Gingivita de sarcină, ce este și cum se poate trata. Medic: Să urmeze tratamentele pe toată durata sarcinii
Gingivita de sarcină, afecțiune dată de modificările hormonale, se poate trata. Care sunt alte tratamente permise în timpul sarcinii.
Momentul apariției unei sarcinii pune viitoarea mamă într-o dilemă privind tratamentele stomatologice, însă acestea sunt doar mituri ce nu își au rostul în vremurile moderne, în care tehnologiile au evoluat.
”Sarcina nu este o boală, ci o stare fiziologică, astfel că trebuie să fim atenți la anumite lucruri”, a declarat dr. Gianina Brașoveanu, medic primar obstretică-ginecologie, la Neatza cu Răzvan și Dani de la Antena 1.
Medicul a oferit câteva sfaturi viitoarelor mame, în privința alimentație, dar a și tras niște semnale de alarmă în privința infecțiilor din perioada sarcinii, infecții care au remedii simple.
Astfel, medicul recomandă o mai mare atenție în privința fructelor și legumelor, în sensul de o spălare mai atentă a acestora, chiar și menținerea timp de 10 minute în apă înainte de consum, precum și evitarea unor alimente nepotrivite în perioada sarcinii: adică a brânzeturilor cu mucegai, respectiv a fructelor de mare, cu un conținut mare de substanțe toxice pentru sarcină.
”Femeile însărcinate pot face sport, dar nu trebuie să exagereze. În această perioadă apar din ce în ce mai des infecții. Aș menționa infecțiile urinare, ca urmare trebuie să consume o cantitate mare de lichide. Apar infecții dentare ca urmare a scăderii imunității”, a explicat medicul Gianina Brașoveanu.
Afecțiunile stomatologice frecvente în timpul sarcinii
Păstrarea distanței de cabinetul stomatologic în perioada sarcinii este doar un mit. Medicul stomatolog Silviu Stănescu afirmând, în cadrul emisiunii de la Antena 1, că și în sarcină se pot face diverse tratamente, nu doar cele de urgență.
Porivit acestuia, cea mai frecventă afecțiune din perioada sarcinii este cea a gingivitei de sarcină, o inflație dată de modificările hormonale.
”Cea mai întâlnită problemă este gingivita de sarcină, care este o inflamație a gingiei dată de modificările hormonale. Mai pot apărea papiloame, precum și eroziunile dentare, ca urmare a faptului că vomită repetat, iar acidul gastric din stomac ajunge în cavitatea bucală producând eroziuni ale dinților. Este important ca gravida să întârzie puțin periatul pe dinți, 10-15 minute, dând astfel timp salivei să mineralizeze dinții.
Sunt întâlnite și cariile dentare. Sunt multe studii care arată că prezența inflamației parodontală pe perioada sarcinii conduce la nașteri premature sau la nașteri a unor copii cu greutatea mai mică decât normală”, a explicat specialistul.
Ce este gingivita de sarcină
Gingivita de sarcină reprezintă inflamarea reversibilă a țesutului gingival de acoperire și este cea mai comună patologie orală întâlnită în timpul sarcinii, aproximativ jumătate dintre femeile cu gingivită pre-existentă diagnosticată sau nu, prezintă un episod acut de gingivită în această perioadă.
Ea este pusă pe seama modificărilor hormonale care intervin în timpul sarcinii, când nivelul de progesteron crește, cu afectarea microvascularizației și a răspunsului sistemului imunitar.
Aceste modificări au loc pe fondul unei flore bacteriene virulente și a unei igiene orale defectuoase. Astfel, gingia devine roșie, lucioasă, tumefiată și este moale și netedă. Dacă este iritată sau traumatizată, sângerează mai ușor decât de obicei.
Ca prim tratament al gingivitei de sarcină, acesta se realizează prin îndepărtarea iritanților local și prin instruirea unei igiene orale riguroase. Aceasta se realizează la cabinet, prin detartraj, periaj profesionist, plus recomandarea folosirii unei ape de gură cu clorhexidină, împreună putând opri evoluția acestei afecțiuni.
