Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Cercetătorii chinezi au descoperit o funcţie de activare imunitară cu ajutorul metotrexatului, un medicament imunosupresor clasic, care nu fusese raportată anterior, oferind astfel o bază teoretică pentru utilizarea sa combinată cu imunoterapia tumorală şi radioterapia în practica clinică, potrivit Agerpres.
Noul studiu a fost publicat în ediţia online a revistei Science Translational Medicine.
Deşi s-au înregistrat progrese semnificative în imunoterapia tumorală în ultimii ani, persistă provocările legate de rezistenţa primară şi dobândită la medicamente.
În acest studiu, echipa de cercetare a dezvăluit rolul de activare imunitară al metotrexatului, nerecunoscut anterior, în cadrul micromediului tumoral, a declarat Zheng Mingyue, autorul corespondent al studiului şi cercetător la Institutul Hangzhou pentru Studii Avansate din cadrul Universităţii Academiei Chineze de Ştiinţe.
Echipa chineză a dezvoltat un nou algoritm care prezice că metotrexatul îşi exercită efectul imunitar antitumoral prin inhibarea ENPP1, o enzimă larg răspândită în diferite ţesuturi şi celule umane.
Cercetarea a demonstrat că tratamentul cu doze mici de metotrexat nu numai că a îmbunătăţit semnificativ eficacitatea antitumorală a imunoterapiei şi radioterapiei în modelele pe şoareci, dar a jucat şi un rol sinergic similar în studiile clinice preliminare.
Potrivit acestor rezultate, tratamentul cu metotrexat poate spori eficacitatea radioterapiei şi poate ajuta la depăşirea rezistenţei la medicamente a tumorilor în urma terapiei de blocare a punctelor de control imunitar.
Această descoperire oferă o bază teoretică pentru combinarea metotrexatului cu radioterapia sau imunoterapia, a declarat profesorul Zheng, adăugând că, de asemenea, noul studiu deschide calea spre noi strategii de dezvoltare a medicamentelor antitumorale şi deţine o valoare semnificativă de implementare clinică.
-
Sindromul inimii frânte, boala care mimează un infarct03.03.2026, 09:30
-
-
Ce promite laptele de pecan, noua alternativă la laptele clasic02.03.2026, 21:18
-
-
