Hepatita C, tratament extins: În noul contract vor intra și pacienții cu F0
Roxana Radu, reprezentantă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a declarat astăzi, la conferința organizată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) de Ziua Mondială...
„Începând cu noul contract, vor primi tratament pentru Hepatita C și pacienții care au gradul de fibroză F0. (...) De anul acesta vor primi tratament și copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 12 ani și până în 18 ani, dar și pacienții care nu au răspuns la tratament cu terapiile astea cu antivirale cu acțiune directă. CNAS face efortul să nu existe niciun gap (perioadă neacoperită, n.r.) între actualul contract și începerea noului contract", a spus Roxana Radu, la conferința organizată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România (APAH-RO) de Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor
Peste 14.000 de pacienți români tratați deja
Președintele APAH-RO, Marinela Debu, a semnalat problema persoanelor care nu au asigurare medicală, care nu au acces la tratament.
Ea a menționat că, în cadrul Caravanei Institutului „Marius Nasta", în intervalul 15 - 19 iulie, în unele zone defavorizate din București, au fost testate 145 de persoane. „Avem 46 depistate cu hepatită B, cu C sau cu infecție B plus C. Cam 70 - 80% sunt pacienți neasigurați", a precizat Debu.
„Conform datelor CNAS, peste 14.000 de pacienți au intrat în programul de tratament fără interferon derulat în perioada 1 septembrie 2018 – 30 iunie 2019. Cu toate acestea observăm, din aceleeași date, că rata de succes a scăzut la 96,50% față de anul precedent când a fost circa 99%, în principal din cauza unor sincope ce țin de urmarea cu strictețe a tratamentului. Vreau să fac un apel către pacienții care au șansa de a intra în acest program – este esențial să aveți o atitudine pozitivă și să treceți prin toți pașii necesari! În relația medic – pacient, pentru a avea reușită în tratarea unei boli precum hepatita C, bolnavii trebuie să accepte faptul că, pe lângă drepturi, există și obligații. În cazul specific al programului fără interferon, pacienții trebuie să urmeze cu rigurozitate tratamentul prescris de medicul curant, să efectueze la timp testele recomandate pentru a exista acuratețe în ceea ce privește răspunsul la tratament", a adăugat Marinela Debu.
Soluție pentru bolnavii neasigurați
Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș", Adrian Streinu Cercel, crede că problema neasiguraților ar putea fi rezolvată la începutul noului contract.
„În programul cadru, doamna ministru a menționat faptul că se caută o variantă pentru cei neasigurați și eu am convingerea că domnia sa, până la începerea noului contract, va găsi modalitatea în care și cei neasigurați să fie tratați. (...) Ceea ce oferă sistemul de sănătate din România nu oferă nici Franța, nici Germania, nici Belgia, nici Marea Britanie, nici SUA. Așa cum e sistemul acesta prăpădit (...) accesul la servicii de top e pentru toată lumea, în acest program de hepatită nu au fost primite VIP-urile, a fost primit omul de pe stradă, omul cu nevoi, ceea ce demonstrează că e un program care a încercat să acopere pe toată lumea", a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel.
Imputarea tratamentelor
Ligia Moșneaga, reprezentanta Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), a vorbit despre testarea pacienților neasigurați.
„Avem o mare problemă cu unele Case de asigurări. Sunt imputări pentru rețetele de antivirale prescrise de medicii de familie, sume care încep de la 1.000 de euro până la sume ce înseamnă venitul unui medic de familie pe un an. Colegii noștri nu vor putea returna aceste sume, care reprezintă contravaloarea tratamentelor antivirale prescrise pacienților. Aceste tratamente sunt prescrise în urma unui referat aprobat de Casa de asigurări și a unei scrisori medicale. Pentru vicii de formă (...) sau diverse alte vicii colegilor noștri li s-au imputat aceste rețete. Există contestații la Casa de asigurări, deocamdată nu avem niciun răspuns la aceste contestații și urmează probabil soluționarea în instanță", a semnalat aceasta, conform Agerpres.
