Finalul pandemiei. Adriana Pistol, mesaj pentru toți românii: Ce avem de făcut

Rodica Mitu |
Data publicării:
Foto Pexels
Foto Pexels

Epidemiologul Adriana Pistol a vorbit, în contextul pandemiei, despre primii pași spre normalitate.

Adriana Pistol a declarat că este posibil ca, în perioada următoare, autoritățile să abordeze în mod diferit anumite restricții.

„Eu am fost întotdeauna mai precaută în a mă exprima că se va termina pandemia, în schimb, sunt, într-adevăr, niște semnale că aceste noi tulpini aflate în circulație acum și care nu sunt la fel de severe ca precedentele să devină tulpini endemice, care să evolueze cu o oarecare sezonalitate”, a declarat Adriana Pistol. Prin urmare, „poate că vom aborda în mod diferit anumite sfaturi și anumite restricții, care poate nu vor mai fi la fel, deci viața noastră s-ar putea relua într-o oarecare măsură, față de ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, acea normalitate”, a explicat Adriana Pistol.

„În schimb, ca să contribuim la a se întâmpla acest lucru, fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă că suntem o verigă care contribuie la întoarcerea la normalitate. Ca atare, să încercăm să respectăm aceste măsuri, care să nu ducă la un număr foarte mare de cazuri”, a subliniat Adriana Pistol.

„Trebuie să contribuim atât prin respectarea măsurilor, dar mai ales prin vaccinare. (...) Asta este tot ceea ce avem de făcut și cu speranța că nu vor apărea tulpini care să fie mai severe, nu numai mai transmisibile, într-adevăr, s-ar putea să începem să facem primii pași către normalitate”, a mai spus, la Digi 24, epidemiologul Adriana Pistol.

 

 

Noi doze de vaccin pentru copii de la Pfizer ajung în România

 

Amintim că, potrivit CNCAV, în perioada 31 ianuarie – 1 februarie, compania farmaceutică Pfizer BioNTech va livra o nouă tranșă de vaccin pediatric (pentru grupa de vârstă 5-11 ani), ce constă în 216.000 doze, și 871.650 doze destinate populației eligibile 12+.

Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge luni pe aeroportul din Otopeni și marți pe aeroporturile din Cluj și Timișoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Dozele vor fi disibuite astfel:

- Centrul Național de Stocare București: 96.000 doze pediatrice; 117.000 doze destinate populației eligibile 12+;
- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 24.000 doze pediatrice; 163.800 doze destinate populației eligibile 12+;
- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 24.000 doze pediatrice; 140.400 doze destinate populației eligibile 12+;
- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 24.000 doze pediatrice; 163.800 doze destinate populației eligibile 12+;
- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.000 doze pediatrice; 134.550 doze destinate populației eligibile 12+;
- Centrul Regional de Depozitare Iași: 12.000 doze pediatrice; 93.600 doze destinate populației eligibile 12+;
- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 12.000 doze pediatrice; 58.500 doze destinate populației eligibile 12+.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel