Ce a făcut Vladimir Putin după ce s-a vaccinat. Efecte secundare
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a declarat că nu s-a confruntat cu efecte secundare după ce s-a vaccinat împotriva COVID.
Șeful statului rus, Vladimir Putin a declarat nu a resimțit niciun efect secundar după vaccinarea împotriva COVID.
”Primele cinci ore nu am avut chiar nimic, apoi atunci mi-am ridicat mâna stângă am simțit un disconfort, nu am simțit durere. Acum dacă apăs acest loc, încă mai simt puțin. Dar toate acestea sunt efecte secundare nesemnificativ. Pentru orice eventualitate, am pus un termometru pe noptieră când m-am culcat. Dimineața m-am trezit după vaccinare, mi s-a părut că se am febră, dar atunci când mi-am pus termometrul, acesta a arătat o temperatură normală ", a spus Vladimir Putin.
Acesta a mai precizat că după vaccinare nu a făcut sport timp de 3 zile.
"Nu am jucat hochei, nu am mers la sală, nu am înotat. Dar a doua zi, când am măsurat temperatura și am văzut că este normală, nu mi-anulat plăcerea de a face băi de contrast. Aproape că o fac în fiecare zi. Atunci când nu am astfel de băi în apropiere, fac acasă un duș rece, apoi unul cald. Apropo, vă recomand și vouă, ajută la formarea imunității”, a afirmat Putin, într-un interviu, citate de DC News.
-
Ghimbirul în sarcină: poate reduce greața? Ce spun studiile01.11.2026, 20:06
-
-
Un medicament oral a redus timpul până la ameliorarea unei boli rare01.11.2026, 18:00
-
-
Vaccin personalizat cu ARN mesager pentru melanom: rezultate de fază III01.11.2026, 16:00
Virusul sincițial respirator: infecții respiratorii la copii, complicații la vârstnici
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
Vaccinarea reduce riscul cardiac. Recomandările experților
Vaccinul BCG revine în maternități. 100.000 de doze ajung în România
Peste 500.000 de doze de vaccin intră în țară. Ministerul Sănătății deblochează planul de redistribuire pentru evitarea unei crize
Un singur vaccin ar putea preveni mai multe tipuri de cancer
Vaccinul care întinerește. Este disponibil de ani de zile
De ce contează vârsta la care este făcut vaccinul HPV
Complicațiile grave după COVID sunt mai frecvente după boală, decât după vaccinare. Un studiu confirmă beneficiile
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
Vaccinul HPV schimbă istoria cancerului de col uterin: zero decese în rândul tinerelor vaccinate
Vaccinul care ar putea proteja inima. Poate reduce riscul de infarct
Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
Vaccinul COVID-19: Răspunsuri imunologice durabile și protecție împotriva infecțiilor
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Vaccinarea gratuită împotriva HPV, extinsă până la 26 de ani pentru femei și bărbați
Vaccinul care poate salva vieți, acum GRATUIT până la 26 de ani! Cui îi este destinat
Terapia care reduce tumorile agresive
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
