EXCLUSIV Ce să fac ca să nu mai fiu anxios. Radu Leca, psihologul care a fost obez: Începe să își coloreze părul, să își facă tatuaje, să aibă cele mai noi gadgeturi, dar nu va ajunge unde îi este locul
Care este legătura dintre obezitate și anxietate? Cum anume poate lucra o persoană obeză astfel încât să poată trece pragul anxietății?
În prezent, anxietatea și obezitatea sunt două probleme de sănătate tot mai prevalente, iar legătura dintre ele este, de cele mai multe ori, subestimată. Anxietatea, fiind o afecțiune psihologică, poate fi alimentată și amplificată de percepția negativă a celor din jur și de lipsa acceptării sociale. În același timp, obezitatea poate fi influențată de comportamentele alimentare dăunătoare, care pot fi folosite ca un mecanism de a face față emoțiilor asociate anxietății.
Am discutat cu Radu Leca, psihologul care s-a aflat în această situație și a ieșit învingător, despre legătura dintre anxietate și obezitate și despre ce poate face o persoană obeză pentru a depăși pragul anxietății.
Te-ar putea interesa și: Legătura dintre anxietate și senzația de rău. Radu Leca: Dacă am transforma anxietatea într-o putere, atunci anxiosul ar fi un campion mondial la orice
”Anxietatea apare și din obezitate”
Radu Leca subliniază că anxietatea poate apărea și din condiția de obezitate, întrucât persoanele obeze sunt supuse des unor priviri negative și judecăți sociale într-o varietate de medii, de la transportul în comun la locul de muncă și chiar în cadrul relațiilor interpersonale.
Acest cerc vicios este alimentat și de lipsa inserției și acceptării sociale. Obezitatea poate fi percepută ca o piedică în calea integrării sociale, iar această conștientizare poate amplifica anxietatea. În fața acestei dileme, persoanele obeze se întreabă ce pot face pentru a fi acceptate social și pentru a scăpa de anxietate și, de cele mai multe ori, ajungă să facă orice, dar numai lucrul care trebuie făcut nu, și anume să lucreze cu adevărat la ei, la sănătatea lor, la bunăstarea lor.
”Anxietatea apare și din obezitate. Totalitatea privirilor negative, pe care obezul le percepe la nivel social (oriunde, în metrou, în orice transport comun, în taxi, de la colegi, de la rude) se îndreaptă către formarea unei surse a anxietății. Comportamentul tuturor celor enumerate se transformă și el într-o sursă a anxietății.
Inserția socială, acceptarea socială - și ea se transformă din neexistență într-o formă de sursă a anxietății. Atunci, obezul spune în felul următor: ”Ce ar trebui să fac ca să nu mai fiu anxios, ci acceptat social?”. Și începe să își coloreze părul, să își facă tatuaje, să își cumpere haine colorate, să aibă cele mai noi gadgeturi, să conducă mașini puternice, dar, în mod concret, el nu ajunge acolo unde îi este locul, respectiv în sala de sport, fiindcă i se pare inutil și prea greu.
Obezul, în conformitate cu noțiunea de psihonutriție, unde eu, Radu Leca, sunt pionier, întotdeauna va egala emoțiile lui cu dorința de a consuma mâncare multă. Când despre el se spune că-și consumă emoțiile, că-și mănâncă emoțiile, nu e o minciună. Dar niciodată nu poate ucide anxietatea prin mâncare, mai rău face”, ne-a spus Radu Leca, în exclusivitate pentru DC Medical.
Te-ar putea nteresa și: De ce te simți confuz când ai 20 de ani? Radu Leca: Aceste trei întrebări generează căutarea identității
Este dificil să te mobilizezi, să te disciplinezi, să faci, în sfârșit, lucrurile care sunt benefice pentru tine (dar care îți creează un conflict interior imens). Este dificil să vezi, totuși, o speranță acolo unde, poate, nu se mai vede lumina. Este dificil să crezi că lumina încă mai este. Dar poate că este cazul să ne amintim că lumina nu se mai vede pentru că suntem foarte departe de ea, nu că ea nu mai există. Iar orice pas pe care îl facem ne poate aduce mai aproape de lumină.
-
-
-
-
-
O vitamină ieftină, legată de un creier mai sănătos25.08.2026, 15:25
EXCLUSIV Greșeala uriașă pe care o fac românii când se pensionează. Semnalul de alarmă tras de medici
Adevărul despre regretele de la bătrânețe
Amplificarea iluziilor: asta face social media. Ce se întâmplă în creier când stăm pe telefon
De cât somn avem nevoie, de fapt? Insomnia poate duce la probleme cardiace. Un psiholog recomandă 6 reguli importante
Scapă de anxietate acasă! Uite cum te ajută tehnologia
Cum recunoști burnout-ul. Cum spui "stop” înainte să ajungi la burnout
EXCLUSIV De ce sărbătorile provoacă tensiuni în familie. Psihologul Radu Leca explică
De ce cred oamenii în teoria conspirației. Sentimentul care joacă cel mai important rol
De ce cred oamenii în teorii ale conspirației? Ce se întâmplă, de fapt, în mintea acestor persoane.
Mama, legătura care nu dispare niciodată
Fibromialgia, boala care îți schimbă viața peste noapte. De ce este considerată cea mai chinuitoare boală
EXCLUSIV Pericolul tăcut care afectează milioane de oameni. De ce medicina nu poate vindeca singurătatea
Ai un copil cu autism? Iată la ce trebuie să fii foarte atent pe timp de vară
Unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală
Un studiu arată că unele obiceiuri zilnice pot îmbunătăţi semnificativ sănătatea mintală. Cum e posibil și ce trebuie să faci.
De ce o îmbrățișare poate răni în loc să aline. Poate provoca mai mult rău. Uite de ce
De ce nu poți să dormi? 4 lucruri provocate de schimbările climatice: Vom dezvolta anxietate climatică. Vom pierde 58 ore de somn
EXCLUSIV Tratamentul oncologic, efecte negative. Ramona Schenker: Profund invalidante
Singapore lansează un studiu pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată.
