Aceste medicamente le avea oricine în casă. Numai că riscurile consumului nejudicios sunt mari.
Rezistența la antimicrobiene reprezintă o provocare majoră pentru sănătatea publică globală. Potrivit experților, această problemă cauzează în prezent 5 milioane de decese anual, iar proiecțiile indică o creștere alarmantă, până la 8,2 milioane de victime până în 2050. În acest context, implicarea specialiștilor, autorităților și media este esențială pentru a educa populația și a implementa măsuri eficiente de prevenție.
Campanii de conștientizare
Prof univ. dr. Carolina Negrei, Membru în Consiliul Științific ANMDMR, a explicat, în exclusivitate la DC Medical și DC News, de ce este nevoie de conștientizare.
"Rezistența la antimicrobiene este o problemă de sănătate publică, care, în prezent, la nivel mondial omoară 5 milioane de persoane și se estimează ca până în 2050 să ajungă până la 8,2 milioane. Este o problemă care ne aduce în prim-plan nevoia intervenției atât din partea specialiștilor, cât și din partea autorităților și din partea media, care ajunge să fie intermediarul informației între specialist și publicul larg.
Aceste campanii de conștientizare prin care ANMDMR și participă și încearcă să își aducă aportul și suportul în ceea ce privește informațiile și delegarea acestor informații către publicul larg", a explicat Prof univ. dr. Carolina Negrei, Membru în Consiliul Științific ANMDMR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Rezistența la antimicrobiene - FOTO: Freepik
Antibioticele, pe rețetă sau propria răspundere
Din ianuarie 2024, eliberarea antibioticelor din farmacii este posibilă doar pe baza unei prescripții medicale. Această măsură vizează reducerea utilizării nejustificate a antibioticelor, prevenind astfel dezvoltarea rezistenței antimicrobiene și limitând tendința pacienților de a-și face stocuri de medicamente.
"Până la un anumit moment, persoanele își făceau stocuri de antibiotice, așa cum fac de paracetamol și orice alt medicament pentru digestie. Din ianuarie 2024, a fost implementată necesitatea prezentării prescripției medicale în momentul în care pacientul are nevoie de un antibiotic, prescripție medicală ce va purta seria și numărul cabinetului medicului de unde a fost eliberat. Această prescripție este oprită în farmacie, iar farmaciștii raportează zilnic toate prescripțiile primite.
În cazul în care există o patologie ce necesită și impune o administrare de antibioterapie de urgență, se poate elibera de către farmacist printr-o declarație pe proprie răspunde din partea pacientului, doza conform prospectului, pentru 48 de ore.
Raportările de către farmaciști vor fi raportate către plaftorma de raportare. Este o metodă de a opri acest demers excesiv din partea pacientului în a lua un antibiotic pentru orice durere în gât, orice durere de ureche sau strănut, fără a merge prima dată la medic sau o primă informație să o obțină chiar de la farmaciști.
Farmaciștii sunt specialiști în domeniul sănătății ce pot furniza informații legate de gravitate și îndrumarea către medicul specialist, astfel încât tratamentul să fie țintit, corect administrat și să nu ajungem în situația gravă în ceea ce privește consumul de antibiotice", a explicat Prof univ. dr. Carolina Negrei, Membru în Consiliul Științific ANMDMR, în exclusivitate la DC Medical și DC News.
Dacă depresia e o fiță… atunci empatia e clar demodată! În timp ce milioane de oameni luptă în tăcere cu o boală reală și devastatoare, artistul care ne-a făcut cândva să dansăm pe...
EXCLUSIV
Sâmbătă avem o nouă ediție a emisiunii realizate de Ramona A. Dumitru, în care descoperim cum știința minții și mișcarea corpului pot lucra împreună pentru dezvoltarea armonioasă a celor...
EXCLUSIV
Reforma sistemului medical se împarte între planurile ministerului și așteptările cadrelor medicale. Ce vor, de fapt, cei care lucrează efectiv în sistem.
În satele românești, vracii și moașele combinau vindecarea cu misterul. Spre deosebire de vestul Europei, nu erau persecutați și nici condamnați la moarte, iar tradiția lor fascinantă a...
EXCLUSIV
Tratamentul oncologic salvează vieți, dar pentru mulți pacienți efectele secundare sunt profund invalidante, transformând lupta pentru supraviețuire într-un calvar...
Singurătatea la vârstnici este o problemă reală, care afectează sănătatea emoțională și fizică. Multe persoane în vârstă trăiesc izolate, cu vizite rare și interacțiuni limitate, ceea...
EXCLUSIV
Durerea puternică din zona rinichilor poate ascunde o problemă serioasă: colica renală. Știi care sunt cauzele reale și cum poți preveni apariția pietrelor la rinichi? Dr. Bogdan Gabriel...
EXCLUSIV
Femeile pot să-și păstreze fertilitatea chiar și după 35 de ani prin congelarea ovocitelor, o soluție vitală pentru viitorul maternității. Cum se desfășoară...
Cancerul colorectal reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer, iar depistarea sa în stadii incipiente crește semnificativ șansele de vindecare.
EXCLUSIV
Prevenția nu este o cheltuială, ci o investiție vitală pentru sănătatea României, care necesită alocări financiare substanțiale și implementare pe termen lung, pentru a schimba...
EXCLUSIV
Într-o lume care ne grăbește, fiecare clipă de lipsă sau neatenție se imprimă în inimi ca răni invizibile. Scriu aceste rânduri cu un nod în gât și lacrimi în ochi.
EXCLUSIV
Ce înseamnă cu adevărat dependența și cum o definesc specialiștii. Dr. Adrian Atasiei explică cele 6 criterii esențiale, diferența dintre consumul ocazional și cel compulsiv.
EXCLUSIV
Până la 9 din 10 femei din România află prea târziu că au cancer de sân. Boala lovește tăcut, dar devastator. Care este cea mai frecventă greșeală.
EXCLUSIV
Deși multe femei o privesc cu teamă, medicul ginecolog Virginia Târlea spune clar: Menopauza nu este o boală! Ce înseamnă, de fapt, menopauza și când apare.