Sorina Pintea, anunț privind accesul la terapii și medicamente inovative
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat, la Viena, că garantarea accesului egal al pacienţilor europeni la terapii şi medicamente inovative reprezintă una dintre provocările cheie ale politicii...
Sorina Pintea, însoţită de secretarul de stat Cristian Grasu, participă la Viena, în aceste zile, la reuniunea informală a miniştrilor Sănătăţii din cadrul Preşedinţiei austriece a Consiliului UE. În cadrul reuniunii, ministrul român al Sănătăţii are discuţii cu omologii europeni asupra unor teme de importanţă majoră pentru România. Una dintre ele priveşte provocările statelor UE pentru reglementarea şi furnizarea de medicamente autorizate centralizat la nivelul UE. O altă temă vizează investiţiile în infrastructura digitală de sănătate, se arată într-un comunicat al Ministerul Sănătății.
Studii pentru autorizarea medicamentelor
„Garantarea accesului egal al pacienţilor europeni la terapii şi medicamente inovative reprezintă una dintre provocările cheie ale politicii farmaceutice din Europa. Fără dovezi suficiente cu privire la eficacitatea medicamentelor, acestea nu ar trebui autorizate. Este nevoie de un studiu de eficacitate postautorizare pentru a confirma raportul beneficiu - risc al unui produs. Considerăm că pentru o aprovizionare echilibrată cu medicamente scumpe ar putea fi aplicate politici care să prevadă publicarea datelor privind includerea pe piaţă a medicamentelor autorizate şi un preţ convenabil în fiecare stat european", a spus Sorina Pintea, la întâlnire.
Cu această ocazie, ministrul Sănătăţii a subliniat că investiţiile în sănătatea digitală, ca de exemplu prescripţia medicală sau dosarul electronic al pacientului, au avut rezultate pozitive din punct de vedere al reproiectării metodelor de livrare a asistenţei medicale.
Potrivit sursei citate, România militează pentru dezvoltarea la nivel european de programe care pot susţine preluarea instrumentelor şi serviciilor e-Health.
România, pregătită pentru preşedinţia Consiliului UE pe domeniul Sănătăţii
Ministrul Sorina Pintea consideră că România este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE pe domeniul Sănătăţii, în condiţiile în care, în prezent, asigură preşedinţia din umbră.
„Vor fi preluate dosarele tematice nefinalizate, dar vor fi propuse şi propriile teme de dezbatere în domeniul rezistenţei antimicrobiene şi a infecţiilor asociate, a prevenţiei prin vaccinare, dar şi a accesului pacienţilor noştri la medicamente", a precizat ministrul.
-
Ce trebuie să știi despre slănină. Cum se mănâncă corect02.11.2025, 22:22
-
Statinele, asociate cu cancerul. Ce s-a aflat abia acum02.11.2025, 20:53
-
-
Semnul banal care îți arată că ai o boală cardiacă mortală02.11.2025, 18:41
-
Nivelurile normale de vitamina B12 ar putea să nu fie suficiente pentru creier
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse
Medicamentul minune care distruge cancerul fără efecte adverse. Blochează tumorile printr-o abordare țintită.
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
Metforminul schimbă nivelul de cupru, fier și zinc din sânge
Chimioterapia, impact asupra creierului. Provoacă pierderi de memorie
Durerea cronică are un buton de oprire în creier. Cercetătorii tocmai l-au găsit!
Medicament frecvent prescris pentru durere, legat de risc crescut de insuficiență cardiacă
Tratamentul care oprește răspândirea unuia dintre cele mai devastatoarea tipuri de cancer
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Pastila care țintește cancerul. Funcționează fără efecte secundare
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Tratamentul care repară inima afectată de colesterol
Acest tratament poate inversa efectele devastatoare ale colesterolului în celulele inimii.
Pastila zilnică care reduce riscul de infarct și accident vascular cerebral. Nu este aspirina
Un cocktail minune ar putea opri gripa și următoarea pandemie. Face ce vaccinul nu a reușit
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Un medicament pentru diabet afectează vederea
Utilizarea pe termen lung a GLP-1 este legată de un risc mai mare de boală oculară legată de vârstă.
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
Medicamentul care reduce cancerul de colon
Un nou medicament ar reduce recurența și decesele la anumiți pacienți cu cancer de colon.
Primul tratament aprobat pentru o formă de cancer la creier
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic
Vitamina care topește tumorile. Crește semnificativ eficacitatea tratamentului oncologic.
