Coplata serviciilor medicale la privat: Guvernul dă legea
Executivul adoptă, în şedinţa de miercuri, 24 aprilie, un proiect de act normativ legat de coplata serviciilor medicale la privat.
„Adoptăm un proiect prin care asigurăm drepturile pacienţilor care aleg serviciile oferite de clinici private. Prin completarea legislaţiei reglementăm faptul că persoanele asigurate care apelează la servicii medicale oferite de clinici private vor plăti numai diferenţa dintre tariful practicat de acel furnizor şi tariful decontat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. De asemenea, ne asigurăm că pacienţii vor fi informaţi corect în prealabil cu privire la costul serviciilor medicale, fiind evidenţiate separat sumele suportate de către stat şi cele plătite din fonduri proprii. Astfel, persoana asigurată va cunoaşte din timp costurile unei intervenţii sau ale unui tratament", a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern, citată de Agerpres.
Ea a mai precizat că în situația în care pacientul nu are posibilitatea plăţii contribuţiei personale, se poate adresa unui alt furnizor care nu percepe contribuţie personală sau aplică un cost mai mic pentru acelaşi tip de servicii.
Oficialul susține că acest proiect a fost finalizat după consultări cu asociaţiile pacienţilor şi furnizorii privaţi de servicii medicale.
-
De ce unele tipuri de brânză se întind la cald, iar altele nu23.03.2026, 21:44
-
-
-
De ce eșuează tratamentele contra cancerului23.03.2026, 19:55
-
Ce tip de cartofi alegi pentru copt, prăjit sau fiert23.03.2026, 18:40
