Un instrument AI ar putea să prezică riscul de cancer mamar pentru următorii 4 ani
Inteligenţa artificială (AI) ar putea contribui în curând la prezicerea riscului unei femei de a dezvolta cancer la sân pe parcursul următorilor patru ani, a dezvăluit un studiu realizat în Australia.
Instrumentul bazat pe AI a fost dezvoltat folosind mamografii realizate de aproape 400.000 de femei şi a fost apoi testat pe datele obţinute de la aproape 96.000 de femei din Australia, potrivit unui rezumat al studiului, publicat miercuri pe site-ul Australian Science Media Center din Adelaide, informează Xinhua, potrivit Agerpres.
Studiul, publicat în revista The Lancet Digital Health, a constatat că scorul de risc bazat pe AI, denumit BRAIx, a estimat riscul de cancer mamar cu mai multă acurateţe decât factorii pe care medicii s-au bazat până acum în mod tradiţional, precum densitatea mamară şi istoricul familial.
Printre femeile clasate în top 2% în privinţa riscului, conform BRAIx, aproape una din zece (10%) a fost diagnosticată cu cancer mamar în decurs de patru ani, în pofida faptului că primise undă verde iniţial de la medici, o rată mai mare decât cea observată în unele grupuri cu risc genetic, potrivit studiului.
Rezultatele au arătat modul în care scorurile de risc bazate pe AI ar putea personaliza screeningul mamar prin identificarea femeilor cu risc ridicat pentru o monitorizare mai atentă şi a celor cu risc scăzut pentru controale mai puţin frecvente, salvând potenţial vieţi şi fără costuri suplimentare.
-
-
Testul rapid de salivă care poate detecta cancerul04.03.2026, 18:03
-
Ce se întâmplă dacă mănânci gălbenușul moale04.03.2026, 17:42
-
Ce ascund suporturile pentru cuțite. Cum te pot îmbolnăvi04.03.2026, 15:45
-
Tratamentul care previne 6 tipuri de cancer04.03.2026, 14:40