Programul caravanei
Conform APAH-RO, caravana va continua până pe 28 iulie. De asemenea, APAH-RO marchează și în acest an Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor prin mai multe acțiuni care au drept obiective creșterea gradului de conștientizare privind virusurile hepatice în rândul societății, a numărului celor care se testează și promovarea unui stil de viață echilibrat și a respectării tratamentului în cazul celor care sunt depistați cu o afecțiune cronică. Iată programul caravanei:
București
- 15-28 iulie: Testarea VHB și VHC în cadrul Caravanei TB a Institutului „Marius Nasta" (Rahova și Berceni);
- 22-30 iulie: acțiuni de informare în stradă, clinici, spitale, centre comerciale;
- 28 iulie: Pe scena din parcul Titan, între orele 10.00-13.00, campanie de informare si testare privind hepatitele virale cu suportul RoALD.
Brașov
- 28 iulie: cea de-a treia editia a crosului „Împreună pentru 2030"- Baza sportivă a Liceului „Johannes Honterus" Brașov. Toate detaliile pe adresa www.hepato.ro. Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face pe [email protected]; În aceeași locație se va desfășura o acțiune de informare și testare cu suportul RoALD.22-30 iulie: acțiuni de informare în stradă, clinici, spitale, centre comerciale.
Cluj
- 25 iulie: Seminar „Stil de viață sănătos" - Sala Mare a Primăriei Turda;
- 22-30 iulie: acțiuni de informare în stradă, clinici, spitale, centre comerciale în Cluj, Turda și Câmpia Turzii.
Giurgiu
- 24-28 iulie - Trei sesiuni de informare la școlile postliceale sanitare din oraș; Dezbatere privind prevenirea hepatitei de tip A în colectivități cu asistenții școlari; Discutii cu pacienții și medicii de familie din Policinica Județeană Giurgiu
Iași
- 26 iulie : În Parcul Copou între orele 17.00 şi 19.00 - eveniment public de informare a populaţiei denumit „Biblioteca vie".
Lucrul imposibil de evitat care duce la formarea tumorilor
MedValet jucător principal în digitalizarea sănătății din România lansează noi funcționalități pentru un management medical complet
Cancer de prostată agresiv: de ce NU trebuie să te bazezi doar pe biopsie
Listele de așteptare, barieră în accesul la tratamente. Levente Vass: Nu ar trebui să se întâmple
Putin se visează nemuritor, prin transplant repetat de organe. Un bioetician dezvăluie: Dacă i-ar înlocui creierul nu ar mai fi el!
Aproape 60% dintre adolescente nu-şi monitorizează sarcina sau o fac abia în ultimul trimestru. Medic: Vorbim de copii care aduc pe lume copii
La vederea unei persoane bolnave, creierul tău intră în alertă și activează imunitatea
Ce să NU faci NICIODATĂ dacă te mușcă o căpușă. O stresezi! Mihai Craiu dezvăluie greșelile
Inteligența artificială poate face medicii să greșească și să nu mai descopere cancerul
De ce se răspândește cancerul. Cum apar metastazele pulmonare
Testul de sânge care depistează cancerul ovarian în stadiu incipient
Educația pentru sănătate în școli, esențială. Cătălin Radu (Bristol Myers Squibb): Este viitorul acestei țări. Semn de responsabilitate
Terapia AUN, metoda care ucide tumorile fără să afecteze sistemul imunitar
Anestezia, impact asupra creierului. Ce efect au, de fapt, sedativele din timpul intervenției chirurgicale
Anestezia are un impact major asupra creierului. Ce efect au, de fapt, sedativele din timpul intervenției chirurgicale
Îndulcitorul care sabotează tratamentul pentru cancer. Reduce imunoterapia
Să NU faci asta cu o căpușă! Vomită infecție în tot corpul! Uite ce se întâmplă dacă o apeși, strângi sau tragi
Utilizarea timpurie a statinelor, efecte cardiovasculare susținute
Când trebuie, de fapt, administrate statinele. Ce s-a aflat abia acum.
