Ambulanță implicată într-un grav accident de circulație. Pacienta cu COVID-19 a decedat
O pacientă cu COVID-19 care era transferată de la Buzău la Bacău a decedat, marţi seara, după ce ambulanţa cu care era transportată a intrat într-un cap de pod şi s-a răsturnat, pe E85, la Mărăşeşti, a...
"Prin apel 112, a fost sesizat faptul că pe DN2-E85, la Mărăşeşti, o ambulanţă care transporta o pacientă s-a răsturnat pe partea carosabilă. Ambulanţa transfera pacienta de la Buzău la Bacău. Din nefericire, a rezultat decesul pacientei şi rănirea a două persoane care făceau parte din echipaj", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vrancea, pacienta era infectată cu virusul SARS-CoV-2 şi era transferată la Buhuşi cu ambulanţa, fiind intubată.
Cum s-a petrecut accidentul
"Ambulanţa transporta un pacient COVID-19 pozitiv, intubat, spre Buhuşi. În urma accidentului, pacienta a murit, iar medicul de pe ambulanţă a suferit un traumatism cervical şi traumatism de membru inferior, fiind preluată şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani. Şoferul şi ambulanţierul nu au suferit traume", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vrancea, Marinela Preda.
Din primele verificări ale Poliţiei, în zona căii ferate care traversează DN2-E85, conducătorul ambulanţei a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a răsturnat, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod aflat pe sensul opus de mers.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Ce să NU faci NICIODATĂ dacă te mușcă o căpușă. O stresezi! Mihai Craiu dezvăluie greșelile
Testul de sânge care depistează cancerul ovarian în stadiu incipient
Cum te salvează o bucată de carton și puțină apă. Truc minune pe caniculă
Terapia AUN, metoda care ucide tumorile fără să afecteze sistemul imunitar
Colonoscopia la 45 de ani detectează aceleași riscuri ca la 50 de ani
Boala care nu iartă. Moarte sigură, dacă nu o vezi la timp: Medicii avertizează: Poate face diferența.
Ce spune circumferința gâtului despre sănătatea ta
Îndulcitorii artificiali accelerează declinul memoriei. Ce trebuie să știi
Remediul antic ce te scapă de sforăit. Nu te-ai aștepta la asta
Poluarea aerului afectează creierul. Expunerea la particulele nocive încetinește gândirea și memoria
Cancerul accelerează îmbătrânirea organismului
Renunțarea la fumat, impact asupra creierului
Inteligența artificială detectează riscul ascuns de infarct și căderi
O simplă analiză de rutină îți poate arăta dacă riști un infarct, AVC sau o fractură gravă – și nimeni nu ți-a spus până acum!
