Pneumotoraxul apare atunci când aerul se scurge în spațiul dintre plămân și peretele toracic. Poate pune în pericol viața pacientului.
Pneumotoraxul poate fi cauzat de o leziune toracică contondentă sau penetrantă, de anumite proceduri medicale sau de leziuni ale bolii pulmonare subiacente. Sau poate să apară fără un motiv evident.
Simptomele includ, de obicei, dureri bruște în piept și dificultăți de respirație. În unele ocazii, un plămân prăbușit poate fi un eveniment care pune viața în pericol. Dr. Cristina Emanuela Vasile, medic specialist chirurgie toracică explică pe Centrul de Diagnostic și Tratament Victor Babeș care pot fi consecințele unui pneumotorax.
”Pneumotorax este afecţiunea în care cavitatea pleurală se transforma dintr-o cavitate virtuală într-una reală, prin pătrunderea aerului între cele două foiţe pleurale: parietală, cea care înveleşte pe interior cavitatea toracică, şi viscerală, cea care acoperă plămânul.
Din cauza compresiunii endotoracice care apare (exercitată de aer), pneumotoraxul reprezintă o urgenţă medico-chirurgicală care poate pune în pericol viaţa pacientului”, arată medicul.
Vezi și: Apa de trandafiri, beneficii pentru întregul corp. Cum să o prepari
Pneumotoraxul poate fi spontan sau dobândit. Pneumotoraxul spontan este, la rândul lui, primar şi secundar.
Pneumotoraxul spontan primar poate să apară la orice vârstă, dar este mai frecvent la bărbaţii tineri, longilini, şi în anumite anotimpuri, mai ales primăvară şi toamna.
Pneumotoraxul spontan apare prin ruptura aşa-numitelor bule subpleurale (blebs-uri), care sunt zone cu rezistenţa minimă localizate în special la nivelul vârfurilor plămânilor. Factorii declanşatori sunt efortul fizic deosebit, tusea, strănutul, mişcările bruşte, care determină creşterea bruscă a presiunii intrapulmonare şi ruperea acestor blebs-uri subpleurale.
Fumatul este considerat factor predispozant, prin eliberarea radicalilor liberi oxidanţi alterând structura plămânului. Proporţia între fumători şi nefumători este de 100/1.
Pneumotoraxul spontan secundar apare pe fondul unei afecţiuni preexistente precum emfizemul pulmonar, astmul bronşic, tuberculoza pulmonară, sindromul Marfan, cancerul bronhopulmonar, fibrozachistica, abcesul pulmonar, mai arată medicul.
Tabloul clinic al pneumotoraxului spontan variază în funcţie de ritmul în care pătrunde aerul în cavitatea pleurală, de volumul de aer care se acumulează, de starea cavităţii pleurale (liberă sau cu aderente pleurale între plămân şi cutia toracică), de starea funcţiei respiratorii şi cardiace şi de tarele organice ale pacienţilor.
”Clasic, debutul pneumotoraxului spontan este brusc, prin apariţia unui junghi toracic unilateral, dispnee amplificată de efort, tuse iritativă, în cazuri grave asociindu-se chiar cianoza şi insuficientă respiratorie gravă”, mai arată medicul.
Diagnosticul pozitiv se bazează pe anamneza, examenul clinic (timpanism, absenţa murmurului vezicular şi a vibraţiilor vocale) şi radiologic, care evidenţiază aer în cavitatea pleurală, plămân colabat, chiar deplasarea mediastinului contralateral.
Se poate efectua şi o tomografie computerizată pentru a decela cauza pneumotoraxului (bleb-suri, bule de emfizem).
Tratamentul pneumotoraxului spontan îşi propune obţinerea reexpansiunii plămânului prin evacuarea aerului acumulat intrapleural şi tratarea leziunilor generatoare de pneumotorax. Metoda optimă de tratament este reprezentată de drenajul aspirativ pleural, mai exact pleurotomia minimă tip Bülau.
Aceasta se realizează sub anestezie locală cu xilina şi constă în introducerea unui tub de dren în cavitatea pleurală prin spaţiul intercostal, cu evacuarea aerului, tub care este racordat ulterior la o baterie de aspiraţie.
Eficienţa drenajului este dovedită prin ameliorarea imediată a simptomatologiei pacientului, prin evacuarea aerului din spaţiul pleural pe tubul de dren şi prin reexpansionarea pulmonara completă evidenţiata pe radiografia toracică. În condiţiile unui plămân complet expansionat şi a absenţei pierderilor aeriene pe tub, drenajul pleural se va suprima.
