CURSĂ INEDITĂ: 20 de femei vin de la Paris la București pe biciclete pentru pacientele care se luptă cu cancerul la sân
De la Ambasada României din Franța, 20 de femei au plecat astăzi într-o cursă ciclistă de 4.000 de kilometri prin toată Europa, între Paris și București, într-un demers pentru susținerea pacientelor care se...
„De la Ambasada României in Franța s-a plecat azi într-o cursă ciclistă de 4000 de kilometri prin toată Europa, între Paris și București. O cursă pe care o vor face peste 20 de femei, membre ale asociației Casiopeea, o asociație care susține și încurajează femeile care luptă cu cancerul la sân. Unele dintre cele care au pornit azi în cursă au trecut prin aceasta boală teribilă. Iar sportul le-a fost de ajutor în terapie”, a anunțat Luca Niculescu, ambasadorul României la Paris, pe pagina sa de Facebook.
În cele 10 țări pe care le vor străbate, ciclistele se vor întâlni cu asociații, vor vizita spitale, vor fi primite la ambasadele României și Frantei. Iar, odată ajunse în România, la Drobeta Turnu Severin, lor li se vor alătura alte cicliste, românce, care vor pedala alături de ele până la București. Sosirea e prevăzută pe 16 octombrie.
„Azi dimineața era multă emoție în curtea ambasadei. Ministra franceză a sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a venit și ea. Și le-a însoțit în primii kilometri ai cursei pe bicicletă, purtând o cască oferită de omologul său român, campionul Eduard Novak.
Ambasada e angajată de aproape doi ani în pregătirea acestui proiect, condus de extraordinara Nathalie David, președinta asociației Casiopeea. Nu s-a putut face anul trecut, din cauza pandemiei, s-a făcut anul acesta. Am avut ocazia să întâlnesc femei extrem de hotărâte, care au trecut peste toate greutățile pentru a-și împlini visul. La plecare le-am urat drum bun în aceasta lungă călătorie și am citat din Ivan Patzaichin « Nu poți schimba lucrurile decât prin forța propriului exemplu”. Aceste femei sunt un exemplu”, a subliniat Luca Niculescu.
-
-
Băutura care duce la șapte tipuri de cancer27.05.2026, 17:09
-
-
-
Mișcarea banală care îți curăță creierul27.05.2026, 13:22
Cancerul care te ucide în tăcere: Simptome banale, verdict fatal
Screening de cancer prin test de sânge: avantaje, riscuri și diferențe față de metodele clasice
Băuturile calde provoacă într-adevăr cancer? Un specialist explică. Cum trebuie să bei cafeaua și ceaiul, de fapt?
Cum învață tumorile să supraviețuiască tratamentului
Cancer pulmonar: cele 4 stadii. Stadiul care NU dă simptome, dar ucide rapid
Află care sunt cele mai periculoase stadii ale cancerului pulmonar și de ce majoritatea pacienților ajung prea târziu la medic.
Femeile tinere, mai expuse la cancer. Ratele cresc alarmant față de bărbați
Gordon Ramsay, operat de cancer de piele. Mesajul pentru fani: Nu uitaţi să vă daţi cu cremă de protecţie solară
De ce crește alarmant numărul cazurilor de cancer colorectal sub 65 de ani
Cancer pulmonar la femei: semnul dat de respirație
Cancerul de apendice, boala rară care afectează tinerii. Medicii avertizează: „Suntem doar la vârful icebergului”
Cancerul de col uterin, boala care poate fi prevenită
Cercetătorii au găsit un nou "buton" care activează cancerul ovarian. Asta ar putea duce la vindecare
Virusul care distruge celulele canceroase din creier
Substanța care hrănește cancerul. Particule toxice găsite în 90% din tumori
De ce persoanele trecute de o anumită vârstă nu mai fac cancer
Consumul de alcool și kilogramele în plus, asociate cu cancerul de sân
EXCLUSIV Testul care îți arată dacă faci cancer. Prof. univ. dr. Ovidiu Pop: Cifre impresionante
Trei tipuri de cancer cu mortalitate în creștere. Medicii lansează un avertisment
Gena "Dictator" care forțează cancerul să invadeze întreg corpul
EXCLUSIV SGRT, tehnologia care face radioterapia mai sigură. Dr. Matei Bâră (SANADOR), explicații
Cancerul de colon face ravagii. Creștere explozivă a cazurilor
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
