Fără stimulare electrică: Descoperire ce ajută persoanele paralizate

Cercetarea efectuată la Şcoala politehnică federală din Lausanne (EPFL) şi Spitalul Universitar din Lausanne (CHUV) face obiectul a două articole publicate miercuri în jurnalele ştiinţifice Nature şi respectiv Nature Neuroscience. Studiile realizate în Statele Unite publicate anterior au demonstrat posibilitatea persoanelor paralizate de a face câţiva paşi ajutate de mijloace susţinere, însă doar în prezenţa unei stimulări continue. ''Nimeni nu a demonstrat anterior'' la om capacitatea de mişcare sau de mers după încetarea stimulării, a declarat pentru AFP Jocelyne Bloch din cadrul CHUV, care a montat implanturile (şaisprezece electrozi conectaţi la un stimulator).

Acesta este un ''pas uriaş'' în studiul leziunilor la nivelul măduvei spinării, a subliniat specialistul american Chet Moritz de la Universitatea din Washington într-un editorial publicat în Nature. Faptul că după câteva luni de stimulare aceşti trei bărbaţi au reuşit să-şi recapete controlul asupra muşchilor lor paralizaţi, fără activarea stimulării, este o ''dovadă solidă potrivit căreia creierul şi măduva spinării îşi restabilesc în mod natural conexiunile', a notat el.

Luni de antrenament asociat

'Doi dintre participanţii la studiu au fost capabili să meargă (...) cu ajutorul unui cadru cu roţi (utilizat) pentru echilibru şi siguranţă', a adăugat Moritz. Stimularea epidurală (electrozii sunt plasaţi în exteriorul membranei protectoare a măduvei spinării) la nivelul lombar, sub zona afectată, a fost utilizată în asociere cu un antrenament fizic intens la care au fost supuse cele trei persoane cu leziuni la nivelul măduvei spinării - David M. din Zurich (Elveţia), în vârstă de 28 de ani, care a rămas paralizat în urma unui accident suferit în timp ce practica sport, în 2010; Gert-Jan Oksam, de 35 de ani, din Olanda, victima unui accident de bicicletă petrecut în China în 2011 şi Sebastian Tobler, în vârstă de 47 de ani, din Fribourg (Elveţia), cel mai grav afectat, care a suferit în 2013 un accident de ATV.

''După trei până la cinci luni de antrenament asociat cu stimulare (electrică) a fost observată o anumită recuperare neurologică. Stimularea vizează nivelul medular ce comandă activarea muşchilor membrelor inferioare în timpul mersului pe jos. Această stimulare facilitează comanda de la creier', a explicat Jocelyne Bloch. 'Momentul şi locul stimulării electrice sunt esenţiale pentru capacitatea pacientului de a produce mişcări voluntare', a notat cercetătorul Grégoire Courtine din cadul EPFL.

Experimentul cuprinde două faze: în prima, stimularea permite o activare a muşchilor şi creşte rezistenţa în timpul antrenamentului, iar în a doua fază începe să se observe o recuperare neurologică, moment în care anumite mişcări devin posibile chiar şi în absenţa stimulării, conform neurochirurgului. Electrozii sunt conectaţi printr-un cablu la neurostimulatorul amplasat în abdomen, sub piele. Un ceas activat prin comandă vocală permite pacientului să-şi activeze stimulatorul.

Următorul pas

''Cel mai bun (caz) a parcurs doi kilometri cu stimulare, în laborator, după câteva luni de antrenament. El poate face acest lucru şi în prezent', a precizat Jocelyne Bloch. Aceşti pacienţi şi-au redobândit autonomia. 'În curând mi-aş putea prepara un grătar stând în picioare', a spus Gert-Jan care poate parcurge distanţe scurte chiar şi fără stimulare. David şi-a recăpătat controlul asupra muşchilor piciorului stâng complet paralizat şi şi-a îmbunătăţit mişcările membrului drept. Dacă în cazul său fotoliul rulant rămâne cel mai eficient mijloc de transport, el poate totuşi face câţiva paşi fără asistenţă.

Sebastian, care este cazul cel mai grav, are nevoie de încă trei luni, însă poate merge în laborator cu stimulare. De asemenea, el a construit o tricicletă pentru persoane paraplegice, care îi permite, după spusele sale, 'să meargă şi în pădure'. Poate fi îmbunătăţită starea celor trei? 'Desigur, însă acest lucru implică un antrenament continuu', a declarat Joeclyne Bloch.

Următorul pas pentru cercetători va fi acela de a testa această neurotehnologie imediat după evenimentul traumatic, când sistemul neuromuscular nu a fost încă afectat de atrofie consecutivă paraliziei cronice, ''în mod ideal la câteva săptămâni (patru-cinci) după accident'', după cum a precizat neurochirurgul.