Hotărârea care suspendă temporar cardul de sănătătate și dă drumul consultațiilor la distanță, pe ordinea de zi a ședinței de Guverm
La o săptămână după ce CNAS a prezentat un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede, printre altele, suspendarea temporară a cardului de sănătate, transmiterea rețetelor online și acordarea de...
CNAS a anunțat săptămâna trecută că urmează să modifice pachetele medicale: cardul de sănătate ar putea fi suspendat temporar, rețetele vor puteta fi trimise pacienților prin email, iar medicii de familie vor putea face consultații „la distanță", prin orice mijloc pot, iar aparținătorii vor putea ridica medicamentele în locul bolnavilor cronici.
Astăzi este ședință de Guvern la Palatul Victoria, iar surse DC Medical spun că proiectul figurează pe ordinea de zi, având șanse mari să fie aprobat, deși variantei inițiale i-ar fi fost aduse modificări.
În varianta inițială, proiectul prevedea următoarele trei decizii importante:
Prelungirea tratamentelor pentru pacienții cronici:
Pentru pacienții cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripție medicală în continuare, fără a mai fi necesară o nouă reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale inițiale. Pentru medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum şi cost-volum-rezultat care se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, medicul de familie poate emite prescripție medicală în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului - scrisoare medicală și/sau a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere. Sunt cuprinse în proiectul de act normativ reglementări privind modul de acordare a unor tratamente necesare în anumite patologii care necesită măsuri speciale.
Consultații la distanță, prin orice mijloc
Pe perioada stării de urgență, în asistența medicală primară se instituie consultația la distanță pentru afecțiuni respiratorii acute, subacute sau alte manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, care poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare. Medicul de familie va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și în registrul de consultații, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate. Dacă în urma consultației la distanță, medicul ia decizia unui consult la cabinet/domiciliu, acesta este obligat să organizeze acordarea consultației în condiții de siguranță epidemiologică.
Rețete transmise prin email
Medicii de familie și medicii de specialitate din specialitățile clinice aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pot prescrie medicamente cu și fără contribuție personală și în situația în care pacientul cu o boală cronică stabilizată nu poate fi prezent la cabinet, prescrierea nefiind o consecință a actului medical propriu conform reglementărilor legale în vigoare. Prescripția electronică online emisă în aceste condiții este transmisă pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Cardul de Sănătate, suspendat temporar
Pe perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizării cardului național de sănătate, precum și obligativitatea transmiterii în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) a serviciilor medicale și a serviciilor de îngrijiri la domiciliu înregistrate off-line, precum și a dispozitivelor medicale eliberate off-line, în maximum 3 zile lucrătoare de la data acordării, respectiv eliberării acestora.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
COVID, impact grav asupra creierului
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
EXCLUSIV Paxlovid, noul antiviral pentru COVID. Rafila: Va fi la dispoziția pacienților care vor avea nevoie
Infecția cu COVID în sarcină, legată de risc dublu de autism la bebeluși
EXCLUSIV Ce să faci după un test pozitiv COVID-19. Cât timp mai trebuie să te izolezi. Prof. dr. Simin Aysel Florescu explică
Evoluția COVID-19 în România. Datele surpriză care dau peste cap previziunile specialiștilor
Cum s-a răspândit COVID-19 prin coloana de aerisire a blocurilor vechi
Numărul cazurilor de COVID 19 scade, dar reinfectările continuă să crească. Ce trebuie să știi
OMS a definit boala răspândită "prin aer", după confuzia din perioada COVID. Oamenii de știință spun că "ar fi putut să coste vieți"
După COVID, OMS și experții în sănătate au definit boala răspândită "prin aer".
COVID, asociat cu o boală autoimună dureroasă. Apare la peste un an de la infectare
Ce au găsit cercetătorii în sângele pacienților după COVID. Ce se întâmplă cu fierul din sânge
Moderna retrage aprobarea vaccinului combinat gripă - COVID
Moderna retrage cererea pentru vaccinul combinat antigripal COVID.
De ce apar mereu noi variante COVID. Ce s-a aflat despre boală
COVID-19, evoluție neașteptată
Conexiune surprinzătoare între COVID-19 și regresia cancerului. COVID activează celulele anti-cancer
COVID are un impact neașteptat asupra organismului. Interacționează cu celulele canceroase.
COVID-19 revine în România. Medicii, semnal de alarmă
Originea COVID-19 rămâne un mister. Ce ascunde China? Ce s-a întâmplat, de fapt, în Wuhan
Originea pandemiei de COVID-19 rămâne un mister, deși au trecut deja cinci ani de la carantina care a marcat oraşul Wuhan.
Ce se întâmplă cu cei care NU au avut COVID
Long-COVID lovește femeile mai mult decât bărbații. Efectul secundar care apare la femeile de peste 40 de ani
Un studiu arată că femeile sunt cu aproape 50% mai expuse riscului de a suferi de long-COVID și explică de ce acest fenomen lovește mai ales femeile de peste 40 de ani.
Greșeala teribilă din pandemia de COVID care a ucis zeci de mii de oameni
FDA aprobă vaccinul Novavax COVID, dar doar pentru unii. Cine poate beneficia de el
FDA aprobă, în sfârșit, vaccinul Novavax, dar doar pentru unii! Robert F. Kennedy Jr. trage un semnal de alarmă.
