Coronavirus din China, primele două cazuri din Europa
Două cazuri de infectare cu noul coronavirus chinez au fost "confirmate" în Franţa, primele din Europa, a anunţat vineri seară ministrul francez al Sănătăţii, Agnčs Buzyn.
Coronavirus, Europa. Două ămbolnăviri cu coronavirusl chinez au fost sesizate în Franţa, primele din Europa, a anunţat vineri seară ministrul francez al sănătăţii, Agnčs Buzyn. Primul caz se referă la un pacient internat într-un spital din Bordeaux (sud-vest), iar al doilea la Paris, a precizat ministrul în cursul unui briefing de presă la Ministerul Sănătăţii, dând asigurări că autorităţile vor depune toate eforturile pentru "a limita" propagarea virusului.
Cei doi pacienţi spitalizaţi, care s-au întors recent din vizite efectuate în China, au fost plasaţi in izolare. "Suntem pe cale de a reconstitui istoricul acestor pacienţi pozitivi pentru a contacta persoanele cu care s-au intersectat", a explicat ministrul, subliniind că perioada de incubaţie este probabil "în jur de şapte zile, între două şi 12 zile". "Avem astăzi primele cazuri europene, posibil pentru că am pus la punct testul foarte rapid şi suntem capabili să le identificăm", a adăugat ministrul francez al sănătăţii, potrivit Agerpres.
Bilanţul oficial al maladiei declanşate de acest coronavirus apărut în decembrie într-o piaţă de produse agroalimentare din Wuhan, oraş din centrul Chinei, s-a înrăutăţit vineri, cu 26 de morţi. Noul coronavirus aparţine aceleiaşi familii de virusuri care a provocat Sindromul Respirator Acut Sever (SARS), responsabil pentru moartea a 800 de persoane la nivel mondial, în pandemia din 2002-2003, care a debutat tot în China.
În momentul de faţă, cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în China, Japonia, Coreea de Sud, Filipine, Vietnam, Taiwan, Thailanda, Arabia Saudită, Singapore, Statele Unite, precum şi în teritoriile chineze Hong Kong şi Macao.
-
-
-
-
Mituri despre colesterol pe care ar trebui să încetăm să le mai credem12.09.2026, 08:30
-
Stratus, noua variantă COVID care face ravagii. Specialiștii avertizează: Ar putea fi cea mai contagioasă de până acum
COVID-19 și gripa cresc riscul de cancer pulmonar
Nimbus, noua tulpină a COVID, simptome neobișnuite
Varianta COVID care înspăimântă experții. Care este simptomul principal. E groaznic. Se pregătesc noi vaccinuri pentru tulpina Nimbus.
Infecția care te poate urmări 10 ani. Legătura șocantă dintre spitalizare și bolile incurabile
Hantavirusul în România. Ce este, cum se transmite și care sunt riscurile reale
Mara Bănică, în stare dificilă după gripa A: Absolut îngrozitor!
Cât de periculos este să stai pe vasul de toaletă
Cum poate să te îmbolnăvească aerul condiționat. Medicii, avertisment
7 lucruri de știut despre Hepatita A. Un gest simplu distruge virusul!
Justin Timberlake are boala Lyme. Totul despre Lyme: simptome și stadii
Diferența dintre gripa A și gripa B. Care e mai periculoasă și de ce
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre vacanțele exotice. Ce este malaria. Conf. univ. dr. Ion Ștefan: Riscuri majore
EXCLUSIV Gripa, fatală. Dr. Adrian Marinescu, avertisment: Riscuri crescute. Forme severe
Caz de Chikungunya în România. Boala e provocată de țânțari. Dr. Adrian Marinescu explică riscurile
Focare de gripă aviară H5N1. Care sunt riscurile să se transmită la oameni
Boala legionarilor: simptomele bolii care se ascunde în aerul condiționat sau apă
Difteria revine în Europa. Adulții nevaccinați, în pericol mortal
Virusul care stârnește îngrijorare în Europa
Alertă în Europa. Un virus periculos transmis de țânțari provoacă îngrijorare.
