Echipamente medicale de peste 12.000 de euro, donate Maternității din Botoșani. Salvați Copiii România
Organizația Salvați copiii România a donat, astăzi, echipamente medicale în valoare de peste 12.000 de euro Secției de neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati din...
Președintele organizației Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a spus că donația de la Maternitatea din Botoșani are loc în contextul în care județul Botoșani are o rată a mortalității infantile de 6,9%, aproape dublă față de media națională de 12,9%.
„Pentru noi este foarte important să investim aici în Botoșani, pentru că rata mortalității aici în județ este destul de mare, este mult mai mare decât media pe țară. Aici la spital se nasc foarte mulți copii. Numai anul trecut în jur de 1.700 de copii, dintre care aproape 10% s-au născut prematur și știu că este nevoie de echipamente în continuare și vom avea sat în vedere. Mai este nevoie de două incubatoare, de un ventilator și două lăzi de fototerapie cel puțin", a declarat Alexandrescu.
Potrivit acesteia, acțiunea de la Botoșani face parte din campaniile naționale derulate de "Salvați copiii", care și-a făcut "o prioritate din salvarea vieții nou-născuților și reducerea mortalității infantile".
În acest an, Salvați Copiii a donat 115 echipamente medicale moderne unui număr de 49 de maternități din întreaga țară.
„Avem multe nașteri, dar ne confruntăm și cu o patologie care ține de zonele sărace. De multe ori ne aflăm în situația să avem prea mulți copii în terapie intensivă și prea puțină aparatură. Degeaba avem zece incubatoatre, dacă avem zece copii născuți prematur, pentru că acest copil va ține ocupat un incubator o lună de zile", a afirmat, la rândul său, șeful Secției de neonatologie, medicul Carmen Zaboloteanu.
Valoarea totală a donațiilor făcute, de-a lungul timpului, de Salvați Copiii pentru Maternitatea din Botoșani se ridică la 79.200 de euro.
Iată mesajul doctorului Carmen Zaboloteanu pentru donația de astăzi, o masă radiantă:
-
-
OMS avertizează asupra bolii respiratorii MERS24.12.2025, 20:13
-
-
-
Vitamina B3 ar putea inversa boala hepatică grasă
Cine sunt pacienții care au nevoie de statine
Alexandru Rogobete anunță 35 de medicamente noi compensate
Inteligența Artificială detectează peste 170 tipuri de cancer cu precizie maximă
Infecțiile rezistente la tratamente, greu de controlat
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse
Baxdrostat, pastila care reduce semnificativ riscul de infarct și accident vascular cerebral
Aspirina reduce cu 55% riscul de recidivă la cancerul colorectal, arată un nou studiu
Metformin poate reduce beneficiile sănătoase la diabetici. Ce trebuie să știe pacienții
Ce trebuie să știi despre tratamentul pentru tiroidă. Ce impact are asupra inimii
Mâncatul emoțional poate sabota tratamentul pentru diabet. Ce trebuie să știi
Un tip de terapie hormonală scade riscul de cancer la sân, altul îl crește
Lemborexant, somniferul care ar putea proteja creierul de Alzheimer
Paracetamol: un medicament care poate deveni mortal. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Efectele surprinzătoare ale contraceptivelor hormonale asupra creierului
AAnet ar putea opri cancerul. Ce face acest AI e incredibil
Ibuprofenul, pastila zilnică care ar putea proteja corpul de cancer fără să știi
Medicamentul ieftin și vechi care distruge cancerul. Nimeni nu s-a așteptat la asta
Un medicament vechi, considerat depășit, ar putea deveni cheia distrugerii cancerului. Acest medicament ascundea o superputere.
