FDA a aprobat: Americanii vor steriliza măști N95 și le vor refolosi! Ce substanță folosesc
FDA a emis o autorizație pentru sterilizarea de măști N95 sau N95-echivalente, ca acestea să poată fi reutilizate de personalul medical în mediul spitalicesc. Fiecare mască poate fi sterilizată de maximum 10...
În condițiile în care întreaga lume se confruntă cu o acută criză de echipament medical, FDA (Administrația American pentru Medicamente și Alimente) a emis o autorizație tip EUA (emergency use authorization) pentru STERIS Corporation, prin care autorizează procedeele de decontaminare și sterilizare a măștilor chirurgicale folosite în spitale: STERIS V-PRO 1 Plus, sistemele de sterilizare la temperatură joasă MAX și maX2 folosind ciclul de decontaminare STERIS N95 (ciclu non-lumen). Aceste procedee utilizează toate peroxid de hidrogen vaporizat.
Această autorizație va duce la decontaminarea a aproximativ 750.000 de măști tip N95 pe zi în SUA, arată FDA într-un comunicat.
„Autorizarea acestui sistem de sterilizare va ajuta spitalele să asigure personalului medical eroic din linia întâi protecția de care are nevoie", a declarat secretarul de stat Alex Azar.
„Această autorizare schimbă jocul. Ea va permite spitalelor să decontamineze măștile respiratorii compatibile N95 folosind sterilizatori cu peroxid de hidrogen vaporizați, care sunt disponibili în aproximativ 2.000 de spitale din SUA ", a declarat comisarul FDA, dr Stephen M. Hahn.
„Este un alt pas important înainte pentru a ajuta la reducerea deficitului critic de măști N95, prin permiterea ca aceste dispozitive importante, atunci când sunt decontaminate, să fie reutilizate de personalul medical din prima linie a pandemiei COVID-19", a continuat el.
Acest tip de decontaminare și sterilizare este un proces realizat la temperatură joasă care utilizează vapori de peroxid de hidrogen. Vaporii umplu camera de sterilizare, pătrund în dispozitiv și sterilizează suprafețele expuse. Ciclul de decontaminare STERIS V-PRO este capabil să prelucreze 10 măști simultan printr-un proces care durează aproximativ 28 de minute. Fiecare mască poate fi procesată de până la 10 ori.
COVID-19, în creștere. Jurma: Creștere de cel puțin 300% a cazurilor noi și a deceselor
EXCLUSIV COVID, gripa și virusul sincițial respirator: triplă agresiune. Pleșca: Prevenția înseamnă să ne întoarcem la recomandările din timpul pandemiei!
Profesorul universitar dr. Doina Anca Pleșca, medic primar Pediatrie, a vorbit despre tripla agresiune a virusurilor din acest sezon.
NB.1.8.1, noua variantă COVID care stimulează infecțiile. Care sunt simptomele
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
UE a autorizat vaccinul actualizat pentru COVID. Vizează tulpina JN.1
Comisia Europeană a autorizat vaccinul actualizat COVID-19 de la Novavax, conceput special pentru a viza tulpina JN.1 a COVID.
Ce este varianta COVID "Cicada" și de ce se tem experții
COVID-19, evoluție neașteptată
Structuri ciudate descoperite în sângele pacienților cu COVID
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
UE a semnat un contract pe 4 ani cu Moderna pentru vaccinuri împotriva COVID-19
Comisia Europeană a semnat cu Moderna un contract pe 4 ani pentru vaccinurile anti-COVID-19.
Noile vaccinuri anti-COVID-19, autorizate de FDA pentru persoanele peste 65 de ani
COVID, impact pe termen lung asupra sistemului imunitar. Schimbările sunt semnificative
Medicii avertizează: FLiRT, FLuQE și LB.1, variante COVID-19, se răspândesc. "Au modificări în proteina spike. Ignoră imunitatea de la vaccin sau infectarea anterioară
Medicii lansează un avertisment, deoarece noi variante ale COVID-19, FLiRT, FLuQE și LB.1, se răspândesc în lume.
China spune că laboratorul din Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
China afirmă că institutul Wuhan nu a fost implicat în crearea virusului COVID-19
Vaccinul anti-COVID a scăzut incidența AVC-urilor și a infarctului
Ce se întâmplă în cazul persoanelor care s-au vaccinat anti-COVID. Care este rolul critic pe care vaccinul l-a avut.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Probleme pulmonare ascunse, descoperite la copiii cu long-COVID
Probleme pulmonare ascunse au fost descoperite la copiii cu long-COVID.
China neagă originea COVID. Dispută globală între teoria zoonotică și ipoteza scăpării din laborator
CIA afirmă că, cel mai probabil, "COVID-19 a apărut dintr-un laborator": O scurgere de la Institutul de Virologie din Wuhan
CIA afirmă că "cel mai probabil" COVID-19 a provenit dintr-un laborator.
