Dr. Carmen Orban renunță la funcția de manager al Institutului Fundeni. Dr. Alina Tănase, manager interimar
Conf. Dr. Carmen Orban va fi noul director general al Grupului Monza, după opt ani în care a fost manager al Institutului Clinic Fundeni. Ea va prelua funcția în domeniul privat pe 19 augst, după ce...
Conf. Dr. Carmen Orban, unul dintre medicii și managerii reputați ai domeniului medical, se alătură echipei manageriale a Grupului Monza România. „A ales să facă parte din echipa noastră, după ce a condus cu succes din 2011 și până în prezent Institutul Clinic Fundeni. Doamna conferențiar va avea funcția de Director General al Grupului Monza și va lucra îndeaproape cu Luca Militello, CEO Grupul Monza România”, se arată într-un comunicat de presă al unității medicale.
Conf. Dr. Carmen Orban a declarat: „Mulțumesc întregii echipe a Institutului Clinic Fundeni cu care am conlucrat pe durata celor peste 8 ani de mandat în funcția de manager. Când mă refer la echipa Institutului fac trimitere atât la doamnele și domnii miniștri ai Sănătății cu care am colaborat foarte bine în interesul pacientului Institutului, cât și la echipa managerială și personalul medical al Institutului care au dovedit o înaltă ținută profesională.”
Conf. Dr. Carmen Orban a susținut întotdeauna necesitatea unei permanente conlucrari medicale, de completare reciprocă, între spitalele de stat și cele private, pentru binele bolnavului. Are aceeași viziune ca reprezentanții Grupului Monza, care au pus în centrul sistemului medical pacientul, se mai arată în documentul făcut public.
Luca Militello, CEO Grupul Monza România, a declarat: „Ne bucurăm că un profesionist de talia Conf. Dr. Carmen Orban a ales să facă parte din echipa noastră. Viziunile sunt comune și politica Grupului Monza a fost întotdeauna aceea de a pune pacientul în centrul sistemului. Vrem să vorbim mai mult și mai des despre performanțele sistemului medical din România si despre profesionalismul corpului medical. Și asta pentru că medicii români sunt foarte buni și concurează cu succes cu cei din marile clinici ale lumii. Este clar că împreună putem duce medicina românească la un alt nivel.”
„Am acceptat o nouă provocare în cariera managerială deoarece apreciez că sistemul medical privat poate crește organic prin satisfacerea interesului pacientului de a beneficia de servicii medicale optime în condiții de siguranță”, a mai spus conf. dr. Carmen Orban.
Conf. Dr. Carmen Orban își va începe activitatea din data de 19 august 2019. Ea a fost manager al Insitututlui clinic Fundeni din 2011, iar în 16 august, mandatul său expiră.
Funcția de manager al Institutului Clinic Fundeni va fi preluată interimar de dr Alina Tănase din data de 16 august 2019.
-
Ce se întâmplă cu tensiunea ta arterială dacă mănânci des mezeluri05.12.2025, 10:26
-
-
-
-
Senzori de glicemie retrași masiv în 17 țări după raportarea unor decese04.12.2025, 21:19
Statinele, efect asupra creierului. Ce trebuie să știi
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
Ce este leucovorina, medicamentul pentru cancer, care ar putea trata autismul, potrivit administrației Trump
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Pastila care ar putea opri complicațiile diabetului
Descoperirea care ar putea ELIMINA recidivele cancerului și schimba tratamentele
Terapia care reduce colesterolul cu aproape 50%
Esofagita indusă de medicamente. Ce trebuie să știi pentru a evita complicațiile
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Pacienții oncologici, în pericol. Două medicamente banale provoacă anemie
Paracetamol: un medicament care poate deveni mortal. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Ce s-a descoperit în pungile de perfuzie folosite zilnic la pacienți
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!
Cum să eviți efectele rezistenței la antibiotice. De ce tratamentele obișnuite nu mai sunt eficiente
Ce se întâmplă dacă oprești antidepresivele. Realitatea e șocantă: milioane de oameni suferă de ASTA
Când se administrează tratamentul cu statine. Medicii, avertisment
Antidepresivele, efecte secundare
Parkinson: transplantul cu celule stem în creier ar putea trata boala. Japonia cere aprobarea
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Cofeina slăbește efectul antibioticelor
Pacienții cu Alzheimer, lăsați fără tratament: "Prea scump, prea puțin eficient!"
Două tratamente anti-Alzheimer, respinse. De ce s-a luat această decizie dură?
