Emily Burghelea, mărturisiri despre depresia post-natală: Mă simt foarte rău
Emily Burghelea a dezvăluit cu ce provocări a venit viața de mamă și care sunt schimbările pe care le-a trăit, după cea de-a doua naștere.
Recent, a avut loc lansarea noii grile de toamnă a Pro TV-ului, acolo unde toate vedetele trustului au fost prezente, pentru a vedea în premieră primele imagini de la unele dintre cele mai așteptate proiecte.
Am întâlnit-o aici și pe Emily Burghelea, care va face parte din proiectul „Săriți de pe fix”. Până să ne vorbească însă de cel mai nou proiect în care este implicată, Emily Burghelea ne-a vorbit despre provocările pe care i le-a adus viața cu doi copii, vedeta devenind mămică pentru a doua oară în urmă cu 7 luni.
„Aseară cel mic a dormit cu Andrei, iar Amedea s-a dus la mama soacră, pentru că am avut o stare mai rea, practic, uite, diferențe între cele două sarcini. La Amedea, eu nu am avut niciun fel de bătaie de cap un an de zile, după naștere nu am avut probleme femeiești, dar acum mă simt foarte rău, sunt o grămadă de mămici care după ce au născut se simt mult mai rău în această perioadă a lunii, dar o să-mi revin eu”, a spus Emily Burghelea, în exclusivitate pentru Spectacola.
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
-
-
De ce îți este poftă de dulce chiar și după ce ai mâncat09.10.2026, 14:52
De ce așteptarea unui colet aduce mai multă fericire decât deschiderea lui
Mama, legătura care nu dispare niciodată
EXCLUSIV De ce milioane de oameni ajung să creadă teoriile conspirației. Psihologul Radu Leca explică ce se întâmplă în creier
Care este diferența dintre gândurile intruzive și cele suicidale?
Ai curaj să te speli pe dinți într-un picior? Poți urca scările cu un sac de cartofi? Uite de ce trebuie să încerci
Ce să nu îi spui unei persoane cu cancer. 5 fraze care pot răni fără să îți dai seama și ce să spui în schimb
Val de crime în România. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu explică motivele și soluțiile
Ziua Internațională a Fericirii 2026: bunăstarea în era digitală
Muncești de acasă? Iată cum îți poate afecta sănătatea mintală fără să îți dai seama
Tulburările mintale reduc speranța de viață cu până la 20 de ani
De ce reacționează creierul diferit în perioada Crăciunului
Ce ne dezvăluie butoanele de lift despre mintea umană și emoții
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
EXCLUSIV Alex Stamate, piesa virală de pe TikTok. Psiholog: Ce efecte poate avea umilința publică asupra sănătății psihice
De ce scârțâie mobila din casă. Care este, de fapt, impactul asupra psihicului
EXCLUSIV De ce unii oameni pun hârtia igienică într-un singur fel. Psihologul Radu Leca explică ce poate însemna acest obicei
Ce dezvăluie forma buzei tale despre personalitatea ta
Singapore lansează un studiu pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată
Singapore lansează un studiu pe cinci ani pentru a afla dacă depresia poate fi prevenită sau modificată.
