Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
Niciun vaccin anti-COVID aflat în studiu nu a fost a probat, până în acest moment, de EMA sau de FDA, dar toată lumea face precomenzi. Dr Gindrovel Dumitra explică, EXCLUSIV la DC Medical, ce șanse au românii...
„Șansele sunt destul de mari câtă vreme facem parte din UE. Pentru că în acest moment există prezervat de către Comisia Europeană un număr semnificativ de vaccinuri, de la mai multe firme producătoare. Adică s-a mers pe precomenzi – să zicem – în orb, necunoscând dacă vaccinul pe care l-am precomandat este eficient. De ce este important acest lucru? Pentru că după etapa de cercetare, urmează etapa de producție industrială, adică e nevoie de formarea unor capacități industriale care să poată produce într-o perioadă scurtă de timp un număr mare de doze, ca să putem să administrăm în populație”, a explicat EXCLUSIV pentru DC Medical, dr Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupul de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicină de Familie (SNMF).
Dar de câte vaccinuri avem efectiv nevoie ca să ajungem la acea imunitate de grup care oprește răspândirea unei boli? Dr Gindrovel Dumitra spune că numărul de vaccinuri precomandate se estimează, matematic, în funcție de numărul bazal de reproducere al acestui coronavirus, acel număr care arată la câți oameni îl poate transmite o persoană infectată.
„Un rol foarte important îl are acel număr bazal de reproducere (al COVID-19, n.r.), care e unul destul de mic comparativ cu alte boli. Sunt unele estimări care merg pe 60-70%, altele la 50-60%, ar fi necesar ca să avem această acoperire în populație, populație care să aibă anticorpi. Nu știm încă exact, dar undeva între 50-70%. Această cifră este extrem de importantă, pentru că după ce ai produs vaccinul, din punct de vedere industrial, ca să-l poți face eficient trebuie să-l administrezi. Ori, tu dacă ai în populație o reticență la vaccinare destul de mare, oameni care practic refuză acest vaccin, în acel moment degeaba ai muncit și degeaba îl comanzi, pentru că nu o să-l folosești pe tot. Aceasta cifră de 50-70% este o cifră îmbucurătoare, pentru că eu cred că 50% acoperire vaccinală vom obține oricum. Chiar 60%”, a detaliat dr Gindrovel Dumitra.
Precomenzile doar pe UE se ridică la circa 900 de milioane de doze de vaccin, după ce Comisia Europeană a bătut palma pentru încă 200 de milioane de doze cu o a șasea companie farmaceutică ce dezvoltă vaccin anti-COVID (BioNTech-Pfizer, Sanofi-GSK, Johnson&Johnson, CureVac, Moderna și AstraZeneca.) Dar aici vorbim de doze, arată dr Gindrovel Dumitra.
„S-ar putea să fie nevoie pentru o persoană de 2 doze, de 3 doze, dar măcar pentru prima etapă toată lumea va avea nevoie de o doză, că va trebui să o facem pe a doua după o lună, două, trei, asta vom vedea. Din punctul meu de vedere această cantitate precomandată este o cantitate rezonabilă în acest moment, iar pe de altă parte România are șansa de a avea acces a acest vaccin pentru că este stat membru al UE. Dar să nu ne așteptăm ca acest acces să fie imediat pentru toată populația, pentru că probabil aceste cantități vor fi livrate progresiv”, a mai spus expertul.
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
XEC este noua variantă COVID care se răspândește rapid. A fost detectată în Germania, iar acum se răspândește rapid în Europa.
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
Site-ul Casei Albe susţine teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator.
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
COVID-19 este cea mai recentă epidemie care demonstrează că descoperirile biomedicale nu sunt suficiente pentru a elimina o boală.
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
JN.1 este noua tulpină COVID care se răspândește rapid la nivel global. Ce se știe despre aceasta.
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Cererea AstraZeneca pentru medicamentul de prevenire COVID primește o evaluare accelerată în UE.