Protest în fața Spitalului din Brăila unde a murit tânăra de 19 ani. Ce spune mama fetei
Câteva zeci de persoane au protestat, joi seară, în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, cerând demisia managerului unităţii, după ce o tânără de 19 ani a murit la o lună după...
Spital, Brăila. Rude, prieteni şi cunoscuţi s-au strâns joi seară - zi în care tânăra mamă, Ana Maria Păduraru, a fost îngropată - în faţa spitalului, unde au aprins mai multe lumânări şi au cerut să li se facă dreptate în acest caz, având în vedere că, în decurs de 24 de ore, tinerei mămici care a născut prin cezariană la Maternitatea Brăila i-au fost puse două diagnostice greşite: discopatie lombară şi meningită.
Mama tinerei decedate a declarat că săptămâna trecută, la o lună de la naştere, fata a acuzat dureri şi a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul nr. 3, unde i s-a pus diagnosticul de discopatie lombară, a primit tratament antiinflamator şi a fost trimisă acasă. A doua zi, starea fetei s-a agravat, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă, unde i s-a pus diagnosticul de meningită.
Spital, Brăila. Reacția mamei
"Fata mea a murit de septicemie, pentru că la maternitate i-au lăsat resturi de placentă în uter, asta a ieşit la IML. Vineri, cei de la Spitalul nr. 3 i-au spus că are discopatie lombară şi au trimis-o acasă cu antiinflamator. A doua zi a fost adusă la UPU tot cu ambulanţa, cu dureri în tot corpul, cu umflături, cu vânătăi, cu multe complicaţii şi starea i s-a agravat, iar în câteva ore a fost în comă. O groază de medici şi-au frecat mâinile aici şi nu ştiau ce are. În final, mi-au zis că este meningită şi ne-au pus pe toţi din familie să luăm tratament pentru aşa ceva, inclusiv pe bebeluş, cu care ne-am chinuit enorm. S-a demonstrat că nu a fost vorba despre nicio meningită. Şi asistentele au mers speriate la farmacie să ia pastile să nu cumva să moară de meningită. Aici a fost un medic ginecolog care a văzut-o înainte să intre în comă şi a spus că, din punctul lui de vedere, este ok", a declarat mama tinerei.
Primele date ale necropsiei arată că un rest de placentă de aproximativ 2 cmp, uitat în organism în momentul naşterii, ar fi declanşat septicemia, dar o concluzie finală va putea fi trasă după ce vor fi gata toate rezultatele probelor prelevate de către medicii legişti. "Poliţia s-a autosesizat, pe rol este un dosar penal. O să facem şi noi plângere, pentru că nu am avut când, noi astăzi ne-am îngropat fata. Mă voi adresa şi Colegiului Medicilor, vreau ca fetei mele se i se facă dreptate şi cei care au greşit să plătească. Am crescut un copil fără probleme de sănătate până la 19 ani şi a murit în spital, în mai puţin de 24 de ore", a mai spus mama fetei.
IPJ Brăila s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică aşteaptă o plângere din partea familiei în acest caz, pentru a deschide o anchetă, deoarece conform procedurilor comisia de malpraxis nu se poate autosesiza.
-
Primul semn că ficatul tău este suprasolicitat26.12.2025, 12:07
-
-
5 alimente pe care să NU le mai pui niciodată pe ușa frigiderului26.12.2025, 09:56
-
De ce să nu dezgheți alimentele la temperatura camerei25.12.2025, 20:50
-
De ce trece sughițul dacă luăm puțină lămâie?25.12.2025, 17:54
Aumseqa, noul medicament pentru cancerul pulmonar, aproape de aprobare
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Cât ne costă medicamentele. Dr. Horațiu Moldovan: Creștere substanțială
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Enflonsia, noul tratament preventiv împotriva bronșiolitei la sugari, aprobat de EMA
Statinele, efect major asupra creierului
Paracetamol: un medicament care poate deveni mortal. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Un simplu tratament de canal poate reduce riscul de infarct și diabet
De ce provoacă statinele dureri musculare
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
