Cinci ani de la tragedia de la Colectiv. Ministrul Sănătății: „Avem tot 23 de paturi de mari arși”

Adisa Codruț |
Data publicării:

La cinci ani de la tragedia de la Colectiv, ministrul Sănătății arată ce s-a făcut și ce nu s-a făcut în tratarea pacienților „mari arși”, în România. 

La împlinirea a cinci ani de la tragedia de la Colectiv, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că s-au schimbat multe în tratarea „marelui ars” în România, dar că evoluția este mult prea alentă.

„Astăzi se împlinesc 5 ani de la tragedia Colectiv. În fiecare an, la această data gândul nostru se îndreaptă la tinerii care și-au pierdut viața în acel cumplit accident, către familiile îndoliate ale acestora, dar și către cei care au supraviețuit. După 5 ani, lucrurile pentru tratarea “marelui ars” în sistemul sanitar s-au schimbat, dar mult prea lent. S-a modificat legislația pentru reducerea și optimizarea timpilor de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găseşte loc în unităţile sanitare din ţară și au fost trimiși la specializare medici și cadre medicale în clinici din afara țării. 

Printr-un program al Băncii Mondiale, 6 secții din spitalele din țară au fost dotate cu echipamente medicale necesare în valoare de peste 33 milioane de euro. Dar încă suntem în etapa în care adaptăm infrastructura pentru tratarea „marelui ars” în țară. Avem tot 23 de paturi destinate pentru acești pacienți și suntem nevoiți să cerem ajutor în clinicile din afara țării atunci când capacitatea de tratare este depășită. Încă nu avem exercițiul de a raporta și recunoaște, transparent, infecțiile nosocomiale din unitățile sanitare și încă ne lipsește o bancă dedicată pentru țesuturi și piele. Anul acesta trebuia să înceapă construcția celor 3 noi centre multifuncționale de mari arși, asigurate din fonduri printr-un program în colaborare cu Banca Mondială, dar am găsit toate proiectele mult întârziate. 

Am reușit ca, pentru Centrul de mari arși de la Timișoara, care este și cel mai avansat proiect, să obținem în data de 18 august 2020 autorizația de construcție și suntem în faza de pregătire finală a documentelor de licitație pentru execuția clădirii. Licitația va fi lansată în luna noiembrie. De altfel, estimăm că peste 6 luni vom avea toate 3 licitațiile de construcție pornite. 

Cele 3 noi centre multifuncționale de mari arși care se vor construi la Timișoara, Tg. Mureș, și București (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu) vor include pe lângă secțiile de mari arși și secții ATI, blocuri operatorii și UPU sau conexiune cu UPU existent. Este vorba despre o investiție de peste 192 milioane de euro în urma căreia vor funcționa 188 de paturi pentru pacienți cu arsuri grave, 56 săli de operație și mai multe facilități la standarde actuale. 

Sunt ministru al Sănătății de 8 luni, iar mandatul meu a coincis cu cea mai mare provocare sanitară mondială din ultimul secol, dar consider că am rămas datori societății și tinerilor de la Colectiv cu urgentarea măsurilor pentru tratarea optimă a pacienților cu arsuri grave în România. 

Este nevoie stringenta si de o regândire și restructurare a întregului sistem sanitar românesc pentru beneficiul pacienților noștri, dar și pentru profesioniștii din domeniu. Salut inițiativa, la care a contribuit și Ministerul Sănătății, în urma căreia supraviețuitorii Colectiv vor beneficia de tratament decontat pe întreaga durată a vieții”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel