Un studiu prezentat la Congresul European de Medicină de Urgență arată că livrarea defibrilatoarelor cu ajutorul dronelor ar putea reduce cu câteva minute timpul până la defibrilare, iar în anumite situații timpul câștigat ar putea depăși 10 minute.
Dronele ar putea livra defibrilatoare externe automate (AED) direct la locul unui stop cardiac, în timp ce echipele de urgență se deplasează spre pacient.
O strategie care combină dronele cu defibrilatoarele fixe ar putea reduce, în medie, cu 3,76 minute timpul până la accesul la AED în zonele analizate.
În simularea realizată în regiunea Île-de-France, peste 95% dintre cazurile de stop cardiac ar fi putut primi un AED în mai puțin de cinci minute, față de aproximativ 30%-40% prin transport rutier de la dispozitivele fixe existente.
Dronele nu ar înlocui resuscitarea sau echipajele medicale. Un martor ar trebui să preia AED-ul și să înceapă utilizarea lui, cu îndrumarea serviciilor de urgență.
Stopul cardiac în afara spitalului, cunoscut sub abrevierea OHCA, este una dintre situațiile în care timpul poate face diferența. Până la sosirea echipajelor medicale, două intervenții sunt esențiale: resuscitarea cardiopulmonară și defibrilarea atunci când aceasta este indicată.
Problema este că un defibrilator extern automat nu se află întotdeauna suficient de aproape de pacient. Chiar dacă există dispozitive instalate în spații publice, distanțele dintre acestea pot fi mari, iar accesul poate fi dificil în zonele rurale, la periferia marilor orașe sau în zonele urbane aglomerate.
Pornind de la această problemă, dr. Hillary Minka, medic de urgență la Spitalul Lariboisière din Paris, și colegii săi au analizat dacă dronele ar putea transporta AED-ul mai rapid decât deplasarea rutieră a unui dispozitiv aflat într-o locație fixă.
Cercetătorii au analizat date privind cazurile de stop cardiac din șapte departamente ale regiunii Île-de-France, fără centrul Parisului. Regiunea a fost împărțită în mici unități statistice, denumite IRIS, iar pentru fiecare dintre acestea a fost estimat timpul necesar pentru ca un AED să ajungă la pacient.
Au fost comparate trei strategii:
extinderea rețelei actuale de AED-uri fixe;
utilizarea dronelor pentru transportul AED-urilor;
combinarea AED-urilor fixe cu dronele.
Pentru drone au fost analizate mai multe amplasamente posibile, inclusiv locații în care existau deja AED-uri, unități mobile de terapie intensivă și stații de pompieri.
Rezultatul a scos în evidență o problemă importantă: accesul la defibrilatoare nu era uniform în întreaga regiune. Zonele rurale și periferia Parisului prezentau deficite mai mari.
Dacă autoritățile s-ar baza exclusiv pe extinderea rețelei de AED-uri fixe, cercetătorii au estimat că ar fi necesară instalarea a 1.712 de dispozitive suplimentare.
Astfel, numărul total ar crește de la 1.893 la 3.605 AED-uri.
Dronele au schimbat însă rezultatul simulării. Timpul până la accesarea unui defibrilator a scăzut semnificativ, iar beneficiul a depins de numărul dronelor și, foarte important, de locurile în care acestea ar fi amplasate.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să existe drone. Poziționarea lor geografică poate determina cât de repede ajunge defibrilatorul la pacient.
În scenariul hibrid, în care dronele au fost folosite împreună cu defibrilatoarele fixe, timpul de acces la AED a scăzut în medie cu 3,76 minute în unitățile analizate.
Mai mult, simularea a indicat că peste 95% dintre cazurile de stop cardiac din afara spitalului ar fi putut primi un defibrilator în mai puțin de cinci minute.
Prin comparație, atunci când s-a luat în calcul transportul rutier de la locațiile fixe existente, proporția cazurilor pentru care AED-ul ar fi ajuns în mai puțin de cinci minute a fost de aproximativ 30%-40%.
În unele zone, timpul economisit prin utilizarea dronelor ar fi depășit chiar 10 minute.
Cercetătorii au analizat și un scenariu în care ar exista 200 de baze pentru drone și 871 de locații fixe cu AED-uri.
În acest model, acoperirea ar putea ajunge la 99,4%, ceea ce ar însemna că aproape toate cele 28.349 de cazuri de stop cardiac analizate ar beneficia de acces la un defibrilator.
Un alt avantaj estimat este raza de acțiune. În cazul AED-urilor fixe, raza analizată era de aproximativ 500 de metri, în timp ce combinația cu dronele ar putea extinde raza până la aproximativ 3.900 de metri.
Această diferență ar putea fi relevantă mai ales în zonele în care instalarea unui număr mare de dispozitive fixe este dificilă sau costisitoare.
În scenariul imaginat de cercetători, dronele ar putea fi operate de persoane instruite sau chiar de sisteme automatizate, sub supravegherea serviciilor de urgență.
În momentul în care este raportat un stop cardiac, o dronă ar transporta AED-ul către locul indicat.
La sosire, un martor aflat lângă pacient ar prelua dispozitivul și l-ar folosi, urmând instrucțiunile AED-ului și indicațiile serviciilor de urgență.
Acest detaliu este esențial: drona nu resuscitează pacientul și nu înlocuiește echipajul medical.
„Dronele nu vor înlocui niciodată martorii, eforturile de resuscitare sau echipele medicale de urgență”, a explicat dr. Hillary Minka. Potrivit medicului, ele ar putea reprezenta însă o verigă suplimentară în „lanțul de supraviețuire”, prin accelerarea accesului la defibrilare.
Chiar și cea mai rapidă dronă are nevoie de cineva care să folosească defibrilatorul atunci când ajunge la locul intervenției.
Dr. Felix Lorang, membru al comitetului de selecție a rezumatelor Congresului European de Medicină de Urgență și medic în Germania, care nu a participat la cercetare, a subliniat importanța pregătirii populației.
El a atras atenția că, indiferent cât de rapid ajunge un AED, o persoană aflată în apropierea pacientului trebuie să știe să înceapă resuscitarea cardiopulmonară și să utilizeze defibrilatorul.
AED-urile sunt concepute astfel încât să ofere instrucțiuni utilizatorului și să analizeze ritmul cardiac înainte de administrarea unui șoc, atunci când acesta este indicat. Tocmai de aceea, accesul rapid la dispozitiv și capacitatea martorilor de a interveni pot funcționa împreună.
Rezultatele sunt promițătoare, dar există o limitare importantă: cercetarea a fost o simulare pe computer, nu un experiment desfășurat cu drone în timpul unor intervenții reale.
Timpul de zbor a fost estimat pe baza distanțelor în linie dreaptă. În realitate, dronele ar putea întâmpina obstacole sau restricții legate de spațiul aerian, legislație, vreme, autonomie, siguranță și condițiile concrete din teren.
Prin urmare, rezultatele nu arată că o dronă poate livra în mod garantat un AED în cinci minute într-o situație reală. Ele arată ce s-ar putea obține într-un anumit model geospațial, dacă infrastructura necesară ar fi disponibilă.
Autorii consideră că rezultatele trebuie verificate prin studii prospective și teste în condiții reale înainte ca un astfel de sistem să poată fi evaluat pentru implementare la scară largă.
Una dintre ideile centrale ale cercetării este că problema nu ține doar de numărul total de AED-uri existente. Contează foarte mult unde sunt amplasate și cât de repede pot ajunge la pacient.
Un defibrilator instalat într-un loc fix poate fi extrem de util pentru persoanele aflate în apropiere, dar mai puțin accesibil atunci când stopul cardiac se produce la câțiva kilometri distanță sau într-o zonă în care deplasarea rutieră este dificilă.
Dronele ar putea funcționa tocmai în aceste „goluri” geografice, completând rețeaua existentă, nu înlocuind-o.
Studiul prezentat la Congresul European de Medicină de Urgență sugerează astfel o posibilă schimbare de perspectivă: în viitor, accesul la un defibrilator ar putea depinde nu doar de existența unui dispozitiv pe o clădire sau într-un spațiu public, ci și de capacitatea serviciilor de urgență de a-l transporta rapid acolo unde este nevoie.
Pentru moment, însă, tehnologia rămâne la nivel de strategie simulată. Confirmarea beneficiilor va necesita teste în lumea reală, în condiții care să țină cont de trafic aerian, vreme, legislație și, mai ales, de modul în care oamenii aflați la locul unui stop cardiac pot utiliza rapid dispozitivul.
