Cancer endometrial: combinația de mutații genetice, resposabile de apariția bolii
Cancerul endometrial ar putea apărea în urma a două mutații genetice. Acestea au fost întâlnite la cea mai mare parte a femeilor care suferă de această boală.
Cercetătorii Universității de Stat din Michigan (MSU), în colaborare cu Institutul Van Andel (VAI), au identificat o combinație de două mutații ale genelor care este legată de cancerul endometrial. „Peste 63.000 de femei sunt susceptibile să fie diagnosticate cu cancer endometrial în acest an, ceea ce îl face cel mai frecvent tip de cancer ginecologic", a declarat Ronald Chandler, profesor asistent de obstetrică, ginecologie și biologie reproductivă la Colegiul de Medicină Umană, care a condus studiul.
Cercetarea, publicată în Nature Communications, a descoperit că mutațiile genelor ARID1A și PIK3CA sunt frecvent întâlnite împreună în dezvoltarea cancerului endometrial, precum și în cancerul ovarian asociat endometriozei. Rezultatele ar putea însemna că tratamente mai bune, mai bine direcționate pot fi dezvoltate pentru a ajuta la combaterea bolii.
Genele care au suferit mutații
ARID1A este un supresor tumoral. Când se modifică, cromatina, material celular care menține ADN-ul compactat în celule, își pierde structura, permițând răspândirea cancerului. PIK3CA este o genă instructivă care spune organismului să producă anumite proteine și duce la creșterea necontrolată a celulelor atunci când suferă mutații.
În mod similar, mutații asemănătoare sunt adesea întâlnite la femeile care au endometrioză - o afecțiune dureroasă în care țesutul uterin crește în afara uterului - dar multe dintre femeile afectate nu dezvoltă niciodată cancer endometrial. „Încercăm să înțelegem de ce unele femei cu același set de mutații fac cancer și altele nu”, a spus Chandler. „Există altceva implicat.”
Cancerul endometrial apare frecvent la femei după menopauză, ceea ce sugerează că alți factori, precum schimbările hormonale, expunerile de mediu sau obezitatea, s-ar putea combina cu mutațiile pentru a declanșa cancerul.
Cauza mutațiilor, greu de stabilit
„Cea mai grea parte a meseriei noastre este să găsim care este cauza”, a spus Chandler. „Este ceva în mediu sau este altceva? Este un proces complex. Acestea sunt întrebări mari pe care încercăm să le abordăm.”
Printr-un efort de colaborare, echipa lui Chandler a furnizat material genetic Institutului Van Andel. Cercetătorii de la VAI au analizat apoi eșantioanele cu un secventor de generație următoare, o mașină care secvențiază rapid genomul uman. Acest lucru a ajutat cercetătorii de la MSU să identifice mutațiile genice care au fost asociate cu cancerul.
„În urmă cu zece ani, această cercetare nu ar fi fost posibilă”, a spus Marie Adams, managerul de bază al genomicii de la VAI și co-autor al studiului. „Secvențiatorii de generație următoare sunt instrumente noi, puternice, pe care le putem folosi pentru a procesa proiecte la scară largă și pentru a oferi rezultate acționabile în săptămâni, spre deosebire de ani.”
-
Aspirina, rol în prevenția cancerului colorectal08.04.2026, 15:17
-
Cum alegi corect cozonacul și pasca tradițională08.04.2026, 14:29
-
-
-
Testul care îți spune cu 3 ani înainte că vei face cancer
BRDT, potențial motor al cancerului pulmonar. Proteina testiculară are un rol neașteptat în dezvoltarea tumorilor
Această proteină are un rol neașteptat în dezvoltarea cancerului.
Mâncarea care duce la cancer. Ce conține, de fapt
Cancerul de colon face ravagii. Creștere explozivă a cazurilor
Cancerul îți topește vasele de sânge ale mușchilor. Ce s-a descoperit
EXCLUSIV Biopsia lichidă, rol în diagnosticul și supravegherea dinamică a cancerului
Ce nu ți-a spus nimeni despre biopsia clasică. Adevărul care te va surprinde.
Gordon Ramsay, operat de cancer de piele. Mesajul pentru fani: Nu uitaţi să vă daţi cu cremă de protecţie solară
RMN-ul dezvăluie ce se întâmplă după tratamentul împotriva cancerului
Tratamentul oncologic, impact devastator. RMN-ul arată un adevăr șocant în cazul pacienților oncologici.
Ce își doresc cu adevărat pacienții cu cancer
Substanța care hrănește cancerul. Particule toxice găsite în 90% din tumori
Efectul chimioterapiei asupra metastazelor
Cel mai banal semn al cancerului. Apare după ce ai mâncat
Cel mai banal semn al cancerului. Apare după ce ai mâncat. Și nu este vorba de balonare.
Analiza de sânge poate detecta cancerul colorectal. Are o precizie de 95%
Un nou studiu arată că această analiză detectează cancerul colorectal în formă incipientă cu o precizie de 95%.
EXCLUSIV 4 din 5 cazuri de cancer de sân în România sunt depistate în stadii avansate
AI poate depista cancerul de sân în faze greu de observat
Tratamentul neconvențional care încetinește cancerul după prima ședință
“Am aflat că am cancer la creier la o petrecere”. Semnul ciudat dat de menstruație
"Nu există cancere, ci există pacienți cu cancer". Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Debusolarea pacientului este majoră
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală
Cancerul invizibil care ucide în tăcere. Boala se ascunde ani de zile înainte să dea lovitura fatală. Te omoară în câteva săptămâni