Care sunt cele mai importante tratamente stomatologice
”Cele mai importante sunt igienizările dentare. Ele sunt recomandate să se facă în fiecare lună dacă pacienta poate să ajungă la medicul stomatolog, în felul acesta se previn inflamațiile gingivale sau agravarea unei inflamații gingivale de natură hormonală. Se pot face tratamente pentru carii, de canal, toate acestea cu anestezie. Este permisă anestezia pe toată durata sarcinii. Se mai pot face lucrări dentare, coroane, punți, implanturi.
În cazul în care pacienta nu dorește să își facă implantul dentar pe durata sarcinii, este de înțeles, se creează un dispozitiv de plastic, ca un dințișor, care menține acest spațiu timp de un an de zile.
Recomand pacientelor gravide să vină în cabinetul stomatologic, să urmeze tratamentele pe toată durata sarcinii, dacă au nevoie, pentru că altfel, după ce trece sarcina și prima perioadă în care sunt concentrate pe copil, iar problemele pre-existente vor fi agravate. Putem preveni acest lucru”, a explicat dr. Silviu Stănescu.
Vezi și: Vitaminele benefice pentru femei. Ce efecte au asupra stării de sănătate
-
-
-
Ce trebuie să știi despre vopsirea părului la menopauză11.07.2026, 17:16
-
De ce recidivează cancerul. Adevărul dureros despre metastaze11.07.2026, 15:41
-
Disfuncția ATM: ce ascunde durerea din jurul maxilarului. Legătura dintre stres și disfuncțiile articulației maxilarului
EXCLUSIV Durata tratamentului ortodontic, factori esențiali. Dr. Ela Bănică: Abordarea este diferită
Salvia, aliatul împotriva bacteriilor gingivale. Cum o poți folosi pentru a scăpa de durerile de măsele
Salvia devine tot mai prețuită în lupta împotriva bolilor gingivale și a altor probleme dentare.
Cum îți schimbi complet zâmbetul fără durere și fără intervenții invazive
4 alimente și băuturi care macină dinții. De ce trebuie să bei apă după ce le consumi
Cât de utile sunt paiele în prevenirea cariilor și a petelor dentare. Impactul lor asupra sănătății dentare
Pierderea dinților ar putea fi un semnal mortal, arată un studiu
Gingivita: cauze, prevenție, tratament. Cum îți dai seama dacă ai gingivită după un simplu periaj al dinților
De câte ori pe zi trebuie să ne spălăm pe dinți. Ce se întâmplă dacă uiți să îți speli dinții într-o zi
Apa de gură pe bază de alcool și impactul său asupra sănătății dentare. Cum modifică microbiomului oral
Ingredientul natural care distruge cariile dentare
Ce se întâmplă dacă nu te speli pe dinți în fiecare zi. Efectele sunt mult mai grave decât te-ai putea aștepta
De ce te dor dinții când mănânci ceva dulce. Sensibilitatea dentară și efectele zahărului asupra dinților
EXCLUSIV Bomba chimică pe care o avem în corp. Dr. Krilovici: Afectează organismul
Igiena dentară precară dublează riscul de AVC. Boala parodontală, impact semnificativ
Această afecțiune extrem de frecventă dublează riscul de AVC. Este una dintre cele mai ignorate afecțiuni.
EXCLUSIV Când se face primul consult stomatologic la copii. Gabor, adevărul despre dinții de lapte: De la poziții vicioase la aparat ortodontic
Uzura dentară, cauze și tratament. Medic: Ar trebui să controlăm timpul în care ingerăm băuturi carbogazoase
Câte minute să aștepți după masă înainte de a te spăla pe dinți. Efectele periajului prea intens asupra smalțului
EXCLUSIV Pasta de dinți cu cărbune activ. Cifra magică de pe pasta de dinți. Gabor: Ideală pentru curățare, cât să nu facă rău dinților
Care este rutina zilnică pentru a avea un zâmbet frumos și la ce trebuie să fim atenți când ne alegem periuța și pasta de dinți.
Boala gingivală care duce la pierderea dinților. Poate afecta pe oricine care are o igienă orală slabă
Sângerările gingivale, un simptom ignorat. Colegiul Medicilor Stomatologi: Peste 60% dintre români prezintă semne de afecţiuni gingivale
Peste 60% dintre români prezintă semne de afecţiuni gingivale, avertizează Colegiul Medicilor Stomatologi din România.
