Federația „Solidaritatea Sanitară”, protest împotriva concedierii dr. Alexandru Gâdea

Angela Sabău / 21 aug 2020 / 17:28
Medicină
Medicină

Federația „Solidaritatea Sanitară” protestează public împotriva concedierii dr. Gâdea Alexandru, liderul Sindicatului „SALUS” din Spitalul C.F. Witting, pe care o consideră ilegală. 

„Dr. Gândea Alexandru este cel care a indicat public problemele cu care se confruntă salariații din acest spital, în condițiile în care unitatea sanitară a fost mobilizată în lupta împotriva COVID-19, din dorința de a apăra sănătatea, viața și interesele celor pe care-i reprezintă, decizia de concediere fiind în mod evident o sancțiune împotriva curajului de care a dat dovadă”, se arată într-un comunicat remis presei.
Conducerea unității care a decis demiterea lui a invocat „desfacerea de drept a contractului individual de muncă în baza art. 56, alin. 1, lit. g din Codul Muncii. Temeiul juridic invocat (retragerea „de către autorităţile sau organismele competente a avizelor, autorizaţiilor ori atestărilor necesare pentru exercitarea profesiei”)”, pe care protestatarii îl consideră „halucinant” și „contrazis flagrant de realitate, dr. Gâdea Alexandru având autorizația de liberă practică de la organismul profesional”, se mai arată în document.
„Lectura atentă a deciziei de concediere (anexată) scoate la iveală confuzia juridică totală în care se află conducerea Spitalului C. F. Witting, aceasta având în vedere de fapt referatul medicului de medicina muncii care a constatat că dr. Gâdea Alexandru este „apt condiționat” pentru lupta împotriva COVID-19 (raportat la transformarea acestei unități sanitare în „spital COVID-19”). 

Cu alte cuvinte, conducerea C.F. Witting invocă ca motiv pentru concedierea dr. Gâdea Alexandru, liderul Sindicatului „SALUS”, faptul că acesta este „apt condiționat” să lupte împotriva COVID-19. Dincolo de faptul că un salariat nu poate fi concediat de drept pentru un asemenea motiv, trebuie să remarcăm că în aceeași situație se află cca. 40 de salariați din aceeași unitate (singurul concediat fiind liderul de sindicat) și cca. 15% salariați din sistemul public de sănătate”, mai arată semnatarii documentului.

 

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.23
YesMy