Ambulanță din Brăila, atacată cu pietre de protestatari revoltați de cazul tinerei 19 ani
O ambulanţă care transporta doi pacienţi la spital a fost atacată cu pietre, vineri noapte, de mai mulţi protestatari revoltaţi de cazul tinerei de 19 ani din Brăila, care a decedat la o lună după ce a născut,...
Ambulanta, Brăila. Un grup de 25 de persoane se deplasa spre Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru a protesta pentru a doua seară împotriva sistemului medical care a dus la decesul tinerei mame, moment în care o parte din acestea au aruncat cu pietre într-o ambulanţă care se îndrepta spre Spitalul nr. 3, spărgând unul dintre geamurile laterale ale salvării.
Potrivit IPJ Brăila, au fost identificate toate cele 25 de persoane, urmând a fi audiate şi a se stabili care sunt cele vinovate de comiterea infracţiunii, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru distrugere.
Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Brăila, dr. Viorica Iuga, a declarat că această campanie pornită împotriva SAJ este "neavenită şi neadevărată", iar informaţiile potrivit cărora pacienta de 19 ani nu ar fi fost transportată la unitatea medicală potrivită sunt false şi au ca scop deturnarea atenţiei de la cei care se fac cu adevărat vinovaţi de moartea tinerei.
"Noi transportăm pacientul la UPU şi de acolo se decide unde trebuie dus ulterior. Nu ambulanţa este cea care greşeşte atunci când pacientul este dus în altă parte, totul se decide la nivel de secţii din spital. Nu există niciun motiv să fim atacaţi cu pietre şi nu merităm să fim blamaţi pentru un eveniment de care nu suntem vinovaţi", a spus dr. Viorica Iuga.
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a solicitat vineri reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Brăila să demareze de urgenţă o acţiune de control la Spitalul Judeţean în cazul tinerei decedate. Ana Maria Păduraru, de 19 ani, a murit la Brăila la o lună după ce a născut, deoarece i-a rămas un rest de placentă în organism, potrivit raportului IML, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ambulanță, Brăila. Cazul, pe scurt
Mama tinerei a declarat că, la o lună de la naştere, fata a acuzat dureri, fiind cu ambulanţa la Spitalul nr. 3, unde i s-a pus diagnosticul de discopatie lombară. A primit tratament antiinflamator şi a fost trimisă acasă. A doua zi, starea tinerei s-a agravat, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-a pus diagnosticul de meningită.
Primele date ale necropsiei arată că un rest de placentă de aproximativ 2 cm pătraţi, uitat în organism în momentul naşterii, ar fi declanşat septicemia, dar o concluzie finală va putea fi trasă după ce vor fi gata toate rezultatele probelor prelevate de către medicii legişti.
Câteva zeci de persoane, rude, prieteni şi cunoscuţi s-au strâns joi seară - zi în care tânăra a fost înmormântată - în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, unde au aprins mai multe lumânări şi au protestat cerând demisia managerului unităţii spitaliceşti.
-
-
Simptome care arată o problemă de inimă07.12.2025, 16:27
-
-
Infecție urinară: semne pe care corpul le transmite07.12.2025, 14:06
-
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Sedativele din îngrijirea paliativă cresc riscul de deces cu 41% la pacienții cu demență
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Beta blocantele nu mai sunt eficiente după infarct
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Cine trebuie să ia zilnic suplimentul
4 semne că ai nevoie urgent de Magneziu. Vezi dacă ai nevoie de acest supliment.
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
Durerea cronică are un buton de oprire în creier. Cercetătorii tocmai l-au găsit!
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Tratamentul pacienților cu Parkinson, adaptat
Antidepresivele, efecte secundare
Un pacient cu diabet zaharat tip 1 a primit o injecţie săptămânală de insulină. Premieră naţională la Suceava
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Anestezia locală, alternativă sigură și blândă la anestezia generală
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Mâncatul emoțional poate sabota tratamentul pentru diabet. Ce trebuie să știi
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC
Anticoncepționalele, efect negativ important. Duc la cancer de sân
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!

