Medic american de origine română, declarații după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19
Un medic american de origine română a explicat cum se simte după ce a primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19.
Theo Trandafirescu este un medic american de origine română, specialist în pneumologie şi Terapie Intensivă. El a relatat cum se simte după ce i s-a administrat prima doză a vaccinului anti-COVID-19 produs de Pfizer-BioNTech.
„Am făcut prima doză acum două zile. Mă simt bine, nu am niciun fel de efecte secundare. Sunt dovada vie (...) La spitalul unde lucrez s-au vaccinat 60 - 70 la sută din membrii personalului. Exista dorinţa de a se vaccina la peste 90%, însă am decis ca o treime dintre noi să ne vaccinăm mai târziu, în caz de efecte secundare. Voi primi a doua doză peste trei săptămâni”, spune el.
de asemenea, medicul mai arată că a doua doză ar putea produce reacții alergice mai puternice. „Se spune că a doua doză are efect alergenic mai puternic.(...) Acest vaccin previne îmbolnăvirea, medicii îşi pot face meseria (...) O doză de vaccin are 0,3 mililitri de ARN (acid ribonucleic) mesager viral, care nu modifică ADN-ul uman (...) Este un mecanism studiat de ani de zile. Când chinezii au decodat, în ianuarie, ARN-ul viral, în două zile toată lumea avea tratamentul. A durat 11 luni studiul pe populaţie. Între efectele secundare din primele zile se pot menţiona rash-ul (erupţia cutanată, n.r.), febra, durerile musculare, limfadenopatiile (umflarea ganglionilor). Acestea sunt reacţii normale. Incidenţa efectelor secundare este redusă (...) Pentru mine este o necesitate acest vaccin. Trebuie să fiu sănătos pentru mine şi pentru cei din jur, familie, pacienţi”, mai spune el.
Șase luni de imunitate
Medicul a mai vorbit despre perioada de imunitate pe care o asigură vaccinul și, de asemenea, a făcut o comparație cu alte medicamente. „Lumea spune că 6 luni de imunitate (în urma vaccinului) este destul de bine. Imunitatea şi protecţia 100% nu ne-o dau decât Dumnezeu şi parlamentarii României (...) Când a apărut Viagra în urmă cu 15 - 20 de ani, au fost examinaţi mai puţin de 5.000 de pacienţi, deşi efectele cardiace sunt mai serioase (Cu referire la conspiraţionişti) Putem închide ochii şi să fim negativişti, sau putem beneficia de cele mai bune descoperiri în medicină şi în ştiinţă", a concluzionat Dr. Trandafirescu la Antena 3.
Booster-ul COVID, eliminat. De ce nu mai este recomandat
Autoritățile au decis să elimine booster-ul COVID din schema de vaccinare. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei mișcări care i-a revoltat pe medici.
După miliarde de doze administrate, verdictul cercetătorilor: vaccinurile cu ARNm ar putea schimba viitorul medicinei
Vaccinul împotriva streptococului A, tot mai aproape de testare
Ministerul Sănătății extinde accesul la vaccinul HPV de la 1 octombrie: gratuit pentru tineri, compensat pentru femei
Peste 500.000 de doze de vaccin intră în țară. Ministerul Sănătății deblochează planul de redistribuire pentru evitarea unei crize
Vaccin personalizat împotriva cancerului. Ar putea reduce riscul ca melanomul să reapară după operație
Vaccinurile „nefinalizate” există cu adevărat? De ce au stârnit o dezbatere uriașă despre HPV
SUA: Recomandări controversate privind vaccinarea copiilor sub patru ani
Primul studiu clinic pentru un vaccin care nu necesită refrigerare, lansat de Marea Britanie
Vaccinul împotriva hantavirus, în faza de dezvoltare
Vaccinul antigripal la copii: Când este cel mai eficient
Primul vaccin împotriva cancerului pulmonar intră în teste
De ce vaccinurile anti-COVID au provocat efecte adverse
Vaccinul COVID-19: Răspunsuri imunologice durabile și protecție împotriva infecțiilor
Acesta este efectul pe care vaccinul anti-COVID îl are asupra organismului. Efectele se vor resimți pe termen lung.
Vaccin antigripal: 370.000 de doze sunt disponibile în România. O nouă tranșă, la jumătatea lunii noiembrie
Vaccinurile anti-COVID-19 cu ARN mesager nu au cauzat nicio creştere a mortalităţii
O șefă DSP trage un semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de a evita vaccinarea copiilor
Semnal de alarmă cu privire la tendinţa părinţilor de evitare a vaccinării copiilor.
