Sylvia Hoișie, care a lucrat la dezvoltarea Polidinului, se va vaccina împotriva COVID: sunt sigură că e bine făcut
Sylvia Hoișie, cunoscută ca „mama Polidinului”, spune că se va vaccina împotriva COVID-19, când va fi disponibil vaccinul.
Sylvia Hoișie, care a lucrat în echipa de cercetători ce a dezvoltat acest imunomodulator (Polidin) în anii '60, spune că se va vaccina împotriva COVID-19 și este convinsă că vaccinurile care urmează să primească aprobare pentru a fi puse pe piață sunt sigure.
„Dacă îl voi obține, sigur că îl voi face. Nu numai eu, ci toată familia mea. Eu am încredere în vaccin. Cred că cei care au cercetat – și ce nu se putea cerceta în scurt timp pe om au cercetat pe animale – au avut rezultate benefice. Și nu cred că este dăunător oamenilor în vârstă, nimănui nu-i e dăunător. Sigur, ca orice vaccin, poate da niște reacții, dar sunt atât de mici față de beneficii”, a spus Sylvia Hoișie, care are 93 de ani..
„Febra este foarte mică și chiar dacă există febră, nu e nimic. Un pic de roșeață, o ușoară durere, dar și la o simplă injecție poți să faci reacții care nu sunt dăunătoare”, a adăugat ea.
Hoișie mai spune că, deși vaccinul a fost făcut foarte repede, e convinsă că este sigur. „Suntem în secolul 21. Cu aparatura de acum, sunt sigură că vaccinul e bine făcut. Nu e perioada anilor 50-60, este perioada 2020. Sunt sigură că e bun. Mai ales, cei care l-au făcut, companiile care au făcut cele 3-4 vaccinuri care sunt date pentru a obține documentația sunt bine controlate, nu numai în America, ci și în Uniunea Europeană”, a spus Hoișie, arată Digi24.
„Suntem în 2020, când se pregătesc călătorii pe Lună, se fac atâtea lucruri noi, cum putem crede că nu se poate face? Se poate. Mai durează mult obținerea documentelor, dreptul de a-l folosi”, a adăugat ea.
Administrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid - studiu
Un studiu arată că aAdministrarea ambelor doze de vaccin în acelaşi braţ declanşează un răspuns imunitar mai rapid.
Vaccinul împotriva hantavirus, în faza de dezvoltare
INSP: Persoanele cu risc crescut de boală severă ar trebui să se vaccineze antigripal fără întârziere
Vaccinurile anti-HPV reduc cu 80% riscul de cancer de col uterin
EXCLUSIV Doina Pleșca explică de ce sunt atât de mulți copii nevaccinați în România. Miturile care îi țin departe
Ce trebuie să știi despre vaccinul COVID
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
EXCLUSIV Doina Pleșca explică de ce este importantă vaccinarea înainte de nașterea copilului
Vaccinul împotriva zonei zoster reduce riscul de demență cu 20%
Statele Unite restricţionează vaccinul Valneva împotrivia chikungunya
Statele Unite restricţionează utilizarea vaccinului Valneva împotrivia chikungunya.
