STUDIU: Antibioticele, alternativă pentru apendicita acută necomplicată
Antibioticele pot reprezenta o posibilă alternativă pentru intervențiile chirurgicale la pacienții cu apendicită acută necomplicată, arată un studiu randomizat, publicat astăzi în Journal of the American M...
STUDIU: Antibioticele pot reprezenta o posibilă alternativă pentru intervențiile chirurgicale la pacienții cu apendicită acută necomplicată! „Urmărirea pe termen lung a pacienților cu apendicită acută necomplicată sugerează că tratamentul inițial cu antibiotice, mai degrabă decât cel chirurgical, poate fi o alternativă fezabilă”, scrie dr. Paulina Salminen, doctor în medicină de la Universitatea din Turku, Finlanda. Ea și echipa sa de cercetători au publicat astăzi rezultatele unui studiu pe această temă, online, în Journal of the American Medical Association (JAMA).
Deși apendicectomia a reprezentat principalul pilon al tratamentului pentru apendicita acută de mai bine de 100 de ani încoace, progresele recente în diagnosticarea imagistică și în terapiile cu antibiotice au permis clinicienilor să considere tratamentul antibiotic ca o alternativă viabilă în unele cazuri, notează medscape.com.
Studiu în 6 spitale, cu 530 de pacienți adulți
În recentul studiu randomizat, Salminen și colegii săi au constatat că 73% dintre toți pacienții cu apendicită acută necomplicată care au primit antibiotice în monoterapie nu au avut nevoie de intervenții chirurgicale la un an de urmărire. Cu toate acestea, rămânea în picioare întrebarea dacă pe termen lung situația se va schimba pentru acești pacienți.
În acest sens, dr. Salminen și colegii săi au căutat să investigheze rata de recidivă pe termen lung în rândul participanților la cercetare. Studiul randomizat de apendicită acută a fost efectuat în șase spitale din Finlanda și a inclus 530 de adulți (329 de bărbați, 201 femei) cu apendicită acută fără complicații. Dintre aceștia, 273 au suferit apendicomie (vârsta medie 35 de ani) și 257 au primit inițial tratament antibiotic (vârsta medie 33 de ani).
Rezultate, la 5 ani de la tratament
La 5 ani de urmărire, 3 pacienți au murit: 2 din grupul cu apendicectomie și unul în grupul cu antibiotice. Cu toate acestea, niciunul dintre decese nu a fost considerată legată de acest tratament.
Dintre cei 257 de pacienți care au primit inițial antibiotice, 100 au suferit apendicectomie în timpul urmăririi. Dintre aceștia, 70 au prezentat apendicită recurentă în interval de un an de la primul episod, iar 30 de pacienți au necesitat extirparea apendicelui între 1 și 5 ani.
Incidența cumulativă a apendicitei recurente la pacienții care au primit inițial antibiotice a fost de 34,0% la 2 ani, de 35,2% la 3 ani, de 37,1% la 4 ani și de 39,1% la 5 ani.
Succes în două treimi din cazuri
„Aproape 2/3 din toți pacienții care au prezentat inițial apendicită necomplicată au fost tratați cu succes cu antibiotice în monoterapie și cei care, în cele d in urmă, au dezvoltat boala recurentă nu au avut niciun rezultat negativ legat de întârzierea în apendicectomie", scriu autorii în respectivul STUDIU.
„Aceste constatări demonstrează posibilitatea de a trata apendicita cu antibiotice și fără intervenții chirurgicale", conchid dr. Salminen și colegii săi.
Într-o recenzie care însoțește studiul, dr. Edward H. Livingston, editor adjunct al JAMA, subliniază faptul că una dintre cele mai importante constatări din aceeastă cercetare este aceea că pacienții din grupul cu antibiotice care în cele din urmă au avut nevoie de intervenți chirurgicale nu a experimentat complicații majore din cauza întârzierii apendicectomiei.
Ar putea să nu mai fie considerată urgență chirurgicală
„Constatările din studiul (Apendicita Acută, n.r.) dislocă ideea că apendicita acută necomplicată este o urgență chirurgicală", subliniaza el. „Având în vedere că accesul la un chirurg nu este întotdeauna posibil, aceste rezultate pot avea implicații în multe setări diferite și în multe țări".
Evident, el notează și că studiile viitoare ar trebui să abordeze direcții precum: „care ar fi regimul optim pentru tratamentul antibiotic al apendicitei", precum și modul de manageriere a unei suspiciuni de apendicită recurentă la pacienții care primesc inițial antibiotice în monoterapie.
În studiul AAPAC, pacienții din grupul cu antibiotice au primit ertapenem (1 g /zi) intravenos timp de 3 zile în spital, urmat de 7 zile de levofloxacină (500 mg, o dată pe zi) și metronidazol (500 mg, de 3 ori pe zi). Cu toate acestea, Livingston explică faptul că acest regim este probabil mai agresiv decât este necesar și ar trebui reevaluat.
-
-
-
-
Aspirina scade riscul de cancer de colon cu până la 50%13.12.2025, 19:06
-
Șoriciul, aperitivul de sezon pe care nu trebuie să-l ratezi13.12.2025, 18:02
Baxdrostat, medicamentul care scade hipertensiunea rezistentă și protejează rinichii
Insulina inhalată, la fel de bună ca injecția cu insulină
Revoluție în tratamentul diabetului: Adio injecții dureroase! Asta funcționează la fel de bine!
Cum să eviți efectele rezistenței la antibiotice. De ce tratamentele obișnuite nu mai sunt eficiente
OMS: Injecțiile pentru slăbit nu rezolvă criza obezității la nivel global
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
Tratamentul minune pentru durerile de spate
Statinele, asociate cu cancerul. Ce s-a aflat abia acum
Tratamentul care distruge cancerul de vezică urinară la 82% dintre pacienți
Cât ne costă medicamentele. Dr. Horațiu Moldovan: Creștere substanțială
CNAS: Creșterea contribuției pentru medicamente compensate rămâne minimă. Pacienții nu vor plăti sute de lei în plus
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
Tamoxifen, medicamentul pentru cancerul de sân, poate crește rareori riscul de cancer uterin
Medicamentul care ține hipertensiunea sub control. Are efect 24 de ore
Tratamentul anti-HIV, aprobat! Doar 2 injecții opresc virusul
Statele Unite autorizează un tratament preventiv, foarte promiţător, împotriva HIV.
Medicamentul care scade colesterolul cu 60%
Pastila care poate opri psoriazisul fără efecte secundare
Padcev, tratamentul aprobat de FDA pentru cancerul de vezică urinară muscular invaziv
Injecția care oprește diabetul de tip 1
Injecția care oprește diabetul de tip 1. Această terapie elimină nevoia de insulină cu ani buni și deja a fost testată.
