BREAKING NEWS Campania de vaccinare anti-COVID se MODIFICĂ! Klaus Iohannis, ANUNȚ: Noi forme atractive
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, marți, 18 mai, un mesaj privind accelerarea campaniei de vaccinare în mediul rural. Totodată, șeful statului a precizat că urmează unele modificări la campania ...
"Tocmai am încheiat o ședință de lucru cu membri ai Guvernului pentru a discuta accelerarea campaniei de vaccinare. Este evident, campania merge bine, maratoanele de vaccinare au fost un succes, dar, pentru a continua nivelul ridicat de vaccinare, trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni.
De succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde redeschiderea completă a tuturor sectoarelor socio-economice și construirea României post-pandemice.
Primarii și alte autorități locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acționăm mai intens și în zona rurală pentru că acolo accesul la un centru de vaccinare este, de multe ori, mai dificil.
Oamenii trebuie să fie informați, în localitățile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile, care sunt esențiale pentru a crește ritmul de imunizare și în mediul rural.
Este important să mergem noi către oameni, iar autoritățile locale, cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, să le faciliteze vaccinarea. Să creăm posibilități de vaccinare atât la locul de muncă, cât și în spațiile recreative.
"Atrag atenția asupra unui potențial pericol"
Obiectivul campaniei de vaccinare este, pe termen scurt, acela de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor și deceselor provocate de COVID-19, iar acest lucru se întâmplă deja. Pe termen mediu, scopul este, bineînțeles, acela de atinge pragul critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară a virusului.
Citește și 4 obiceiuri banale care distrug sănătatea mentală. Mai toți le avem
Atrag atenția asupra unui potențial pericol, poate nu îndeajuns de bine conștientizat sau explicat. Pe măsură ce epidemia scade în intensitate, există posibilitatea ca unele persoane să considere că ce a fost mai rău a trecut și că nu mai are rost să se vaccineze. Este însă o falsă senzație de securitate! Până când nu vom fi imunizați într-un procent semnificativ, pandemia nu se poate încheia, iar riscul pentru cei nevaccinați de a face o formă severă a bolii rămâne unul ridicat.
Așadar, dragi români, nu ezitați să vă vaccinați!
Reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la școală, dar nu oricum, ci în condiții de siguranță sanitară sporite, este o prioritate. Deciziile în educație, în toată această perioadă dificilă a luptei cu pandemia, s-au luat pe baza unor scenarii legate în mod direct de incidența și rata de infectare de la nivelul fiecărei localități.
Ne aflăm, iată, aproape de momentul în care majoritatea elevilor, indiferent de clasă, își pot relua orele în format fizic. Ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat până la finalul anului școlar, toți copiii să își poată finaliza cursurile în băncile școlilor.
Campania de vaccinare va primi noi forme atractive
În privința evenimentelor culturale, este imperativ să găsim soluții pentru redeschiderea cât mai multor tipuri de evenimente, atât în exterior, cât și în interior. Este evident rolul important pe care îl are cultura în revenirea la normalitate. Mă bucur că sunt proiecte pilot în acest domeniu și sper că în curând artiștii își vor putea relua contactul nemijlocit cu un public cât mai larg. I-am cerut în mod expres ministrului Culturii să fie deschis la toate soluțiile care sunt sigure din punct de vedere sanitar și care îi pot ajuta pe cei din industria spectacolelor, unul dintre domeniile cele mai afectate de restricțiile impuse de pandemie.
Mă bucur că sunt proiecte foarte bune pregătite și sunt foarte convins că, în săptămânile care urmează, campania de vaccinare va primi noi forme atractive și sper foarte mult că putem să-i convingem pe majoritatea românilor să se vaccineze. Vă doresc tuturor multă sănătate!", a transmis președintele României, Klaus Iohannis.
-
Chirurgia robotică de șold și genunchi nu reduce riscul de reintervenție01.10.2026, 23:40
-
-
-
-
Ministerul Sănătății prezintă stocurile de vaccinuri
Anglia lansează prima campanie mondială de vaccinare împotriva gonoreei
Vaccinarea reduce riscul cardiac. Recomandările experților
Vaccinurile care te pot feri de gripă, COVID-19 și RSV. Ce trebuie să știi înainte de sezonul rece
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
Vaccinurile nu vor mai conține mercur! SUA elimină tiomersalul din vaccinuri
Vaccinul anti-COVID, legătură cu cancerul
Campania "Copil vaccinat: copil protejat!", derulată în perioada martie-aprilie
Un vaccin împotriva gonoreei va fi disponibil în curând. Cine va fi vaccinat
Tetanosul revine în forță. Boala care poate începe cu o simplă tăietură și nu are leac după instalare
Vaccinul HPV schimbă istoria cancerului de col uterin: zero decese în rândul tinerelor vaccinate
Efectele majore ale vaccinului anti-COVID. S-a aflat adevărul
A fost creat primul vaccin din lume cu ajutorul inteligenței artificiale
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE
Conferința Rovaccin, dovezi științifice despre vaccinare
EMA a aprobat vaccinul pneumococic Capvaxive
Acest tratament protejează plămânii și previne infecțiile respiratorii.
Vaccinul care învață organismul să distrugă una dintre cele mai agresive tumori
Dr. Sandra Alexiu: Vaccinarea nu mai este doar pentru copii, este protecția adaptată fiecărui risc
Vaccinul care previne cancerul cu o precizie de 90%
A apărut un nou tip de vaccin antigripal cu ARNm. Va opri gripa peste noapte?
De ce noul vaccin antigripal cu ARNm este mai eficient? Poate recunoaște mai multe tulpini de virus
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