Netratat, pneumotoraxul poate produce complicații.
”Dacă pierderile aeriene persistă la 5 - 7 zile după efectuarea pleurotomiei, sau plămânul este în continuare comprimat de un volum de aer intrapleural, sau în cazul pacienţilor cu un prim episod de pneumotorax şi care lucrează ca piloţi sau scafandri, atunci se indică tratamentul chirurgical minim invaziv, mai exact efectuarea unei intervenţii denumită toracoscopie, sub anestezie generală.
Aceasta are ca obiectiv excizia blebs-urilor responsabile de apariţia patologiei, efectuarea abraziunii pleurale pentru realizarea de aderente între pleura viscerală (care înveleşte plămânul) şi cea pleurala (care tapetează pe interior cutia toracică), uneori rezecţia pleurei parietale (pleurectomie parietală) pentru prevenirea recidivelor ori la cei cu emfizem pulmonar avansat.
Trebuie menţionat că procedura toracoscopică poate fi contraindicată acelor pacienţi care au în antecedentele personale intervenţii chirurgicale la nivelul toracelui, datorită aderentelor pleurale care ar împiedica pătrunderea în torace cu videocamera.
Procedura se desfăşoară sub anestezie generală, pacientul fiind intubat oro-traheal, plasat în decubit lateral, efectuându-se trei incizii minime la nivelul toracelui. Prin aceste incizii intercostale se introduc instrumentele necesare vizualizării plămânului, a zonelor distrofice (a blebs-urilor subpleurale) şi pentru efectuarea rezecţiei acestora.
După îndepărtarea blebs-urilor cu ajutorul unor staplere endoscopice, se verifică expansionarea corectă a plămânului, se practică abraziunea pleurală mecanică, se controlează cavitatea pleurală pentru eventuale sângerări şi în final se introduce prin una dintre incizii un tub de dren, care este menţinut câteva zile postoperator.
Aşadar, toracoscopia are avantajul de a determina cicatrici mici (de 1 - 2 cm) şi dureri postoperatorii mult mai mici dacă ne raportăm la chirurgia clasică deschisă.
Ea produce injurii minime musculaturii intercostale sau coastelor, ceea ce explică administrarea moderată de medicamente antialgice în postoperator, iar timpul de spitalizare şi perioada de recuperare sunt semnificativ reduse, pacientul reintegrându-se rapid socio-profesional.
El este deci urmărit zilnic clinic şi radiologic, pentru stabilirea oportunităţii suprimării drenajului pleural, externandu-se ulterior din Centrul nostru, cu recomandarea de a reveni la control la o săptămână”, mai explică medicul.
Vezi și: Seleniul, rol cheie în prelungirea duratei de viaţă. Poate preveni bolile neurodegenerative
În general, bărbații sunt mult mai predispuși să aibă un pneumotorax decât femeile. Tipul de pneumotorax cauzat de blisterele de aer rupte este cel mai probabil să apară la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, mai ales dacă persoana este foarte înaltă și subponderală.
Boala pulmonară subiacentă sau ventilația mecanică pot fi o cauză sau un factor de risc pentru un pneumotorax. Alți factori de risc includ:
- Fumat. Riscul crește odată cu durata de timp și numărul de țigări fumate, chiar și fără emfizem.
- Genetică. Anumite tipuri de pneumotorax par să se moștenească
- Pneumotorax anterior. Oricine a avut un pneumotorax este la risc crescut de altul, arată Mayo Clinic.
Cum îți dai seama cât de sănătoși sunt plămânii tăi.
Durerea de braț poate fi semn al unui cancer devastator, greu de diagnosticat. Prognosticul privind șansele de supraviețuire este redus.
Medicii trag un semnal de alarmă legat de persoanele expuse la a dezvolta cancer pulmonar. Este o tipologie frecvent întâlnită.
Acest tratament pentru BPOC este eficient în cazul pacienților în cazul cărora nu funcționează medicamentele inhalate standard.
Un studiu recent arată cum expunerea pe termen lung la poluarea aerului poate crește riscul de a dezvolta probleme grave de circulație.
Asta s-a descoperit în plămânii nefumătorilor, iar medicii sunt îngrijorați și lansează un semnal de alarmă.
Acesta este un semn care nu trebuie ignorat, deoarece poate semnala cancerul, o afecțiune care ucide anual zeci de mii de oameni.
Acest test gratuit îți arată dacă ai cancer pulmonar.
Testul care depistează cancerul pulmonar. Detectează chiar și tumorile invizibile.
