Cristian Botez, jurnalistul bătut la supermarket - de două ori norocos! Acad.dr. Irinel Popescu explică EXCLUSIV

Dana Lascu |
Data actualizării: | Data publicării:
EXCLUSIV
Cristian Botez a avut un noroc incredibil: exact când avea nevoie a apărut un donator compatibil
Cristian Botez a avut un noroc incredibil: exact când avea nevoie a apărut un donator compatibil

Cristian Botez, jurnalistul bătut la supermarket când a luat apărarea unei femei, se poate considera un norocos, a explicat academicianul prof.dr. Irinel Popescu, medicul care i-a salvat viața noaptea trecută făcându-i transplant de ficat. EXCLUSIV pentru DC MEDICAL. 

Jurnalistul Cristian Botez a fost bătut în luna februarie, în incinta unui magazin Mega Image din cartierul Drumul Taberei. La momentul respectiv, el a povestit că a coborât din bloc ca să cumpere ceva de la magazinul deschis non-stop. La casă, în fața lui, era o domnișoară, iar în magazin niște indivizi care căutau ceva printre sticlele de băutură. Aceștia au pus ochii pe fată și au început să o jignească și să bată apropouri indecente. Cristian i-a luat femeii apărarea, motiv pentru care cei trei indivizi l-au bătut cu bestialitate, picioarele în burtă. Agresorii au fost ulterior arestați, dar pe jurnalist gestul cavaleresc era să-l coste viața.

În urma bătăii primite, ficatul său, care avea o afecțiune mai veche, a cedat. Acum câteva zile a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, în grija academicianului prof.dr. Irinel Popescu și a doctoriței Doina Hrehoreț, și pus pe lista de transplant, fiind un caz extrem de grav.

Acad.prof.dr. Irinel Popescu: „este foarte greu să găsești donatori"

Avea nevoie urgentă de un transplant de ficat. Partea proastă era că, deși aproape trei sute de oameni, jurnaliști, pompieri, simpli necunoscuți, s-au oferit să-i doneze o parte din ficatul lor, Cristian Botez are o grupă rară de sânge. Noptea trecută, însă, situația s-a schimbat total, a explicat EXCLUSIV pentru DC MEDICAL, acad.prof.dr. Irinel Popescu, cel care a coordonat echipa care i-a salvat viața jurnalistului.

„El are o grupă rară de sânge, AB4, și pur și simplu a avut de două ori noroc. Este foarte greu să găsești donatori pentru acești pacienți, iar starea lui era foarte gravă. Ieri, la Spitalul de Urgență Floreasca, un pacient cu aceeași grupă de sânge era în moarte cerebrală, iar familia sa a acceptat donarea de organe. Și din cei trei pacienți cu această grupă de sânge care erau pe lista de așteptare pentru transplant, Cristian Botez era în starea cea mai gravă. A avut noroc. Să găsești un donator cu o grupă rară de sânge exact când pacientul are nevoie disperată de transplant, e noroc pur", a detaliat academicianul.

Intervenția cirurgicală a fost una foarte dificilă, pentru că anterior colegul nostru de breaslă mai suferise și alte intervenții. Acum, medicii sunt optimiști.

„În jur de 10 ore a durat transplantul. Pot să vă spun că starea lui este bună și, după cum au decurs primele ore după transplant, cred și sper că va fi bine", a continuat acad.prof.dr. Irinel Popescu.

Puțini donatori, multe vieți care pot fi și trebuie salvate

Cristian Botez este, până la urmă, un caz fericit. Pentru el s-a găsit donator exact atunci când a avut nevoie. Dar pe listele de așteptare sunt ale zeci de pacienți, iar donatorii sunt, în ultimii ani, extrem de puțini.

„Eu mă raportez la anii 2013 -2014. În 2013 au fost făcute 122 de transplanturi la Fundeni, iar în 2014 - 105 transplanturi la Fudeni, și 17 la Spitalul Sf. Maria. Anul trecut (în 2018, n.r.) am făcut 59. Anul acesta, până acum, nu știu dacă sunt 10. Dacă mergem tot așa, până la sfârșitul anului poate reușim să salvăm viețile a 40 de pacienți", arată acad. prof.dr. Irinel Popescu realitatea cruntă din țara noastră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel