Șeful FDA: un vaccin COVID-19 ar putea fi aprobat pe „repede înainte”!
Stephen Hahn, șeful Administrației americane pentru Alimente și Medicamente (FDA) a declarat că este dispus să treacă peste procesul normal de autorizare a unui vaccin contra Covid-19 dacă vor exista suficiente in...
Într-un interviu pentru Financial Times, Stephen Hahn, șeful FDA, a spus că agenția este pregătită să autorizeze vaccinul contra COVID-19 înainte de finalizarea celui de-al treilea studiu clinice, atâta timp cât beneficiile sunt mai mari ca riscurile. El a apărat instituția pe care o conduce împotriva acuzațiilor că ar grăbi procesul pentru a-i îmbunăți șansele de realegere a președintelui Donald Trump.
„Este de datoria sponsorului (dezvoltatorului de vaccin, n.r.) să ceară autorizația sau aprobarea, și noi luăm o decizie privind cererea. Dacă vor face acest lucru înainte de terminarea Studiului clinic de fază trei, am putea considera că este adecvat. Am putea să găsim că e inadecvat, vom lua o decizie”, a spus Hahn.
Decizia lui Hahn privind acordarea unei aprobări de urgență pentru producerea vaccinului Covid-19 va fi, probabil, una dintre cele mai importante decizii și totodată delicate decizii din istoria sistemului public de sănătate din SUA.
China și Rusia au aprobat vaccinuri fără să aștepte finalizarea celul de-al treilea studiu de fază clinică, care este cel mai mare și mai riguros dintre toate etapele de testare pentru dezvoltarea unui medicament. Dar cele două state au fost deja criticate de către oficiali din sistemele de sănătate publică din întreaga lume – inclusiv cei din SUA – care au avertizat că ar putea fi nesigur pentru populație să faci un astfel de lucru.
„Autorizația noastră de urgență nu este același lucru ca o aprobare definitivă. Standardul legal, medical și științific pentru acest lucru este ca beneficiul să depășească riscul în cadrul unei stări de urgență sanitară”, a arătat Stephen Hahn.
-
-
-
De ce nu avem toți aceleași reacții adverse atunci când ne vaccinăm?17.09.2026, 21:37
-
-
Impactul pe termen lung al COVID-19: Simptome persistente și efecte asupra calității vieții
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19
Explozie neașteptată a COVID-19 în România. Cazurile noi se dublează într-o săptămână, iar reinfecțiile alarmante iau amploare!
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
Cum ne afectează oboseala cronică și Long COVID corpul
S-au descoperit inflamaţii și umflături în creier la persoanele cu long-COVID
Un studiu australian a descoperit că pacienții cu long-COVID prezintă umflături ale creierului legate de probleme de memorie și concentrare.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Jumătate dintre pacienții cu COVID-19 dezvoltă long-COVID
Noua tulpină COVID determină creșteri ale spitalizărilor. Se recomandă vaccinarea și purtarea măștii
Long COVID, impact asupra creierului. Crește riscul de boli neurodegenerative
COVID încă există! Care sunt simptomele în 2025 și cât timp durează. De ce ar fi bine să te testezi?
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
A fost infectat cu coronavirus timp de 613 zile. Cazul lui a uimit cercetătorii: Conduce la apariția unor variante unice, sensibile
Un caz rar al unui pacient infectat cu coronavirus timp de 613 zile a fost prezentat de cercetători.
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
COVID, încă un efect negativ. Duce la hipertensiune arterială și boli cardiovasculare
COVID mai are încă un efect negativ asupra sănătății. Infecția poate duce la hipertensiune arterială.
