De ce să nu mai uzi niciodată periuța de dinți înaite să o folosești. Medicul stomatolog arată marea greșeală pe care ai făcut-o până acum
Îți umezești periuța de dinți înainte de a aplica pasta de dinți sau o lași uscată? Marea greșeală pe care ai făcut-o până acum.
Medicii stomatologi transmit un avertisment important pentru populație, subliniind că un obicei comun poate avea consecințe negative asupra sănătății noastre.
Dr. Sahil Patel, medic stomatolog la o clinică din Londra, își îndeamnă pacienții să renunțe la acest obicei, argumentând că acesta "diluează" eficacitatea pastei de dinți.
"Pasta de dinți are deja cantitatea potrivită de umiditate", spune Dr. Patel.
"Dacă este umedă, o face să facă spumă mai repede și te face să o scuipi mai repede", a mai spus el, potrivit The Independent.
Potrivit lui, acest fenomen poate diminua timpul de acțiune a pastei de dinți și, implicit, eficacitatea sa în eliminarea plăcii bacteriene și combaterea cariilor.
Un alt aspect important adus în discuție că medic este modul în care oamenii își țin periuțele de dinți în timpul periajului și subliniază că exercitare unei presiuni excesive sau a unei mișcări agresive poate duce la deteriorarea smalțului dentar sau la iritații ale gingiilor.
"Adesea, oamenii își țin periuța cu pumnul. Nu ar trebui să simțiți că v-ați frecat pe dinți, asta e prea mult. Dacă perii se împrăștie pe dinte, nu face o treabă bună.
Perii ar trebui să fie drepți pe dinții și ar trebui să aveți o atingere moale", spune medicul stomatolog.
În plus, o recomandare făcută de medicul stomatolog este să se acorde o atenție deosebită curățării dinților din partea din spate a gurii.
Dr. Patel sugerează că această zonă este adesea neglijată și poate fi mai greu accesibilă, dar este esențială pentru menținerea unei igiene dentare optime.
"Partea din spate este adesea cea mai greu de curățat, așa că vă recomand să începeți de acolo mai întâi.
Dacă începeți din față și faceți partea din spate la urmă, este mai probabil să vă opriți și să puneți peria jos, să ratați partea din spate sau să nu curățați spatele în mod corespunzător", spune medicul.
Nu în ultimul rând, medicul Sahil Patel spune că ar prefera ca un pacient să se spele pe dinți o dată pe zi în mod corect, decât să se spele de mai multe ori, pe fugă și greșit.
-
-
-
-
Cât rezistă o proteză de șold. Ce trebuie să știi înainte de operație10.07.2026, 19:11
-
De ce încărunțește părul și când poate reveni culoarea. Ce au descoperit cercetătorii
Cum combini corect produsele de îngrijire, pentru un păr sănătos și revitalizat
Nu arunca apa în care ai fiert castanele. Secretul pentru un păr sănătos și strălucitor
Tot mai multe persoane folosesc acest ulei pentru căderea părului
Cum să aplici corect crema de față
Cum previi părul electrizat și uscat de la frig și căciulă
Cum să nu arăți obosită chiar și după o noapte albă. Trucurile care îți „trezesc” fața instant
Rutina 3-în-1. Ce produse multitasking schimbă radical îngrijirea tenului
Timpul este o resursă prețioasă, iar, într-o lume tot mai agitată, produsele multitasking au devenit esențiale pentru cei care vor eficiență fără compromisuri.
De ce manichiura cu gel nu ar trebui purtată mai mult de 3 săptămâni. Ce se întâmplă, de fapt, sub stratul de gel
Cele mai frecvente probleme ale părului și cum pot fi gestionate
Părul este una dintre cele mai expresive trăsături ale noastre – ne definește stilul, personalitatea și starea de spirit.
