EXCLUSIV Condiția esențială pentru ca un spital să aibă finanțare. Prof. dr. Ioan Lascăr: Să sperăm că astfel de acțiuni pot fi luate ca exemplu
Există mai multe condiții care trebuie îndepline pentru ca un spital să aibă finanțare. Prof. dr. Ioan Lascăr a explicat despre ce este vorba.
Autoritățile locale din Comănești au anunțat o investiție impresionantă în infrastructura medicală a orașului. Cu o alocare de 21 de milioane de euro, această inițiativă nu numai că promite să ridice standardele de îngrijire medicală, dar și să servească drept un model pentru alte comunități.
Analizând această investiție în contextul demografic al orașului, cifrele par să confirme un angajament serios față de sănătatea publică. Cu aproximativ 21.000 de locuitori, suma investită reprezintă aproximativ 1100 de euro per capita. Această sumă considerabilă subliniază importanța pe care administrația locală o acordă sănătății comunității.
Condiția ca un spital să aibă finanțare
Profesorul Ioan Lascăr, originar din Comănești, consideră spitalul drept un exemplu unic în România. Construit în 1952, acesta se distinge prin circuitele medicale și compartimentările excelente, care sunt întâlnite de obicei doar în anumite spitale din SUA.
"Prima condiție este să ai dotarea și infrastructura corespunzătoare. Ulterior, în funcție de nivelul calitativ al actului medical desfășurat vine și feedback-ul financiar dinspre Casa de Asigurări, Ministerul Sănătății, dar o parte consistentă rămâne a fi asigurată din partea administrației locale.
Mă gândesc că având în vedere investițiile consistente efectuate în spital, 21 de milioane de euro raportate la cei 21.000 de locuitori ai Comăneștiului vine 1100 euro pe cap de locuitor. Să sperăm că astfel de acțiuni pot fi luate ca și exemplu", a explicat prof. dr. Ioan Lascăr chirurg plastician, în exclusivitate la Interviurile DC MEDICAL și DC News.
Prin modernizarea infrastructurii medicale și dotarea adecvată a unităților de sănătate, se deschid perspective noi pentru îmbunătățirea calității actului medical și, implicit, a vieții locuitorilor.
Vezi mai multe în VIDEO:
EXCLUSIV Testele genetice, rol în personalizarea tratamentului oncologic. Conf. dr. Viorica Rădoi: Facem plan de screening. Diagnostic precoce. Dr. Eduard Dănăilă: Sunt gratuite
Un simplu test îți poate dezvălui riscul de cancer cu ani înainte ca boala să apară. Se poate face gratuit.
EXCLUSIV Testul simplu care pune diagnosticul de boală varicoasă
EXCLUSIV Când se optează pentru fertilizarea in vitro în locul inseminării artificiale. Dr. Lucia Luchian: Șanse de reușită diferite
EXCLUSIV Biopsia lichidă, tehnica ce poate salva mii de vieți în lupta cu cancerul
Singurătatea bătrânilor, sunetul care îți rupe inima
EXCLUSIV Hantavirus: avertismentul dr. Adrian Marinescu după decesul a trei persoane pe un vas de croazieră
EXCLUSIV Cancerul care te condamnă la moarte. Dr. Amedeia Niță: România încă are cazuri avansate
EXCLUSIV Ce trebuie să știi dacă ai avut o rudă diagnosticată cu cancer. Conf. dr. Viorica Rădoi: Anamneză amănunțită și un istoric familial
EXCLUSIV Ce se întâmplă în creier atunci când ne rugăm? Acad. Vlad Ciurea: Efect total asupra creierului
EXCLUSIV Cum lucrează echipa multidisciplinară în oncologie. Dr. Lucia Stănculeanu (SANADOR) explică
EXCLUSIV Monturile și traumatismele gleznei. Dr. Codrin Huszar (SANADOR) explică
EXCLUSIV Congelarea ovocitelor, cheia fertilității după 35 de ani. Dr. Lucia Luchian: Procedură simplă
Pancreatita, cauză frecventă și intensă a durerii abdominale superioare. Dr. Oana Dolofan: Durere bruscă
EXCLUSIV Conf. univ. dr. Lucia Stănculeanu explică de ce tratamentul cancerului trebuie personalizat pentru fiecare pacient
EXCLUSIV Prevenția, investiția esențială pentru viitorul sănătății în România. Iulian Trandafir: Este o chestiune de educare a oamenilor
EXCLUSIV SGRT, radioterapie mai sigură și precisă. Dr. Matei Bâră (SANADOR), la DC Medical și DC News
EXCLUSIV Liderul neurochirurgiei europene, impresionat de rezidenții români: Sunt dornici să învețe și vor să devină excelenți!
EXCLUSIV Terapia care regenerează celulele. Dr. Mihai Băican: E medicament
Medicina regenerativă revoluționează tratamentele moderne prin puterea oxigenului, de la vindecarea celulelor la reducerea inflamațiilor.
EXCLUSIV Cum afectează hormonii sănătatea inimii. Boala cardiacă carcinoidă: complicația silențioasă care atacă valvele inimii
EXCLUSIV Absența care lasă cicatrici adânci și lacrimi în ochi
EXCLUSIV Acces inegal la sănătate. Radu Gănescu: Zona rurală este foarte deficitară la serviciile medicale. Pacienții ajung târziu
Accesul inegal la servicii medicale pune în pericol sănătatea românilor și exercitarea democratică.
