simplu care poate pune diagnosticul de Parkinson. E nevoie de un control oftalmologic
Un simplu examen ocular ar putea deveni cheia diagnosticării bolii Parkinson înainte de apariția simptomelor motorii.
Apneea de somn devastează creierul
Viața mereu pe fugă crește riscul de demență, avertizează experții
Boala care paralizează mușchii poate fi depistată cu 10 ani înainte: testul care dă speranță
Statul prea mult pe scaun îți poate micșora creierul, chiar dacă faci sport regulat
Lucrul care îți topește creierul fără să îți dai seama. Cea mai mare greșeală pe care o faci. Nimic nu te mai salvează.
Aflarea riscului de Alzheimer poate reduce anxietatea, dar și motivația pentru un stil de viață sănătos, arată un nou studiu
Auzi bătăile inimii în ureche? Ar putea fi fatal
Leziunile cerebrale cresc riscul de glioblastom. Ce simptome să urmărești
Îndulcitorul "inofensiv" care crește riscul de accident vascular cerebral
10 lucruri pe care să le faci ca să previi demența. Asta contează mult pentru creier
Demența, boala ignorată. De ce pacienții așteaptă ani întregi un diagnostic
Proteinele care îți distrug creierul. Consumă memoria iremediabil
Oboseala cronică după un mini-accident vascular cerebral, simptom ignorat
Epuizarea poate persista până la un an după un accident vascular tranzitoriu, mai ales la persoanele cu anxietate sau depresie anterioară.
Secretele percepțiilor comune. Ce se întâmplă în creier
Psilocibina din ciuperci, posibil nou tratament pentru simptomele Parkinson
Ciupercile care ameliorează simptomele bolii Parkinson. Arată îmbunătățiri neașteptate în starea pacienților.
Secretul neașteptat care îți protejează creierul după 50 de ani. Nu are legătură cu pastilele
Acesta este secretul unui creier sănătos. Previne pierderile de memorie și nu sunt necesare pastile.
