Vitamina care oprește îmbătrânirea. Este accesibilă oricui
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Dr. Elena Capcelea, medic specialist gastroenterolog, explică, EXCLUSIV pentru DC MEDICAL, ce este endoscopia, cum se face procedura medicală care a depășit stadiul de simplă investigație și a ajuns metodă de...
În primul rând să aflăm ce este endoscopia. „Este examinarea directă a interiorului tubului digestiv superior: esofag, stomac și duoden. Endoscopia este o investigație indispensabilă, de multe ori obligatorie pentru un diagnostic precis al afecțiunilor esofagiene, gastrice sau duodenale. Această investigație a făcut progrese deosebite trecându-se de la endoscoapele rigide la cele cu fibră optică, iar acum la videoendoscop", ne arată dr. Dr. Elena Capcelea.
„Utilizarea endoscopiei permite, pe de o parte, un diagnostic completat după caz cu date histologice prin prelevarea de biopsii, și pe de altă parte, efectuarea de manevre terapeutice cum ar fi ligaturi varice esofagiene, oprirea hemoragiei gastrice sau duodenale, sursa sângerării fiind ulcerele gastrice sau duodenale, tumorile / cancerele gastrice la nevoie. Endoscopia terapeutică a redus semnificativ mortalitatea și necesitatea apelării la chirurgia de urgență pentru bolnavii cu ulcere gastrice / duodenale hemoragice", explică medicul specialist gastroenterolog.
„Endoscopia nu este o examinare dificilă, dar poate fi foarte neplăcută pentru unii pacienți. De aceea este necesară explicarea procedurii pentru o bună înțelegere a ei și a aventajelor care decurg din efectuarea investigației. Un pacient bine informat va colabora întotdeauna mult mai bine", spune Dr. Elena Capcelea.
De aceea, specialistul arată că trebuie luate câteva măsuri pentru creșterea toleranței examinării și pentru efectuarea ei în siguranță:
1. Faringele se anesteziază cu lidocaină chiar înainte de efectuarea endoscopiei pentru a reduce refluxul de vomă.
2. Pacientul poate fi sedat atunci când este neapărat nevoie, dar trebuie să fim conștienți de reacțiile adverse ale sedării.
3. Pacientul trebuie să nu fi mâncat cu 8 ore înainte de endoscopie, lichidele nu mai trebuie consumate cu 4 ore înainte.
4. Pacientul este întrebat despre eventualele alergii care le prezintă, despre tulburări de coagulare cunoscute.
5. Recoltarea biopsiei se poate efectua fără riscuri suplimentare.
NB: la pacienții sub tratament anticoagulant se vor evita totuși biopsiile multiple.
Endoscopia nu este dureroasă, dar poate fi neplăcută pentru unii pacienți.
Poate fi efectuată la 1-2 luni, 6 luni, 1 an, 5 ani în funcție de simptomele pacientului, ulterior în funcție de afecțiunea diagnosticată se va stabili de către medic reevaluarea.
Esofagul:
- esofagita de reflux,
- diverticuli esofagieni,
- hernia hiatală,
- inel schatiki (membrană acalazie),
- sclerodermia,
- esofagita caustică,
- esofagita micotică,
- esofagita virală,
- tumori benigne esofagiene,
- tumori maligne esofagiene.
Stomacul:
- gastritele,
- ulcerul gastric benign,
- ulcerul gastric malign,
- cancerul gastric,
- limfomul gastric,
- polipi gastrici.
Duodenul:
- leziuni polipoide ale duodenului,
- ulcer duodenal,
- bulbite.
Această vitamină accesibilă oricui poate încetini îmbătrânirea. Rezultatele sunt vizibile.
Statinele sunt prescrise frecvent pentru a ține sub control colesterolul și a preveni bolile cardiovasculare. Dar cât de bine cunoști cu adevărat efectele lor?
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Insulina care te scapă de ace. Noua insulină schimbă tratamentul diabeticilor.
Tratament nou pentru cancer. Oferă supraviețuire de 100%. Tratamentul este disponibil de ani de zile.
Medicamentul care previne infarctul mai eficient decât aspirina. Ce trebuie să știe toți pacienții cu probleme cardiace.
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.