Durerile de gât pot trece cu repaus vocal și câteva alimente. Lista celor mai bune alimente pentru dureri
Care sunt cele mai recomandate remedii alimentare în cazul durerilor de gât. Înghețata se află printre ele.
Sezonul cald, cu schimbările dese de temperatură, vine cu o serie de provocări, dar și cu dureri, în special cele de gât. Chiar dacă acestea sunt neplăcute, dând o stare de disconfort, atât celor mare, cât și celor mici, din fericire pot fi remediate.
Unii se tratează cu o înghețată, alții adoptă repausul vocal, fiecare a descoperit, de-a lungul vremii care îi este remediul cel mai potrivit.
O problemă importantă în privința durerilor de gât este cea legată de faptul că pe o perioadă de timp, mai lungă sau mai scurtă, devine dificil atât băutul, cât și mâncatul, fapt care este împiedică vindecarea mai rapidă.
Când vine vorba de soluții, de ordin alimentar, trebuie însă să vă asigurați că acestea nu sunt iritante, iar efectul să fie cel opus așteptărilor.
Înghețată cu efect de calmare a tusei. Inovație românească, SENZAȚIA verii
Care sunt cele mai bune alimente pentru durerile de gât
Potrivit Lisei Young, expert medical și autor al mai multor cărți de nutriție, citată de EatThis, cele mai bune alimente pentru remedierea durerilor de gât sunt: terciul de ovăz, iaurtul, supa de pui, dar și îndrăgita înghețată.
Terciul de ovăz are o textură ușoară, care permite să fie înghițită fără probleme, mai mult, acesta limitează iritarea de la nivelul gâtului.
Pe lângă aceste calități, terciul este bogat în nutrienți, astfel că aveți parte și de o masă bună și consistentă, cu efecte antiinflamatoare, dar mai ales cu energie pentru o vindecare mai rapidă.
De asemenea, este un ajutor în scăderea colesterolului și o sursă importantă de fibre.
Iaurtul este un alt aliment cu o textură moale, ușor de înghițit, care ajută în cazul durerilor de gât. Este bogat în nutrienți și calciu, mai mult, conține probioticele atât de necesare pentru întărirea sistemului imunitar.
Probioticele sunt cunoscute ca ajutor în echilibrarea microbiomului intestinal și pot ajuta la prevenirea creșterii bacteriilor dăunătoare.
Un studiu publicat în Korean Journal of Family Medicine a arătat că probioticele pot ajuta la prevenirea creșterii acestor bacterii, fiind astfel un potențial sprijin în prevenirea răcelilor.
Supa de pui. ”Alimentele calde pot ajuta, de asemenea, la calmarea gâtului”, spune Young. "Supa de pui este un aliment perfect pentru a ajuta în acest sens și poate ajuta la reducerea iritației”.
Aceasta hidratează, iar prin conținutul de sodiu poate ajuta la realizarea electrolizei necesare.
Înghețata pe băț (suc de fructe înghețat - Ice pops) este de asemenea o opțiune bună, deoarece este ”hidratantă și foarte foarte liniștitoare pentru gât, susține Young.
Potrivit Medical News Today, înghețata ajută la scăderea temperaturii terminațiilor nervoase din gât. Acest lucru ajută la reducerea semnalelor de durere. ”Ice pops” activează, de asemenea, receptorul tranzitoriu, Melastatin 8, ceea ce duce la ameliorarea durerii.
Vezi și: Mitul răcelii de la înghețată, desființat. Medic: Atunci suntem ușor mai predispuși să luăm virusuri
Simți că ai mereu nasul înfundat? Poate fi mai mult decât o simplă alergie!
Cum să scapi de durerea persistentă în gât. Identificarea cauzelor și a tratamentului adecvat
De ce apar pietrele pe amigdale? Dacă ai respirație urât mirositoare, trebuie să știi asta
De ce nasul tău arată așa? Adevărul surprinzător pe care nimeni nu ți-l spune
Ceara de urechi ar putea dezvălui semne timpurii ale bolii Parkinson
Ceaiul care crește riscul de cancer. Care este greșeala pe care o faci când bei cafea sau ceai
Acest ceai poate duce la cancer. Același lucru este valabil și pentru cafea. Cele două au un numitor comun care poate duce la cancer.
Afecțiunea complexă a urechii interne. Poate provoca pierderea permanentă a auzului și probleme de echilibru dacă nu este tratată
EXCLUSIV Cum faci diferența între o infecție bacteriană și una virală. Prof. univ. dr. Codruț Sarafoleanu: Și infecțiile virale dau febră
EXCLUSIV Implantul Cohlear, ce trebuie să știi. Alice Popa: Se confruntă cu anumite probleme
Care sunt barierele de care se lovesc părinții ai căror copii au nevoie de un implant Cohlear.
Strănutul, mai periculos decât s-ar crede. Riscuri și complicații neașteptate
Strănutul poate fi mai periculos decât credem. Poate duce la complicații serioase.
Sângerările nazale pot indica boli de inimă. Semnele ascunse pe care nu trebuie să le ignori
EXCLUSIV Investigația esențială pentru nou-născuți. Alice Popa: Lucrurile acestea nu sunt deloc ușoare
Această investigație este esențială în cazul nou-născuților. De acest lucru depinde dezvoltarea creierului lor.
Trei boli pe care le indică ceara din urechi. Una din ele atacă întregul sistem imunitar al organismului
Ceara din urechi poate indica faptul că suferi de anumite afecțiuni. Medicii avertizează că nu trebuie să ignorăm ceara din urechi.
Medicament pentru epilepsie, eficient în cazul apneei de somn obstructive
Acest medicament te ajută să ai o noapte odihnitoare.
Pierderea auzului nu se vede, dar poate schimba relațiile. De ce atât de mulți oameni cer ajutor abia după ani
Ce este laringita și ce o cauzează. Cei mai importanți pași pe care trebui să îi faci
Tratamentul pentru durerile de gât, individualizat. Ce ar trebui schimbat
Tratamentul pentru durerile de gât ar trebui individualizat. O nouă orientare medicală propune o abordare mai precisă și mai personalizată.
Respirația urât mirositoare, semn al unui cancer fatal. Oboseala și tusea, alte simptome
De ce ți se înfundă nasul de la aerul condiționat? Explicația simplă a medicului ORL și temperatura corectă la care trebuie setat
Ce se întâmplă când respiri pe gură. Cinci efecte negative
Sforăitul, asociat cu hipertensiunea. Poate duce la probleme cardiace sau AVC
Acest obicei banal afectează inima și poate provoca AVC. Poate duce la complicații grave sau chiar deces.
Pierderea mirosului, semn al bolii Alzheimer. Indică degradarea creierului
Acest semn care apare în timp ce mănânci este un prim semnal al bolii Alzheimer și al declinului cognitiv.
